1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.
3. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine.
4. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
6. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc;
7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”.
9. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
10. Căci scris este: „Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”;
11. Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău.
12. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
13. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.
14. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.
15. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.
16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească.
17. Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:
18. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi,
19. Şi să vestesc anul plăcut Domnului”.
20. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui.
* * *
Mersul acestei lupte se află istoristit în Evangheliile de la Matei, cap.4 vers. 1–11 şi Luca, cap. 4, 1–15. Să cercetăm cu deamănuntul această luptă.
Iată-l pe Satana apropiindu-se de Mântuitorul. El pipăie terenul de luptă, să afle unde ar fi mai slab. El ştie că Iisus posteşte de patruzeci de zile şi Îi este foame. El cearcă să răzbească prin această foame, prin această poftă a corpului. El foloseşte şi aici apucătura din grădina Edenului: cea dintâi lovitură o dă în corp, ştiind bine că trupul este mai slab ca duhul. „De eşti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini!“ – zise Satana, apropiindu-se de Iisus. „Fă-Ţi pâine şi mănâncă, căci iată Te stingi de foame aici în pustie!…“
Nu din milă faţă de Mântuitorul zicea aşa vicleanul diavol, ci ţinta lui era şi aici, ca în Eden: să rupă ascultarea Mântuitorului de Dumnezeu. Ca odinioară în faţa lui Adam şi Eva, el pune şi aici lăcomia, pofta mâncării, voind, prin aceasta, să rupă legătura ascultării de Dumnezeu.
Însă Iisus respinse acest atac. El izbi atacul Vicleanului cu cuvintele Scripturii: „Omul nu tră-ieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu“ (Deut. 8, 3). Faţă de „pâinile“ Satanei, Domnul puse încrederea în Dumnezeu şi ascultarea de Dumnezeu. „Da, sunt flămând – va fi zis Mântuitorul – de patruzeci de zile n-am gustat pâinea. Mi-aş putea face pâine din piatră, dar asta ar însemna să ascult de sfatul tău. Eu însă pentru aceasta am venit în lume ca să fac voia Tatălui Meu şi să ascult numai de El… El are să hotărască asupra Mea. Eu Mă las în grija Lui. Poate că am să mor de foame, dar Eu sunt gata să mor…“. „O! Prea-bunule Tată – va fi zis Iisus, ridicându-Şi privirea blândă spre cer – o ispită vrea să-Mi rupă ascultarea de Tine. Eu însă sunt hotărât să rămân în ascultare de Tine, până chiar şi la moarte“…
Cel dintâi atac al Ispititorului a căzut. Diavolul e biruit şi silit să se retragă cu ruşine. Cerurile se bucură, diavoleştile gloate se îngrozesc. Dar Satana nu se lasă bătut numai cu atât. Însuşirea lui e că iese pe o uşă şi intră pe cealaltă. El începe un al doilea atac.
Înainte de a trece la acest atac, ţin încă o dată să apăs asupra faptului că Satana a în-cercat să-şi deschidă uşa prin pofta mâncării. Mâncarea în sine nu e rea, dar trebuie să băgăm de seamă că diavolul poate face din ea o pierzare de suflet. Cu îmbuibarea în mâncăruri şi băuturi trezeşte Satana poftele şi ispitele şi câştigă multe suflete.
În privinţa asta, să ne fie regulă cuvintele Apostolului Pavel: „Şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte“ (Romani 13, 14). „Ceea ce face boala şi foamea – zice Sf. Ioan Gură de Aur – e nimic pe lângă ce face îmbuibarea în mâncăruri şi băuturi. Precum pământul care este prea umed naşte viermi, aşa şi îmbuibarea este cuib cald pentru viermii ispitelor“.
În primul atac, Satana în-cercase să răz bească prin foamea ce o suferea Mân-tuitorul. El lasă acum această uşă şi încearcă să intre prin alta. „Iisus acesta este un om foarte religios – îşi va fi zis Satana – de pofta mâncării nici nu vrea să ştie… El trebuie atacat cu o ispită sufletească… S-a lăudat cu încrederea ce o are în Dumnezeu, hai să-L ispitesc tocmai cu această încredere!… M-a izbit cu o vorbă din Sf. Scriptură, hai să-L izbesc şi eu cu alta!“
Atunci diavolul L-a dus pe El în sfânta cetate şi L-a pus pe aripa Templului. Şi a zis Lui: De eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci scris este: „Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească în toate căile Tale. Pe mîini Te vor înălţa, ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul Tău“ (Psalm 90, 11–12).
Vorbele Satanei mergeau cam aşa: „Văd că eşti un om foarte credincios. Te încrezi din tot sufletul Tău în Dumnezeu. Ce minunat! Arată acum întregului Ierusalim cât este de mare încrederea Ta în Dumnezeu. Sări jos, ca să se împli-nească vorbele Scripturii şi să cunoască lumea că eşti Mesia!…“
Ah! câtă viclenie este în această ispitire! Auzi tu, dragă cititorule: din turnul Templului din Ierusalim, diavolul predică din Scriptură despre încrederea în Dumnezeu. Nemaipomenit! Ah! de ne-ar fi măcar acest lucru de învăţătură despre câtă viclenie pune Satana în ispitele şi atacurile lui.
Atacul acesta era mai greu pentru Mântuitorul decât cel dintâi, mai ales că Satana folosise şi el Scriptura. Însă Mântuitorul îndată respinse ata-cul Vicleanului cu un alt citat din Scriptură: scris este „să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău“ (Deut. 6, 16). Prin acest răspuns, Iisus zicea: „Da! Eu Mă încred din tot sufletul Meu în Tatăl Ceresc, dar tocmai această încredere Mă opreşte să nu pun la încercare dragostea ce o are Dumnezeu faţă de Mine. Dacă M-aş arunca jos, aş ispiti dragostea lui Dumnezeu. Eu Mă încred în El şi n-am să ispitesc dragostea Lui. Dragostea nu cercetează, ci se încrede…“
Satana fu din nou biruit. El se retrase ruşinat şi iadul se cutremură din nou. El însă nu se lăsă numai cu atât. Mai încercă încă un atac – al treilea.
Înainte de a trece la acesta, ţin să spun că Satana foloseşte şi azi foarte adeseori ispita religioasă. El vorbeşte de multe ori în numele lui Dumnezeu: se preface a fi un trimis de la Dumnezeu. În acest înţeles zicea Apostolul Pavel că: „Satana se preface în înger al luminii“ (II Corin-teni 11, 14).
Astă-vară, într-un sat, am văzut un sectar, aşa-numit „milenist“, (student în Biblie). Predica oamenilor. Şi ştiţi ce predica? Spunea că nu es-te iad, cu toate că Mântuitorul şi Evangheliile spun limpede că este iad, că este o răsplată a celor buni şi o pedeapsă a celor răi. Însă „predicatorul“ spunea că iubirea lui Dumnezeu nu poate suferi chinurile iadului. „Este o blasfemie, o hulă pentru Dumnezeu, învăţătura despre iad“ – zicea el. Auzindu-l, mi-am adus aminte de ispita din pustie, când, din turnul Templului din Ierusalim, diavolul predica despre încrederea în Dumnezeu. În dosul „studentului“ era diavolul, care, în numele iubirii lui Dumnezeu, cerca să dărâme una din învăţăturile de temelie ale creşti-nismului. Prin „predicatorul“ milenist, diavolul striga pe uliţa satului: „Nu este rai, nu este iad, nu este înviere, nu este o altă viaţă…, prin urmare: beţi, mâncaţi, chefuiţi, păcătuiţi şi «trăiţi-vă viaţa»!“…
Una din temeliile creştinismului e tocmai învăţătura despre o răsplată a faptelor bune şi o pedeapsă a celor rele, în lumea cealaltă. Scripturile sunt pline cu locuri care spun desluşit acest lucru. L-a spus limpede şi Mântuitorul în evanghelia cu Lazăr cel sărac şi bogatul nemilostiv.
Acest lucru îl spune lămurit Evanghelia. Îl cere şi dreptatea lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi nici în cealaltă lume o răsplată a faptelor bune şi o pe-deapsă a celor rele, ar suferi atotdreptatea lui Dumnezeu. Chinurile iadului nu sunt o vătămare pentru iubirea lui Dumnezeu. Ar fi numai atunci dacă în faţa păcătoşilor n-ar sta veşnic Crucea şi Jertfa Mântuitorului, adică darul iertării păcatelor noastre prin Sângele Domnului.
Ah! ce viclean mare e diavolul. Să priveghem şi să ne rugăm neîncetat, ca să nu cădem în ispitele lui!
„Diavolul L-a dus apoi pe un munte înalt. I-a arătat într-o clipeală toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie“. Unii tâlcuitori spun că, prin această ispită, Satana n-ar fi cerut tocmai închinarea lui Iisus înaintea lui. Era cu mult mai şiret decât să ceară, aşa, dintr-o dată, un lucru aşa de mare. În is-pita de mai sus, Satana ar fi făcut propu-nere de pace Mântuitorului. „Hai, fă alianţă cu mine! – va fi zis Vicleanul. Eu îţi ajut să câştigi stăpânirea pământului şi pe urmă vom cârmui împreună…“
Grea era şi ispita aceasta. Mântuitorului I se îmbia stăpânirea lumii, fără să-Şi mai verse Sân-gele. Satana „Îl ferea“ pe Mântuitorul de suferinţele Crucii.
Ah, ce vicleşug!
O, ce mult foloseşte şi azi Satana această is-pită! E doar cea mai tare dintre ispitele lui. El pune în faţa oamenilor lumea cu toate măririle şi plăcerile ei. „A mea este lumea cu toate măririle şi plăcerile ei – zice şi azi Satana; ţie, omule, ţi le dau pe toate, numai să Te închini mie şi să-mi slujeşti mie!…“. Ale lui sunt toate plăcerile şi poftele acestei lumi, pe care le împarte din belşug celor ce se închină lui.
Mântuitorul respinge şi acest al treilea atac. De data asta nu mai stătu de vorbă cu Ispititorul, ci îl alungă poruncitor, strigându-i: „Mergi înapoia Mea, Satano!“ Ca unui câine, Domnul îi strigă: Cară-te de aici!… pleacă de aici!
Acesta este răspunsul cel mai bun pe care trebuie să-l dăm şi noi diavolului, de câte ori îl simţim apropiindu-se de noi cu ispitele lui.
Cele trei atacuri din pustie mai au şi altă în-văţătură pentru noi. Între altele, îl văzurăm pe Satana ispitind pe Mântuitorul cu cuvintele Scripturii. Asta-i dovada că diavolul cunoaşte Scriptura; cunoaşte puterea ei şi înţelesul ei.
Ah! ce lucru grozav este acesta! Diavolul cu-noaşte Scriptura şi se cutremură de ea şi de pu-terea ei, şi tu, dragă cititorule, poate n-ai văzut niciodată Scriptura. Cum să nu te înfrângă ispitele diavolului, când diavolul cunoaşte Biblia şi tu nu?!
Ah! ce lucru grozav este un creştin care nu cunoaşte Biblia, Cartea Vieţii, Cartea lui Dumnezeu trimisă oamenilor pe pământ!
Pr. IOSIF TRIFA
