Să citim împreună Sfânta Scriptură! – 9, 1 – 36

1. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile.

2. Şi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

3. Şi a zis către ei: Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine.

4. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi.

5. Şi câţi nu vă vor primi, ieşind din acea cetate scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor.

6. Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.

7. Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi;

8. Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un proroc dintre cei vechi a înviat.

9. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă.

10. Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida.

11. Iar mulţimile, aflând, au mers după El şi El, primindu-le, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi.

12. Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu.

13. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta.

14. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi.

15. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.

16. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte.

17. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri.

18. Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu?

19. Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un proroc din cei vechi.

20. Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu.

21. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta,

22. Zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze.

23. Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;

24. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.

25. Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?

26. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

27. Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

28. Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage.

29. Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind.

30. Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie,

31. Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.

32. Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El.

33. Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune.

34. Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor.

35. Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!

* * *

Cel ce se smereşte înţelege să-şi ducă crucea cu răbdare şi cu dragoste, nici să o ia înainte ca un erou, dar nici să rămână,în urmă descurajat, trăgând-o după el. Celui smerit, crucea i se face uşoară. Nu tot aşa se întâmplă însă cu cei care caută să-şi scurteze crucea, umblând după o cruce mai comodă: cu cât îşi scurtează crucea, cu atât îşi scurtează şansa mântuirii.

Cine crede că există o altă cale, fără cruce, se înşeală amarnic, căci, dacă pe calea lată poţi să ocoleşti crucea, pe calea îngustă trebuie să o iei asupra ta. Nu putem înainta pe calea îngustă fără a împlini cuvintele Mântuitorului: “dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea si să vină dopă Mine” ( Matei 16, 14)

Crucea este postul sufletului, este altar curăţitor unde se albesc sufletele noastre de murdăria păcatelor. Mulţi oameni nu cunosc binecuvântările ce pot veni prin ea şi, prin urmare micşorează importanţa crucii, deznădăjduind sau chiar batjocorind crucea. aceştia, când dau de necazuri şi suferinţe, se îngrozesc, se revoltă, strigă, blesteamă ziua în care s-au născut, hulesc numele lui Dumnezeu, cad în deznădejde, ajungând până la sinucidere. Oameni învăţaţi, doctori, profesori şi alţi intelectuali se sinucid, pentru că nu înţeleg crucea şi nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Noi suferim pentru că merităm, dar Domnul Iisus cu ce a greşit? Ce este crucea noastră în comparaţie cu Crucea Lui?

Să primim crucea ca pe o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, privind mereu în Sus, plin i de nădejdea bucuriei ce urmează crucii!

Sorin