Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 3

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 3

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Marcu 3

1. Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată.
2. Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască.
3. Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc!
4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;
5. Şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă.
6. Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă.
7. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare şi mulţime multă din Galileea şi din Iudeea L-a urmat.
8. Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime mare, care, auzind câte făcea, a venit la El.
9. Şi a zis ucenicilor Săi să-I fie pusă la îndemână o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulţimea;
10. Fiindcă vindecase pe mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau bolnavi.
11. Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
12. Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe faţă.
13. Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El.
14. Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască,
15. Şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii.
16. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru;
17. Pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică fii tunetului.
18. Şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Bartolomeu, pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu, şi pe Tadeu, şi pe Simon Cananeul,
19. Şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut.
20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce.
21. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire.
22. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii.
23. Şi chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana?
24. Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui.
25. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină.
26. Şi dacă satana s-a sculat împotriva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit.
27. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui.
28. Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit;
29. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.
30. Pentru că ziceau: Are duh necurat.
31. Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca sn-L cheme.
32. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută.
33. Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei?
34. Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei.
35. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.

* * *

Care trebuie să fie ziua de odihnă a creştinilor, sâmbăta sau duminica? Cuvântul sâmbătă provine de la cuvântul evreiesc „sabat” transcris în limba greacă şi înseamnă „zi de odihnă”. Sabatul a fost rânduit ca zi de odihnă pentru iudei, după ieşirea din robia egipteană. Evreii nu aveau denumiri pentru zilele săptămânii; ei numeau zilele raportându-le la ziua de sâmbătă – sabatul; şi spuneau: prima sau a doua a sâmbetei, adică prima sau a doua zi după ziua sâmbetei. Duminica este ziua lui Dumnezeu, ziua în care Domnul Hristos a înviat! Denumirea vine din limba greacă – ήμέρά Κίρύού -, preluată de limba latină ca Dies Dominica. Duminica este ziua în care Mântuitorul S-a arătat Mariei Magdalena, apoi mironosiţelor, lui Petru şi apostolilor, lui Luca şi lui Cleopa, dar şi lui Toma. Într-o zi de duminică S-a pogorât Sfântul Duh, când a luat fiinţă Biserica creştină. Duminica serbăm Învierea, este ziua în care săvârşim Sfânta Liturghie şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Un articol de: Dumitru Păduraru

* * *

Suntem obișnuiți să cerem permanent de la Dumnezeu  sănătate. Dar nimeni nu se întreabă ce este de fapt sănătatea. Sănătatea nu este altceva decât armonia desăvârșită dintre trup și suflet; în această armonie se reflectă lucrarea Duhului Sfânt, dumnezeiescul har.

Atunci când păcatele omului pun la încercare răbdarea lui Dumnezeu, apar bolile, privite în  Sfintele Scripturi ca plăgi de la Dumnezeu menite să ajute la întoarcerea omului în sine: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta” (Luca 15, 18); „Cine a păcătuit el sau părinții lui?” (Ioan 9, 2). Știm cu toții că omul are o dublă alcătuire: o parte văzută, – omul din afară, trupesc, și o parte nevăzută,- omul lăuntric, duhovnicesc. Prin urmare și bolile care apar în viața omului pot fi trupești (cu afecțiuni organice sau metabolice) sau sufletești, având forme de manifestări psihosomatice sau dereglări produse de anumiți factori: scârbă, necaz, stres, răutate și multe alte patimi ale potrivnicului blestem al învrăjbirii. De aceea trebuie să avem mai întâi grijă de trup: „Am văzut trup sănătos și minte sănătoasă, și am văzut trup slăbănogit de post, dar plin de patimi” (Sfântul Vasile cel Mare). În Sfânta Scriptură ni se înfățișează o multitudine de afecțiuni de tot felul pe care Mântuitorul le-a vindecat prin credință: „Mare este credința ta, fie ție cum voiești!” (Matei 15, 28). Fie omul lunatic sau lepros, fie având scurgere de sânge ori mână uscată, fie suferind de orbire sau slăbănogire – Dumnezeu rămâne singurul care îl poate tămădui, vindecându-i atât sufletul cât și trupul. De aceea Îl numim  Doctorul Cel Mare, Doctorul trupurilor și al sufletelor, Vindecătorul. Termenul de „doctor” (având înțelesul de „medic”) nu exclude nicidecum ideea de „harismă”; de altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur îl numește pe medic „clește în mâna lui Dumnezeu”.

Harisma vindecării o întâlnim la apostoli, la sfinți, la medici, la preoți, la tămăduitori, nu mai înainte de a fi fost dată de către Mântuitorul Iisus Hristos: „peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” (Marcu 16, 18). Spre exemplu, să ne amintim de soacra lui Petru, care, fiind atinsă de mână de către Iisus, s-a vindecat de friguri. În tradiția ortodoxă, spitalul și medicii reprezintă singura autoritate legiuită de vindecare fie prin plante sau medicamente, iar biserica vindecă prin rugăciune și prin puterea Tainei Sfântului Maslu – care are ca surori Taina Pocăinței și Taina Euharistiei. La aceasta se referă cuvintele Apostolului: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.” (Iacov 5, 14). Cu alte cuvinte, aceasta este calea supremă de întâlnire cu sănătatea prin harisma credinței: pocăința, adică dezlegarea păcatelor. Euharistia unită cu Taina Sfântului Maslu sunt autoritate spirituală absolută de dobândire a sănătății trupești și sufletești.

Dacă trupul, care este casa sufletului și templul Duhului Sfânt, este îngrijit și respectat, atunci aceasta devine  rugăciune de mulțumire și prinos de cinstire aduse Lui Dumnezeu. Abia atunci și sufletul și mintea vor fi și ele sănătoase. Conștiința sănătoasă dă o minte sănătoasă. Conștiința afectată și încărcată distruge mai întâi sufletul, iar sufletul încărcat împovărează mintea și o îmbolnăvește: „Pentru păcatele mele cele multe se îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul” (Paraclisul Maicii Domnului).

Numărul mare de suflete suferinde, ca și de oameni bolnavi mintal sau trupește (bolnavi în toată puterea cuvântului) – nu reprezintă altceva decât urmarea  pactului făcut cu diavolul și a depărtării de Dumnezeu Creatorul. Sinuciderea este suma patimilor nedezlegate la taina spovedaniei și rezultanta mândriei unite cu părerea de sine și înfumurarea. Atunci când îți vine greu să-I spui Lui Dumnezeu necazurile tale și să-I ceri ajutorul – ești cel mai slab om sufletește. Curajul  asumării răspunderii, indiferent de greutățile pe care aceasta le implică, cu toată nădejdea și credința în Dumnezeu, constituie  începutul însănătoșirii sufletești duhovnicești, din care decurge și sănătatea trupească: „Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi mâinile lor.” (Psalmi 124, 3). Iar aceasta pentru că vindecarea vine mai mult din voință decât din tratament: „Voiești să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6)

Parintele Calistrat

* * *

„FRAŢII” LUI

Nimeni nu face ceva în ascuns când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.

Oriunde se vorbeşte despre „fraţii” Domnului  şi se caută să se amintească nişte legături familiale care între oameni au un anumit înţeles obişnuit, când este vorba despre Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chiar avându-se în vedere firea Sa pământească, cuvântul „fraţi” ar trebui scris aşa, între ghilimele. Căci aici cuvântul acesta are un alt înţeles, nu cel obişnuit, de fraţi trupeşti.

În Evanghelia Sfântului Matei, la capitolul 4, versetul 13, ni se spune că, după întemniţarea Sfântului Ioan Botezătorul, Domnul Iisus a părăsit Nazaretul şi a venit să locuiască în Capernaum, de unde apoi Şi-a început lucrarea Sa mântuitoare.
Aceasta, în primul rând, pentru că în Galilea, după cum am văzut şi vom mai vedea, atitudinea tuturor oamenilor faţă de ascultarea Cuvântului Sfânt era nespus mai pătrunsă de credinţă şi de smerenie decât a altora.
În Capernaum Îl aşteptau, fără ca ei să ştie, acei pe care Dumnezeu îi alesese, ca urmare a credinţei şi statorniciei lor, să fie însoţitori şi ziditori împreună cu El ai lumii celei noi, care începea atunci (Matei 4, 18-23).
Îl aşteptau viitorii Săi apostoli.

În al doilea rând, Nazaretul – cetatea care era un loc vremelnic al cinstitului Iosif, venit pentru un timp aici – s-a dovedit mereu vrăjmaş faţă de Sfânta Familie, urându-L pe Domnul cu o ură care a fost în stare şi de crimă, căutând să-L omoare mai devreme decât alţii (Luca 4, 29).

Venind vremea pentru pornirea propovăduirii Evangheliei, Mântuitorul trebuia să plece din Nazaret. Cum bătrânul Iosif murise, Iisus nu putea să o lase pe mama Sa singură într-o cetate cu atâţia oameni vrăjmaşi.
Şi luând-o, S-au dus să locuiască în Capernaum, unde mama Sa avea o „soră”, adică o rudă foarte apropiată, pe Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25; Marcu 15, 40; Mat. 27, 56). Cu această soră au stat apoi, în aceeaşi familie.

Această „soră” a Mamei Domnului Iisus, Maria lui Cleopa, era mama adevărată a lui Iacov, Iose şi ceilalţi zişi „fraţii” lui Iisus (Matei 12, 47), căci în Matei 27, 56 şi în Marcu 15, 40, aceştia sunt arătaţi ca fii ai Mariei acesteia, pe când în Luca 4, 22, unde se vorbeşte mult mai pe larg despre întâmplarea din Nazaret, locuitorii cetăţii nu-i mai amintesc pe nici unii dintre aceştia care erau consideraţi ca „fraţi” ai Domnului numai pentru că acum El locuia în familia lor din Capernaum – ci vorbesc despre Iisus în chip dispreţuitor, numindu-L „feciorul lui Iosif”…

Despre acest lucru ni s-a mai dat prilejul să medităm şi încă ni se va mai da,  căci pe oricine gândeşte mai adânc şi mai cinstit asupra adevărului, harul lui Dumnezeu îl luminează şi-i limpezeşte toate lucrurile,
pentru că Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, iar El călăuzeşte sănătos şi învaţă, îndrumând fericit în toate lucrurile (Ioan 14, 26), numai să fim smeriţi cu inima şi cinstiţi cu cugetul (Matei 11, 29).

De aceea, cu un gând şi cu un duh plin de evlavie, să ne ferim totdeauna de tot ce este necuviincios, când ne apropiem de sfinţenia Sfintei Fecioare, Maica Sfântă a Domnului,
care a fost şi a rămas Mama unicului ei Fiu
şi El singurul ei Ocrotitor.Din respect şi iubire pentru ea, Iisus i-a purtat astfel şi grija trupească, aşezând-o la adăpostul unei familii apropiate,
când El a trebuit să plece din casă.
Şi încredinţând-o unui ucenic vrednic, atunci când a trebuit să plece de pe pământ,
căci El plecând, ea rămânea fără nimeni atât de apropiat cât avea nevoie (Ioan 19, 26-27).

O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
fii binecuvântat pentru lumina pusă în Sfântul Tău Cuvânt cu privire la tot Adevărul,
dar pe care tu o descoperi numai acelora care se apropie de Adevăr cu respect, cu evlavie şi cu curăţie de inimă.
Te rugăm, dăruieşte-ne şi nouă mereu aceste virtuţi, pentru ca nimic din noi să nu-L împiedice pe Sfântul Duh al Adevărului de a ne descoperi clar ceea ce este adevărat
cu privire la orice lucru pe care avem nevoie să-l cercetăm
şi avem nevoie să-l cunoaştem,
ca să nu ne rătăcim cu mintea şi cu inima,
ca nu cumva să batjocorim lucrurile sfinte şi atât de vrednice de cinstire,
cum fac atât de mulţi nefericiţi, care se pierd singuri (Iuda 10).
Amin.

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!