După cea dintâi sută de ani a aşezării Oastei Domnului ca lucrare misionară în mijlocul poporului nostru spre mântuirea acestuia prin harul dat Bisericii, dorim să remarcăm grija providenţială pentru păstrarea acestei chemări şi urmarea dreptarului sănătoasei învăţături mai înainte ca aceasta să fie concentrată într-o carte specifică pentru Oastea Domnului («Dreptarul învăţăturii sănătoase») şi cu mulţi ani mai înainte de a se hotărî ferm, într-un sfat frăţesc recunoscut ca a treia zi istorică (Braşov, 7 noiembrie 1976), ca oricine, având o altă învăţătură decât cea a Bisericii, să nu ia cuvântul în adunările Oastei. E vorba de o scrisoare a unui vrednic ostaş al lui Hristos către cineva dintr-o confesiune străină Bisericii Ortodoxe. Această scrisoare o aducem în atenţie azi, mai ales în acest an al sărbătoririi întâiului centenar al Oastei, şi datorită unora care, deşi se numesc cu acelaşi nume, au alte încredinţări cu privire la mântuire şi se strecoară prin zonele frăţeşti întocmai ca fratele căruia i se adresa printr-o scrisoare fratele David Bălăuţă, în data de 30 noiembrie 1956, „într-un reproş de dragoste”. Iată conţinutul scrisorii la care bine este să luăm aminte:
30 Noiembrie 1956
Frate Wurmbrandt,
Deoarece nu am deocamdată ocazia ca să ne întâlnim, am găsit de cuviinţă ca să-ţi scriu şi să-ţi trimit aceste rânduri.
Probabil că te va surprinde scrisoarea mea, pe care am socotit cu cât ar fi de trebuinţă să ţi-o trimit în acest plic.
Am avut pentru d-ta o consideraţie deosebită şi păstrez şi acum încă acest simţimânt deosebit, în comparaţie faţă de alţi oameni credincioşi pe care i-am cunoscut.
Ştiu şi apreciez dragostea ce ne-o arăţi nouă, celor din Oaste, precum şi binele ce ai căutat să ni-l faci totdeauna când ai avut posibilitatea. Pentru aceasta şi noi am stat, sufleteşte vorbind, mereu alături de d-ta şi de lucrarea ce o faci pentru Domnul Isus. Ne-am simţit mai aproape ca de oricare grupare creştină din ţara noastră şi prin faptul felului de a fi a lucrării de pe Olteni.
Cu toate acestea, nu am intenţionat şi nu ne-am gândit nicidecum vreodată la o apropiere mai strânsă decât cea care a fost până în prezent. Nici n-am nutrit ideea unei colaborări laolaltă, pentru lucrul Domnului, mai mult decât s-a făcut până acum.
Cu cele spuse, nu înseamnă să-ţi dau a înţelege că d-ta poate să fi gândit aşa. Nu! Dimpotrivă eu vreau să cred că şi d-ta eşti de aceiaş părere cu mine, că nu trebuie să fie între noi – ca lucrare vorbesc – un amestec în plus ori de ce natură, decât dragostea în Domnul Isus.
Şi-apoi chiar să presupunem că, în dragostea d-tale faţă de fraţii ostaşi, ai dori ca să-i cercetezi, nu trebuie oare să ştim şi noi dinainte despre asta?
Dacă adunarea penticostală din Comăneşti te-a invitat să vii la ei, precum ai şi fost, nu erai invitat totodată şi de fraţii ostaşi. Prin urmare, D-ta ai fost poftit numai de penticostali, nu şi la adunarea Oastei de la Comăneşti. Ori acest lucru am vrut să ţi-l obiectez într-un reproş de dragoste şi te-aş ruga, în acelaşi timp, să nu te superi pe mine sau să iei în nume rău gestul meu din această scrisoare.
Eu am crezut că mă priveşti şi pe mine, să zic aşa, faptul că d-ta ai venit la fraţii noştri şi eu n-am fost înştiinţat. Pentru că ai venit la Comăneşti şi ai vorbit la adunarea Oastei, fără să anunţi şi nefiind invitat, am scris cele de mai sus.
De încheiere, aş vrea să mai adaug ceva. Te rog să mă crezi, dacă vrei, că ţi-am scris din sinceritate. Am fost absolut sincer în tot ce am scris aci şi aş dori pe viitor să nu se mai repete asemenea amestec nicăieri şi niciodată la Oaste.
Cu aceeaşi preţuire, Indescifrabil,
(fratele David Ioan Bălăuţă)
Vom avea puterea „să nu se mai repete asemenea amestec nicăieri şi niciodată la Oaste”? Mi se pare, o, să nu fie, că, dimpotrivă! Şi nu dinafară, ci dinlăuntru. Iar pe astfel de lucrători nicio scrisoare nu-i va mai putea opri sau schimba în bine. Prin urmare, parcă pentru vremea de azi Sfântul Ioan, amintind „că mulţi amăgitori au ieşit în lume”, dă acest sfat ucenicilor săi: „Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat” (I In 1, 7-8).
Preot Petru RONCEA
