Undeva trăiau odată
Doi fărtaţi ciobani de oi,
Il chema Drăgan pe unu
Iar pe celălalt Drăgoi.
Ei o turmă îşi crescură
Dar de-atunci un drac duşman
A vârât arțag de ceartă
În Drăgoi și în Drăgan.
Unu vrea în sus s-o mâne —
Celălalt înspre vâlcea,
Ăsta-n dreapta, ăsta-n stânga,
Unul hǎis şi altul cea!
,,S-o – mpărțim atunci mai bine!”
„Hai!” Şi- mpart berbeci şi miei.
Dar rămâne o mioară —;
Şi din nou război pe ei!
„Eu o tai, să ştii, măi vere,
Şi-o -mpărțim pe loc la doi !
,, Ba, eu vreau întâi să-i crească
Lână lungă, — şi apoi!”
Eu atunci o tund pe-o parte.
Tu cu-a ta, mai stai şi-un an”.
Cât a fiert Drăgoi, — degeaba:
Şi-a făcut de cap Drăgan.
Iată că, pe-un vânt, mioara
Se prăvale într-un hău;
Când s-o scoată: moartă, rece!
Iarăşi sfadă, tămbălău!
,,A căzut, de frig, în râpă
Căci ai tuns-o tu atunci!”
,, Ba a dat-o jos furtuna,
Giaba vina mi-o arunci.” —
„Şi de o tundeai cu mine,
Vântul nu o răpunea,
C-ar fi fost pe două laturi,
Biata, tot atât de grea!…”.
Că e laie…. că-i bălaie…
— Haidem la judecători !” —
Domnii mari pun ochelari
Şi-i ascultă răbdători,
Apoi chibzuesc de-asudă,
Råsfoesc prin legi mereu…
,,Se mai cer dovezi şi martori.
Se amână! Cazu-i greu !”.
Şi-amânară, şi-amânară, —
De-au lăsat, până –ntr-un an,
Fără oi şi fără lână
Pe Drăgoi și pe Drăgan.
din Calendarul foii „Lumina Satelor”, 1927, Sibiu
