Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Acest om mare sfârseşte nu în declin, ci în apogeu, nu la minim, ci la maxim

Acest om mare sfârseşte nu în declin, ci în apogeu, nu la minim, ci la maxim

Acest om mare sfârseşte nu în declin, ci în apogeu, nu la minim, ci la maxim

O parte din vorbirea fratelui Mircea Andronic din Bacău la înmormântarea fratelui Traian Dorz (23 iunie 1989)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Slăvit să fie Domnul!
“Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.” (Mt. 11, 8-9).
Întristată şi fericită adunare, scumpi fraţi şi iubite surori în Domnul, mă simt nevrednic să rostesc aceste câteva cuvinte aici, dar nu pot, mai ales la îndemnul fraţilor, să nu spun şi eu durerea şi fericirea din momentul de faţă. În primul rând, ţin să spun că noi, copiii, pe vremea când eram de   vârstă şcolară, prin anii grei ai foametei din 1947, am fost nu numai sufleteşte, căci nu înţelegeam prea mult, dar şi trupeşte, am fost îngrijiţi aici timp de o vară, în această casă, în această curte, pe timpul foametei, când ni s-a întins o mână de ajutor nouă, moldovenilor, care o duceam mai greu atunci. Recunoştinţa noastră este cu atât mai mare şi a mea personal pentru acest mare om al lui Dumnezeu, pentru acest titan.

După cum s-a spus, este umaşul vrednic al scumpului nostru părinte Iosif. Dacă părintele Iosif a aprins focul şi a luptat 15 ani, fratelui Traian     i-au revenit peste 50 de ani să poarte greul menţinerii acestui foc, al întreţinerii. Nu ştim ce este mai greu să aprinzi un foc sau să-l întreţii. De multe ori, aprinderea focului este o chestiune mai spectaculoasă, mai atractivă, decât menţinerea lui care se face discret şi cu osteneală şi continuitate. Dumnezeu să-l răsplătească pentru 50 de ani de credincioşie! Din momentul când s-a născut la Domnul, s-a născut din nou şi ne-a lăsat o pildă vie.

Principalele coordonate ale vieţii lui, foarte pe scurt, aşa cum am reuşit să mi le notez pe scurt şi să le reţin au fost: omul credinţei desăvârşite, omul rugăciunii, omul cântării şi poeziei, omul datoriei, răspunderii, căci nu s-a dat niciodată la o parte de la răspundere, a fost omul jetfei şi omul pildă vremii pentru urmaşi şi dacă adăugăm la acestea o încununare a tuturor smerenia lui desăvârşită, modestia lui în ţinută în vorbire, fără să recurgă la cuvinte alese, sofisticate şi să dea citate din cine ştie ce filosofi sau oameni, nu că nu a citit că a fost foarte citit, dar a dat prioritate Cuvântului lui Dumnezeu. A fost un autodidact desăvârşit, un geniu inegalabil în privinţa aceasta. Dumnezeu îi va răsplăti.

Nu pot să nu citez una din poeziile lui care m-a impresionat deosebit şi care ar merita să se spună acum, la plecarea lui : „Aş vrea ca-n focul unic de-aprins şi uriaş / al Dragostei şi Jertfei la cea mai ´naltă pară / să-mi pot topi fiinţa, pân´ la a fi părtaş / desăvârşit de una cu tot ce o să mă ceară (…).” Scumpii mei, cred că nu e întâmplător momentul acesta, naşterea lui, sărbătoarea Naşterii Domnului, plecarea lui, în preajma momentului Rusaliilor şi a Sfintei Treimi – sărbători de o importanţă covârşitoare pentru Biserica Creştină. Nu este întâmplător faptul că s-a născut la solstiţiul de iarnă şi şi-a încheiat viaţa la solstiţiul de vară. A venit pe lume când era noaptea cea mai adâncă şi ziua cea mai mică, dar a plecat cu ziua cea mai mare şi noaptea cea mai mică din an. Semnificativ! Vă rog să reţineţi! De cum am auzit că s-a întâmplat lucrul acesta, am zis că îl voi spune. Mulţumesc lui Dumnezeu că a împlinti această zi minunată care să ne vorbească despre acest om mare care sfârseşte nu în declin, ci în apogeu, nu la minim, ci la maxim.

În poezia aceasta, versurile acestea m-au impresionat deosebit: „O Doamne, fă să ardă aşa pân´ la sfârşit / şi să se-mpartă darnic cu dragoste şi toată, / iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit / atuncea să se stingă puternic dintr-odată. Aşa s-a stins puternic dintr-odată.” A fost plin de viaţă, plin de vitalitate până în ultimul moment. Ştim foarte bine calendarul e plin de sfinţi tineri. Domnul Iisus a sfârşit şi El în culmea potenţei Lui fizice şi intelectuale, la 33 de ani şi jumătate. Părintele Iosif a sfârşit la fel, deşi trupeşte era istovit de atâtea operaţii, sufleteşte era la o înălţime maximă. Aşa s-a întâmplat şi cu scumpul nostru frate Traian care a sfârşit viaţa în culmea puterii lui spirituale. Deşi trupeşte era istovit, sufleteşte era plin de putere şi tânăr, dovadă că era înonjurat tot timpul de tineri, dar nimeni nu s-a simţit în preajma lui bătrân, din contră s-au simţit toţi tineri, iar tinerii au avut o deosebită plăcere să îl înconjoare. El a fost mereu tânăr, din punct de vedere sufletesc.

A lăsat o operă nemuritoare, a cântat numai pentru Iisus. Dacă ar fi cântat şi pentru lume cât de cât, poate ar fi fost recunoscut şi de lume, dar el n-a ştiut decât una singură şi l-a slujit pe Domnul. A luptat însă pentru unitatea lucrării, pentru unitatea acestei mişcări, pornită în Biserica noastră, spre binele nostru social şi naţional. Şi dacă a luptat în interior pentru unitatea lucrării, în exterior a luptat pentru justificarea ei atât în faţa Bisericii, în care a căutat să arate că de fapt Oastea Domnului nu este Biserică în Biserică, nu este stat în stat, ci Oastea Domnului este mădular sănătos al Bisericii noastre. În acelaşi timp, el a căutat să se justifice şi faţă de lume, îndemnându-ne la o viaţă frumoasă, corectă, demnă. (…)[1]


[1]Partea finală lipseşte de pe înregistrare.

sursa: http://comorinemuritoare.ro

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!