„Îmi vin în minte cuvintele lui Dumnezeu pe care i le spune lui Moise: Moise, Moise, dezleagă-ţi cureaua încălţămintelor, căci locul pe care stai este sfânt! Am venit cu un dor în locul acesta sfânt al binefăcătorului nostru, al binefăcătorului meu. Dacă, pământeşte, cineva îţi face un bine, dator eşti să-i mulţumeşti mereu şi să-i fii recunoscător pentru binele pe care ţi l-a făcut…
Suntem, aici, fraţi şi surori de toate vârstele: şi oameni cu părul cărunt şi prunci. De ce suntem oare în locul acesta? Răspunsul meu este următorul: pentru că întâi a venit Părintele Iosif până la noi, prin scrisul său, prin cuvântul său, prin îndemnurile sale scumpe şi sfinte care ne-au pus în mişcare inimile noastre şi ne-au adus la Domnul Iisus, la Jertfa Lui cea sfântă, care ne-a îndreptat privirea spre crucea răstignirii de unde am primit şi noi iertarea, împăcarea noastră cu El. Şi-L rugăm pe Domnul ca dorul Veşniciei, pe care Părintele Iosif l-a pus în inimile noastre, să nu ni-l poată lua nimeni, niciodată. Mai bine să ne ia viaţa decât să pierdem acest dor sfânt! (…)
Sf. Ap. Pavel le spune corintenilor: „Chiar de aţi avea zeci de mii de învăţători, totuşi nu aveţi mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos”. Şi noi, dacă ne-am împlinit această datorie sfântă faţă de Părintele nostru drag, Iosif, cât de fericiţi trebuie să fim!… Că, dacă nu era Părintele Iosif să ne cheme, prin această minunată Lucrare a Oastei Domnului, cine ştie pe unde am fi fost noi acum?!… Părintele Iosif este viu în inimile noastre. El trăieşte în casele noastre, în vieţile noastre. (…)
Eu mărturisesc că, deşi m-am născut în familie de ostaşi, am ajuns, la adolescenţă, la tinereţe, să plec de la casa părintească, precum fiul cel pierdut. După un timp, m-am întors înapoi. Dar nu pot recupera niciodată timpul pe care l-am irosit în patimi şi păcate. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat acolo, în lume, şi nici nu mi-a luat viaţa până când m-am întors iarăşi la picioarele Lui, mărturisindu-mi toată vina păcatelor mele. De-atunci m-am despovărat, m-am uşurat şi a început şi viaţa mea, şi familia mea să aibă un sens. De aceea, suntem recunoscători Domnului că ne-a trimis astfel de suflete deosebite… N-am fi ştiut să cântăm o cântare, nu am fi ştiut să spunem vreun cuvânt, dacă n-ar fi fost dragostea Domnului adusă până la noi, prin Părintele Iosif şi prin toţi înaintaşii noştri.”
Fratele Nicu Andrei (Matca,GL)
Întreaga mărturisire poate fi ascultată aici: OasteaDomnuluiTV
