Scrisoare-răspuns a fratelui Traian Dorz – martie 1984
Cu privire la semnul Sfintei Cruci, la fel, trebuie să fim bine încredinţaţi că el are un sfânt temei în Cuvântul lui Dumnezeu. Că are o mare însemnătate în felul cum ne rugăm şi că el este o dovadă necesară credinţei noastre. După cum înainte de naşterea noastră din nou, când eram fără viaţa şi fără ungerea Duhului Sfânt, noi aveam o cruce fără Hristos, tot aşa acum, când noi L-am aflat pe Domnul, nu mai trebuie să avem un Hristos fără Cruce. Deci nici Crucea fără Hristos, nici Hristos fără Cruce.
Bineînţeles că Crucea nu-i numai semnul ei, dar Crucea este şi semnul acesta. Cine cunoaşte bine cuvântul Scripturii şi are ungerea Duhului Sfânt, acela ştie că acesta este adevărul şi nu mai lasă loc în inima lui la nici o altă încredinţare străină. Deci noi ne vom însemna cu acest semn sfânt la începutul fiecărei rugăciuni şi la sfârşitul ei. La începutul fiecărei cuvântări în adunarea Domnului şi la sfârşitul ei. Şi ori de câte ori locul şi momentul sfânt o va cere, noi vom face acest semn sfânt al Crucii cu toată evlavia şi cu toată grija. Nu cu grabă, nici cu uşurinţă, ci cum am fi chiar în faţa Domnului şi Dumnezeului nostru, Căruia ne închinăm şi în cinstea Căruia o facem. Oricine se îndoieşte cade în ispită.
Cred că este limpede cu acest lucru; şi despre înfrânare vom vorbi mai departe.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
