Romani 5, 1-10
O mare virtute este răbdarea, iar prin ea se poate vedea un suflet înţelept, care urcă tot mai mult spre Dumnezeu. Cel care rabdă mult dovedeşte că vede lucruri pe care cei nerăbdători nu le pot vedea; nădăjduind, el vede mai dinainte zorile ce se vor revărsa după noapte. Ce te face să rabzi, dacă nu nădejdea că la capătul răbdării tale Se află Dumnezeu, cu răsplătirile Sale? Învăţătorul înţelept are răbdare cu elevul său începător şi neştiutor, nădăjduind că va veni vremea când şi el va putea să descopere, uşor, tainele învăţăturii. Mama cea blândă nu disperă atunci când pruncul ei strică atâtea lucruri…, nădăjduind că, o dată cu înaintarea în vârstă, copilul ei va putea să înţeleagă, şi atunci nu numai că nu va mai face obrăznicii, dar chiar va repara greşelile din vremea neştiinţei sale, devenind un ajutor de nădejde în familia sa, iar mai apoi un fiu vrednic al Bisericii şi al societăţii.
Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru aceste două virtuţi: răbdarea şi nădejdea; pentru că, fără ele, nu am fi putut tinde spre mântuire niciodată. Chiar dacă în Împărăţia Cerurilor va merge numai dragostea, totuşi credinţa, răbdarea, nădejdea şi altele asemenea lor ne sunt esenţiale în mersul nostru pe cărarea întunecoasă a lumii acesteia.
Cât de nebun trebuie să fie omul care nu are nici o nădejde! El nu vede decât prezentul şi se teme întotdeauna de viitor. Se teme şi trăieşte în nesiguranţă. Este ca cel care ar vedea norii acoperind soarele şi s-ar teme că a dispărut, neînţelegând că soarele este întotdeauna deasupra, iar norii sunt trecători. Şi, chiar şi atunci când sunt nori, lumina soarelui tot pătrunde prin ei într-o oarecare măsură şi că de aceea nu se stinge de tot lumina zilei. Astfel de oameni, dacă nu se trezesc la timp din nebunia lor, vor sfârşi în chip groaznic această viaţă. De aceea ar trebui să ne însuşim cu tărie răbdarea şi nădejdea, care ne vor ajuta întotdeauna să avem pace şi bucurie în Duhul Sfânt, bine-ştiind că, dacă Dumnezeu este cu noi, niciun rău nu ne va putea birui.
Dar dacă răbdarea omului, încununată de nădejde, aduce roade aşa de frumoase pentru cel care le are, oare ce preţ are pentru noi răbdarea lui Dumnezeu, Care ne aşteaptă pe toţi oamenii să venim la mântuire, pregătind prilejul şi posibilitatea de a ne mântui?
El nu are nevoie de nădejde ca noi, oamenii, dar, în atotştiinţa Sa, El ştie că mulţi dintre oameni se vor întoarce la El; de aceea, „Hristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoşi” (Rom 5, 8).
Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi în clipa în care am păcătuit, nimeni nu s-ar mai putea mântui; dar El ştie că ne putem întoarce pe calea Lui şi de aceea rabdă răutăţile noastre, aşteptând ziua în care ne vom lumina şi vom lepăda calea cea rea.
Când S-a întâlnit Mântuitorul cu Zaheu, a văzut un vameş lacom şi nedrept, sau un Zaheu nou, căit de tot trecutul său păcătos? Când au adus iudeii în faţa Sa pe femeia păcătoasă, a văzut Domnul o desfrânată, sau pe cea care avea să devină una dintre cele mai curate, mai iubitoare şi mai râvnitoare între femeile creştine? Ce să mai zicem de Saul din Tars, prigonitorul de creştini? După ce i S-a arătat pe drumul Damascului, Domnul îi zice preotului Anania despre el: „…Îmi este mie vas ales…” (Fapte 9, 15). Vedem noi? Era ales, chiar dacă până atunci era potrivnic lui Hristos. Ce vedea Dumnezeu în el? Vedea pe marele Apostol Pavel, de mai târziu, care avea să lucreze şi să se jertfească mai mult decât alţi apostoli ai Domnului.
Şi în noi, Dumnezeu vede o scânteie, care poate să se aprindă şi să ne înflăcăreze pe noi şi pe alţii prin noi.
De aceea este bine să nu ne grăbim să judecăm prezentul nimănui, pentru că nu ştim cât de sus va fi cândva cel care astăzi se tăvăleşte în noroi.
Din această pricină, Bunul Dumnezeu încă ne mai ţine în viaţă, pentru că mai sunt, poate, mulţi dintre noi care vor găsi puterea de a se întoarce, precum fiul risipitor, în casa Tatălui Ceresc.
Slăvit să fie Domnul pentru răbdarea Lui mântuitoare! Pentru răbdarea Tatălui, Care a pregătit mai dinainte venirea Fiului Său, spre mântuirea noastră. Pentru răbdarea Fiului, Care a suferit toate batjocurile şi moartea de ocară, fără de care noi nu am putea să fim mântuiţi. Şi pentru călăuzirea Duhului Sfânt, Mângâietorul tuturor celor nemângâiaţi.
Slăvit să fie Domnul!
Mihăluţă ALECU
