E un mare lucru pentru orice copil să aibă părinți credincioși, dar e un lucru nespus mai mare și mai bun dacă, pe părinții lui credincioși, copilul îi ascultă și le urmează sfatul și credința.
De multe necazuri scapă un copil dacă ascultă de părinții săi și Cuvântul lui Dumnezeu pe care li-l arată ei. Dar de multe necazuri vor avea parte acei copii care, în loc să prețuiască bunul Cuvânt al Domnului și bunele îndrumări ale părinților, nu țin seamă de ele, ci cresc nepăsători și răi.
Dintre aceștia, unii, în necazurile lor, se mai întorc la Domnul, dar alții, nici după ani de suferințe, adesea, nu-și mai aduc aminte să întoarcă.
Totuși, dacă rugăciunile părinților nu-i părăsesc, până la urmă, Dumnezeu Se va îndura și de ei.
Iată o întâmplare din Viețile Sfinților:
Efrem Sirul fusese singurul fiu la părinții lui, care erau credincioși și bogați.
Fiul acesta crescuse mândru și îngâmfat, dar mai ales disprețuitor față de săraci.
După ce împlinise optsprezece ani, într-o zi, părinții lui l-au trimis cu niște treburi la rudele lor dintr-o cetate vecină.
Pe drum, tânărul Efrem trecu printr-o pădure și dădu peste o vacă ce păștea pe cale. Cum vaca nu se dădu la o parte din calea lui, el o lovi puternic cu bățul pe care îl avea în mână. Vaca, speriată, o luă la fugă, dar tot înaintea lui, pe cale.
Furios că vaca tot nu vrea să se dea la o parte din calea lui, tânărul începu să o fugărească, bătând-o cu bățul, până când vaca, îngrozită, a căzut într-o prăpastie unde a murit.
A doua zi când se întorcea spre casă, trecând prin locul unde ieri fugărise vaca, tânărul văzu un om foarte amărât căutând ceva.
Când îl văzu pe Efrem, omul se apropie de el și, cu lacrimi în ochi, îi zise:
– Tinere dragă, sunt un om foarte sărac și locuiesc la marginea acestei păduri. Am rămas văduv, cu cinci copii ai mei.
Mama lor a murit abia cu câteva zile în urmă. Singura mea avere era o văcuță de la care ne hrăneam toți.
– Ei, și ce am eu cu asta? zise mândru tânărul Efrem.
– Nu te supăra, te rog, că te întreb ceva.
De ieri nu-mi mai aflu văcuța. Am trimis pe băiatul cel mai mărișor s-o pască pe aici prin acest loc. Copilul a adormit în iarbă, iar când s-a trezit el vaca nu mai era.
Spune-mi, te rog, trecând ieri pe aici n-ai văzut cumva văcuța noastră?
– Da’ ce, eu sunt văcarul tău, nu ți-e rușine, sărăntocule? Du-te unde vrei și caută-ți singur vaca! zise tânărul, răutăcios și disprețuitor. Apoi se duse mai departe, fluierând nepăsător.
Omul, amărât, rămase și mai îndurerat în urma lui și se duse departe, prin pădure, să-și mai caute văcuța.
Însă abia ajunse acasă, până când nici nu apucase să se așeze să povestească părinților cum umblase și cum petrecuse pe la rudeniile lor, și iată că intrară în casă doi oameni înarmați, trimiși de mai-marele cetății lor. Aceștia îl întrebară:
– Tu ești tânărul care a trecut ieri prin pădure spre cetatea de dincolo?
– Eu, zise Efrem, tremurând de spaimă.
– Fă-ți bagajele și hai cu noi! Să știi că ești arestat.
Ieri, după ce ai trecut tu prin pădure, a fost aflat acolo un om ucis de cineva.
Cum tu ai trecut pe acolo și cum ucigașul n-a fost găsit încă, nu se știe cine este. Poate că nu ești tu, dar până se va dovedi, mergi cu noi, ești arestat.
Părinții începură să plângă și să se vaite, tânărul, să tremure și să se dezvinovățească…
Dar totul a fost în zadar.
Oamenii stăpânirii îl luară și mai cu asprime, astfel că el n-a avut decât să se supună, iar aceștia îl duseră și îl înfundară în închisoare.
Acolo în închisoare, tot timpul tânărul se ruga…
Iar când își aducea aminte de sfaturile bunilor săi părinți, ochii lui vărsau șiroaie de lacrimi. O, cât de rău îi părea de starea în care ajunsese. Neîncetat striga spre Dumnezeu, zicând: Doamne, bunule Doamne, Tu, Care cunoști toate și vezi pe fiecare om, ai milă de mine, fă-mi dreptate, Doamne, Tu știi că eu sunt nevinovat.
Tu, Care iubești dreptatea, cum poți lăsa ca eu, cel nevinovat, să fiu învinuit și să fiu pedepsit? Tu știi că n-am ucis eu pe omul acela. Tu știi că eu sunt nevinovat, nevinovat. Să fiu pedepsit eu, cel nevinovat…
Dar într-o noapte, o ființă strălucitoare i s-a arătat și i-a zis:
– Efrem, tu spui mereu că ești nevinovat. Că suferi nevinovat, că ești pedepsit nevinovat…
Dar adu-ți aminte: și de văcuța săracului ești tu nevinovat?
Când a auzit aceste cuvinte, tânărul s-a trezit îngrozit.
Și-a adus aminte de păcatul lui ascuns, de fărădelegea pe care o săvârșise el, nevăzut de nimeni, dar pe care Dumnezeu i-o văzuse.
Atunci, zdrobit de căință, s-a aruncat în genunchi și a strigat:
O, Dumnezeule Viu și Adevărat, Tu judeci după dreptate și Tu răsplătești după adevăr.
Recunosc din tot sufletul meu că merit pedeapsa pe care o primesc, dar, Te rog din tot sufletul să ai milă de mine.
Făgăduiesc, Doamne, că, dacă mă vei scăpa din această încercare, voi despăgubi pe cel ce l-am păgubit, voi mărturisi păcatul pe care l-am făcut și Te voi asculta pe Tine până la moarte, păzind tot Cuvântul Tău cel Sfânt…
În dimineața următoare, iată că temnicerul vine la ușa lui Efrem și îi strigă:
– Ei, tinere, scoală-te, ia-ți tot bagajul și ieși afară. Poți să pleci acasă, ai avut un mare noroc: a fost găsit adevăratul vinovat. Tu ești liber, pleacă!
– Domnule temnicer, zise Efrem, știu eu Cine m-a eliberat pe mine: Dumnezeu m-a eliberat!
N-am fost eu vinovat de ceea ce m-au învinuit oamenii aceștia, dar eu am totuși o mare vină. Sunt vinovat de văcuța săracului pe care eu am omorât-o și Dumnezeu m-a văzut, de aceea m-a înștiințat prin închisoarea asta, ca să mă îndrept.
Ajuns acasă, tânărul a mărturisit părinților săi totul, iar după aceea i-a rugat, zicând:
– Vă rog să mă lăsați să aleg dintre vacile noastre pe cele două mai bune și să i le duc săracului, drept despăgubire pentru văcuța lui pe care am ucis-o eu.
Și vă rog să-mi dați o pungă de galbeni pe care să i-o duc ca o mică despăgubire pentru toată suferința pe care i-am pricinuit-o.
Vreau să merg chiar mâine să-i cer iertare, mărturisindu-i tot răul pe care i l-am făcut.
Vreau să-mi liniștesc cugetul care mă mustră neîncetat pentru păcatul meu.
Și vreau să-mi împlinesc juruința pe care I-am făcut-o Domnului când m-a scăpat din temniță.
Părinții lui s-au învoit cu bucurie la cererea fiului lor pocăit. Iar el, mergând chiar a doua zi, a dus la coliba săracului tot ce hotărâse în inima lui ca despăgubire pentru tot răul pe care îl făcuse bietului om și copiilor lui.
Când săracul văzu cele două vaci grase și frumoase, precum și punga plină de galbeni, nici nu-i venea să creadă că Dumnezeu Se îndurase atât de darnic față de el. A îmbrățișat și a iertat din tot sufletul pe tânărul care îi mărturisea tot ce făcuse și care îi cerea iertare pentru întristarea și suferința lor.
Toți cei cinci copii orfani de mamă, dar fericiți de binecuvântarea ce dădu peste ei, i-au sărutat tânărului mâinile, cu obrajii lor scăldați în lacrimi de mulțumire și de mirare.
– Veniți, zise Efrem, să îngenunchem și să ne rugăm, mulțumind lui Dumnezeu.
Și, cu ochii plecați înaintea Domnului, cu glasul plin de cutremur, înconjurat de copilașii săracului, el a început să se roage astfel:
O, Doamne și Dumnezeul cerurilor și al pământului, Care pretutindenea ești și toate le vezi… Care știi tot ce facem fiecare dintre noi și Care răsplătești fiecăruia după faptele lui…
O Doamne, Tu ești nespus de bun și nu vrei moartea păcătosului, ci dorești ca fiecare să se întoarcă și să se îndrepte.
Îți mulțumesc, Doamne, că pe mine m-ai mustrat și m-ai trezit din starea cea rea în care eram.
Îți mulțumesc că mi-ai arătat ce trebuie să fac ca să scap de pedeapsa veșnică a păcatului meu și că m-ai ajutat să pot ajunge a-mi cere iertare și de la acest om pe care l-am îndurerat și păgubit.
Te rog să mă ierți de toate nebuniile pe care le-am făcut în trufia și neascultarea mea de până acum. Și să-mi dai putere să mă îndrept deplin, spre a nu mai face niciodată vreun rău. Ci, iubind pe oricare semen al meu, să caut a împlini voia Ta, săvârșind numai binele și trăind numai în smerenie și curăție, ca să mă fac vrednic de viața veșnică.
Ajută-mi, Doamne, să fiu un adevărat ucenic ascultător și trăitor după sfântă voia Ta, așa cum am pus hotărârea și legământul în clipa când m-a cercetat bunătatea Ta.
Iar acestui om și copiilor lui, Te rog să le răsplătești pentru iertarea ce mi-au dat-o și să le vindeci Tu rănile sufletului pe care eu le-am făcut.
Ai milă și ascultă-mi rugăciunea, Doamne!
Amin.
După aceea tânărul acesta a trăit toată viața lui în așa fel, încât a ajuns un Sfânt Părinte și un vrednic îndrumător al Bisericii Domnului, plin de bunătate și înțelepciune. Acesta a fost Sfântul Efrem Sirul.
Slăvit să fie Domnul!
„Pe genunchii lui Iisus”, de Traian Dorz
Editura „Oastea Domnului” Sibiu, 2017, ediția a III-a.
