„Dar un lucru trebuieşte: Căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” (Lc 10, 42).
Capitolul acesta are cuprins bogat în desfăşurarea lucrărilor prezentate de Domnul şi cei ce-L urmau. Astfel, trimiţând pe cei şaptezeci de ucenici în vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu, câte doi, le zice: Secerişul este mult, dar lucrători sunt puţini; rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (v. 2). Şi le-a mai zis Iisus: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă pe voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine (v. 16). Şi s-au întors cei şaptezeci, zicând: „Doamne, şi demonii ni se supun în Numele Tău” (v. 17). Zis-a lor Iisus: „Să vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri” (v. 20).
Familia iubită din Betania, care-L găzduia pe Domnul Iisus adeseori, era conştientă, trează în împlinirea voii lui Dumnezeu cu dragoste desăvârşită, slujind Domnului cu tot ce aveau mai bun. Toţi trei se bucurau de marea şi minunata părtăşie. Maria însă se bucura de cea mai înţeleaptă părtăşie. Marta slujea Domnului cu ce avea mai bun. Maria era plină de dragoste. Slujirea ei era deosebit de aleasă. Îi unge picioarele cu mir mirositor, dând toată atenţia cuvintelor Sale pline de har. Era o femeie sfântă şi înţeleaptă. Domnul Iisus o apreciază mult pe Maria, fiind demnă de a fi urmată pilda ei luminoasă. Să învăţăm şi noi să şedem la picioarele Domnului Iisus ca nişte elevi cuminţi şi să alegem partea cea bună.
Maria s-a aşezat jos, la picioarele Domnului Iisus, folosind timpul preţios în părtăşia Lui. Seara-n linişte coboară şi membrii familiei se adună în căminul lor. Dragostea şi bucuria se unesc şi se împărtăşesc. Grijile se uită. Se uită lumea de afară. Să ne simţim bine şi familiarizaţi în Domnul Iisus, căci Dumnezeu pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi, toţi; cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? (cf. Rom 8, 32). Lucrarea Sa pentru noi este desăvârşită, durabilă, permanentă, veşnică. Soarta noastră pentru acum şi-n veşnicii se află în mâinile dragostei Sale. Deci să nu ne lenevim, ci să ne bucurăm în nădejdea slavei ce va să vie. Şi căminul nostru – în care alţii se trudesc peste măsură – să fie plin de har în desfătarea de a şedea la picioarele Domnului Iisus, ascultând şi împlinind voia Sa, care este sfinţirea noastră (I Tes 4, 3).
Ascultarea cuvintelor pline de har au îndemnat pe Maria la dragoste şi smerenie. „Şi sta Maria îngenuncheată la picioarele Domnului” bucurându-se de Harul Său. O gospodină plină de pocăinţă, recunoscându-se pe sine nevrednică, o elevă mărturisitoare, primitoare, şi alungând goliciunea ini-mii ei, gândind la ceea ce a fost, la ceea ce este, la ceea ce trebuie să fie. Slavă dragostei Lui care S-a umilit până la noi, slavă smereniei Lui care ne dăruieşte această fericire!
Dragostea sinceră este ascultătoare. „Şi asculta Maria cuvintele lui Iisus”. Avea mare plăcere să le asculte în smerenie, să şadă la picioarele Lui, împlinind Scriptura care zice: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău” (Ps 45, 10-11 / 44, 12-13). Să ascultăm şi noi ce ne spune Cuvântul Său sufletelor noastre prin Duhul Său. Să-L ascultăm pe El şi nu propriile noastre gânduri sau idei.
Partea cea bună este dulce, plină de învăţături divine şi roduri bogate. La picioarele Lui, în smerenie şi ascultare, se primeşte dragostea Lui, în prezenţa Lui, Cuvântul Lui, părtăşia Lui, gustarea celor mai alese bucurii şi fericiri, mulţumiri depline şi făgăduinţa asigurată că nu pot fi luate de la noi. Asigurare din partea Domnului că nu vom pierde partea cea bună, aleasă, prin nici un fel de suferinţe, dacă rămânem alipiţi de Domnul, în smerenie la picioarele Lui, în orice împrejurare a vieţii ne-am găsi.
Maria se odihnea în stăruinţă hotărâtoare, atingând cea mai înaltă culme şi vrând să rămână până la sfârşitul vieţii în ascultare de Domnul ei, la picioarele Lui, în dragostea cea mai înaltă, cu smerenie. Aceasta este adevărata şi cea mai adâncă fericire, de a sta cât mai mult, tot timpul, toată viaţa în părtăşia Domnului Iisus, folosind adevărata înţelepciune care vine de Sus. Ea este curată, paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea (cf. Iac 3, 17-18).
Să rămânem şi noi la Domnul Iisus, să alungăm orice intenţie de a trece dincolo de spusele Sale. Priveşte la Maria, la plinătatea respectului ei şi la felul cum păşunează învăţăturile vieţii veşnice, folosind ocazia cu multă înţelepciune şi râvnă, spre binele sufletului ei, răscumpărând vremea milei şi a harului divin. Maria, proşternută la picioarele Domnului, ascultă Cuvântul, cum şi Domnul uneori şedea, ca să arate că Cuvântul lui Dumnezeu se propovăduieşte în linişte. Nouă ni se cere ascultare în linişte şi propovăduire stând în picioare şi ascultând şoapta cea tainică prin Duhul Sfânt.
Nu ni se spune prin Sfintele Evanghelii că Maria ar fi luat un scaun ca să şadă şi să asculte. Conştiinţa ei fermă deschi-zându-se şi recunoscând în Domnul Iisus pe Domnul Slavei, copleşită fiind în umilinţă şi în smerenie adâncă, s-a aşezat jos, în genunchi, la picioarele Mântuitorului, încălzită fiind cu bogăţie de razele Sale cereşti-dumnezeieşti, ştiind că, cu cât supunerea este mai adâncă, şi harul este mai bogat.
Doamne Iisuse, fii milostiv nouă şi îmbracă-ne cu darurile Tale duhovniceşti-cereşti, cu conştiinţă trează, cu dragoste sinceră şi nefăţarnică. Să Te alegem pe Tine, singura noastră Comoară. Amin.
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
