1. Şi când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi la Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii Săi,
2. Şi le-a zis: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care n-a şezut până acum nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l.
3. Iar de vă va zice cineva: De ce faceţi aceasta? Spuneţi că Domnul are trebuinţă de el şi îndată îl va trimite aici.
4. Deci au mers şi au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, şi l-au dezlegat.
5. Şi unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: De ce dezlegaţi mânzul?
6. Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus, şi i-au lăsat.
7. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe el şi Iisus a şezut pe el.
8. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii aşterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini.
9. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!
10. Binecuvântată este împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!
11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece.
12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: “Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
19. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.
27. Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii.
28. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?
29. Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
30. Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!
31. Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?
32. Iar de vom zice: De la oameni – se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc.
33. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
* * *
Ce simbolizează smochinul uscat?
Mitropolitul Augustin Kantiotis
La Utrenia din Lunea cea Mare, Biserica ne amintește de smochinul uscat, despre care se vorbește în Evanghelie (vezi Matei 21, 18-22). Hristos a rămas toată ziua intrării în Ierusalim, în slăvita Cetate. De îndată însă ce s-a înserat, a plecat. Era primejdios, căci în Cetate existau răufăcători, cu suflete nelegiute. De aceea preferă pustia. Mai bine cu animalele sălbatice, decât cu oameni răi.
Hristos a ieșit cu Ucenicii Săi în mijlocul naturii; acolo a înnoptat și acolo se ruga. Când s-a luminat de ziuă, a pornit din nou spre Ierusalim. Deși știa că va suferi Patimi și va fi răstignit, era hotărât să Se jertfească și și să-Și verse Sângele Său pentru mântuirea lumii. Să nu ni se pară ciudat aceasta. Era Dumnezeu desăvârșit, dar era și Om desăvârșit. De aceea și suferea foame, sete, oboseală și avea nevoie de somn, precum noi. Acestea se numesc patimi
Acesta, așadar, Care hrănește lumea întreagă, acum flămânzește. Și așa cum mergea, a văzut un smochin. Se apropie, Își întinde preacuratele Sale mâini și caută să afle rod. Dar nu a găsit. Și atunci din buzele Sale a ieșit blestemul. „De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac”. Și smochinul s-a uscat îndată. Frunzele s-au veștejit, seva s-a uscat, ramurile și tulpina erau bune doar pentru foc.
„De ce Hristos, va întreba cineva, a făcut rău smochinului? A greșit cu ceva?”.
Hristos în toată viața Sa nu a făcut niciodată rău. Odată cei din neamul Lui au luat pietre ca să arunce în El, altădată gadarenii L-au alungat, alții L-au defăimat. Dar pe nimeni nu a pedepsit, deși putea să o facă. Chiar și pe Cruce fiind, S-a rugat pentru cei ce-L răstigneau. Dar deși nu a pedepsit vreun om, a dat două dovezi ale puterii Sale de a pedepsi; căci Hristos nu este numai Dragoste, ci este și Drept Judecător – „și dreptatea a iubit” (Psalmul 10, 7). Prin urmare, încununează binele și pedepsește răul. Așadar, dovezi ale puterii Sale pedepsitoare sunt două exemple în Sfânta Scriptură. Primul este atunci când a îngăduit demonilor să intre în turma de porci, pe care îi hrăneau gadarenii. Porcii s-au aruncat în mare și s-au înecat. Era pedeapsa pentru lăcomia acelor oameni. Celălalt este cel din Evanghelia de astăzi. A uscat smochinul, ca să ne dea o învățătură. Care învățătură?
Nu o spun eu, ci Platon. Omul este copac, cu diferența că copacul nu simte, pe când el simte, are rațiune. Așa cum copacul are rădăcină, tot astfel și omul are rădăcină. Rădăcina pomului este jos în pământ, pe când cea a omului este sus în Cer. Omul este legat de Dumnezeu și de la El își are suflarea. Dacă se taie această rădăcină, omul devine asemenea unui dobitoc. Dar să vedem și alte asemănări: copacul are frunze, dar și omul are frunze. „Frunzele” omului sunt cuvintele lui cele bune. Copacul are flori, dar și omul are flori. „Florile” sale sunt sentimentele nobile și dorințele lui cele bune. Copacul are roade și mai ales pentru ele și există. Dar și omul are roade, iar acestea sunt faptele lui cele bune.
Apoi vedem că smochinul uscat este simbolul anumitor oameni. Care sunt aceștia? Simbolizează în primul rând sinagoga iudaică. Ce făceau iudeii și mai ales conducătorii lor, fariseii? Aveau templu, aduceau în fiecare zi jertfe, posteau cu asprime, făceau rugăciuni îndelungi, milostenii în văzul lumii. Pe toate le aveau, dar pe Dumnezeu nu-L aveau. Iar dovada este Hristos, pe Care L-au răstignit.
Erau așadar fățarnici. Și smochinul este simbol al iudeilor fățarnici, care înfățișau o măreție exterioară, dar în lăuntrul lor nu aveau nimic. Semănau, așa cum le spusese Hristos, cu mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, dar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morților și de toată necurăția. Așadar, smochinul este simbolul întregului iudaism, pe care Dumnezeu l-a lepădat.
Și ceea ce a spus Hristos „Să nu mai fie rod din tine în veac” este și o profeție. Până astăzi vedem că pomul numit Israel este fără roadă, iar în lume rolul lui este distrugător. Nimic pozitiv nu a arătat și de aceea nici nu atrage simpatia celorlalte popoare. Cu aceste cuvinte nu osândim acest popor, căci știm că într-o bună zi acești israelți se vor pocăi și vor crede și ei în Hristos. Dar până acum sunt smochin uscat; numai roade amare au oferit lumii.
Dar Dumnezeu a sădit Israilul în Vechiul Testament, ca să fie pom roditor, creator de civilizație și luminării omenirii, fiind cel dintâi care a primit cunoașterea lui Dumnezeu.
În sfârșit, smochinul uscat simbolizează și fiecare pseudo-creștin, care are numai frunze și flori, dar nu și roade. Astfel de creștini ai veacului nostru sunt cei care poartă doar numele. Se poate să vină în Biserică, să se închine la icoane, să aprindă și câte o lumânare, să postească puțin, să facă câteva îndatoriri tipiconale. Dar toate acestea sunt doar frunzele. Și frunzele sunt pentru a da rod. Și ele sunt necesare, dar nu de ajuns. Creștinul trebuie să dea și roade. Iar roadele sunt faptele, jertfele, lepădarea de sine, păzirea poruncilor, nevoința pentru dragoste, dreptate, sfințenie.
Sursa: marturieathonita.ro/ce-simbolizeaza-smochinul-uscat
