1. Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.
3. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.
4. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.
5. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.
6. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!
7. Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
8. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.
9. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.
10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.
11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.
12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
13. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.
14. Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat.
16. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.
17. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi.
18. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.
19. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele.
20. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei.
21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
22. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei.
23. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
24. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat.
25. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.
26. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?
27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.
28. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.
30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
* * *
Cu ce e plină candela noastră?
Aruncați privirea către popoare, fiți cu băgare de seamă și înspăimântațivă, că se săvârșește în vremea voastră un lucru pe care voi nu l-ați crede, dacă l-ar povesti cineva!”
Avacum 3,5
Ziua de marți, a doua din urcușul săptămânii mari, ne aduce în față pilda celor zece fecioare. Privind peste textul pildei pe care Domnul Iisus o spune alături de alte pilde în drumul său spre Ierusalim, urcând spre calvar, vedem amintit virtutea fecioriei. O virtute mare care aduce mult merit în viața celor care o păzesc.
Dacă ieri am privit la Iosif, tânărul care a iubit creința și fecioria păstrânduși integritatea personală astăzi ca o aprofundare a curăției Domnul ne vorbește iar de feciorie. Însă un aspect important este acelă că, nu e de ajuns doar aceasta ci e nevoie de mult mai multă grijă în traiul pe pământ pentru dobândirea împărăției.
Înțelepciunea atribuită celor cinci fecioare este defapt simplificare întregii lor munci, aceea de cultivare a virtuților și de trăirea permanentă în comuniune cu Domnul. Ele pășesc în viața cu gândul la veșnicie, cu gândul la întâlnirea cu Mirele ceresc „Ce-ți voi spune oare Ție, Dulce Preaiubitul meu, când odată o să fie să fim numai Tu și eu? Gândul la întâlnirea cu veșnicia le-a fost neadormit și s-au îngrijit de partea nevăzută , aceea a dobândirii Harului Duhului Sfânt, care se dobândește prin luarea Crucii și lucrarea pentru lucrul cel nemuritor. Candela fără untdelem se mai întâlnește ca și simbol al zgârceniei, fapta bună din inima milostivă a creștinului îl apropie mai mult de Domnul care este indelung milostiv și mult milosârd, care nu uită pe cei săraci, pe orfani și văduve. Iată că munca fecioarelor era și cultivarea faptei milostive care va face să audă chemarea de-a dreapta pentru că au îmbrăcat, hrănit și cercetat pe Domnul.
Nebunia atribuită celorlalte fecioare este defapt lenea, nelucrarea lor în timpul vieții. Gândul că deja au o virtute le-a făcut să uite de muncă și de faptul că Harul se dobândește prin purtarea Crucii până la final. Alergarea lor spre a cumpăra untdelem este defapt întrarea lor și mai profundă în viața lumească, piața fiind simbol al tumultului vieții pământene. Necultivarea Harului în inima lor, neîngrijirea de suflet le va aduce depărtarea de veșnicia împreună cu Domnul. O cântare foarte frumoasă din perioada aceasta ne spune că Mirele vine, și netrebnică e sluga pe care o va afla lenevind adică uitând să se îngrijească de rugăciune și de trăirea în comuniune cu El.
Atât cele cinci care erau înțelepte cât și cele cinci neînțelepte au adormit. Somnul acesta reprezintă moartea, atât cei credincioși cât și cei necredincioși ajung în fața Domnului. Cele zece se trezesc la semnalul venirii Mirelui, învierea ne va trezi sufletele așa cum sunt ele pregătite de traiul nostru pe pământ și nelucrarea ne va aduce închiderea cămării de nuntă „oare na-i să-mi ceri talanții, care mi i-ai dat și nus, oare na-I să-ntrebi de rodul care trebuia adus”. Ușa este intrarea în veșnicie alături de Domnul a sufletelor pregătite prin jertfă.
Stând în fața acestei pilde, trebuie să ne punem întrebarea: cu ce e plină candela noastră, cum ducem sufletul în fața Mirelui? Zilele acestea sunt ca un dar, ca o trâmbiță ce ne amintesc de trezirea cea de după moarte: „ Cum o să-mi înalț spre Tine din al Porții Slavei Prag, ochii tremurând în lacrimi –cu sfială și cu drag? Cum o să răspund privirii care-mi va pătrunde tot, am să pot grăi o vorbă? Sau nici una nu-am să pot? Cum vom privi pe Domnul noi cei prea grăbiți ca să mai putem asculta de trâmbița ce strigă trezirea din prea multa grijă pentru trup. Ce răspuns vom da înaintașilor ce ne așteaptă în pragul veșniciei, cum vom da răspuns pentru neslujirea noastră, și cum vom putea privi semnele lăsate de jertfa dată pentru noi.Ce-I vom unui Trifa care a suferit ca Iov, ce-I vom spune unui Dorz care a scris cu sânge versurile cântate cu atâta ușurință de noi, ce vom spune sutelor de ochi ce ne vor cere jetfa? Ei au stat treji, au luptat și au avut candela plină, plină de dădea pe dinafară și din dragostea lor Domnul a picurat și in candela poporului nostru prin lucrarea minunată a Oastei Domnului, cum înmulțim noi această picătură, sau din prea multă grijă lumească o vom usca și pe aceea.
Ziua de astăzi e o zi cutremurătoare, e zi a cercetării fiecăruia dintre noi. E ziua când Domnul vine și ne pune pe inimă cu atâta dragoste gândul trezirii și dorința de a intra în cămara de nuntă împreună cu cei aleși ai lui. E o zi în care ne spune „aruncați privirea peste popoare, fiți cu băgare de seamă și înspăimântațivă, că se săvârșește în vremea noastră, un lucru pe care voi nu l-ați crede dacă l-ar povesti cineva (Avacum 3,5). Peste popoare se lasă mania Domnului și lucrarea diavolului e tot mai pe față de aceea trebuie să rămânem la picioarele Golgotei, prin dobândirea nașterii din nou și prin jertfă neobosită să slujim Domnului: „fi-mi-va oare îndreptățite, fi-mi-vor dezvinovățiri sau ce am să-ți aflu oare întro clipă din priviri? Doamne, toată-ndreptățirea, de vreun grai aș mai avea, vred c-aș spune-atuncea numai: Te-am iubit!…Și vom tăcea!….”
Ancuta Tudosanu
* * *
Învăţătura talanţilor.
Ce sunt talanţii? Talanţii erau în vechime valori foarte mari. Un talant de argint, preţuia cam 400 mii lei, iar un talant de aur cam 5 milioane lei, în banii de azi.
Darurile, pe care le-am primit noi de la Dumnezeu, sunt daruri foarte mari, de aceea Domnul Iisus le numeşte talanţi. Astfel, viaţa, sănătatea, averea, darul de a vorbi, de a cânta, de a scrie etc., etc. sunt talanţi, sunt bunuri venite de sus, toate le avem de la Dumnezeu. Şi El aşteaptă să punem în slujba Lui tot ce avem şi tot ce suntem.
Au câştigat alţi cinci şi alţi doi talanţi. Cei ce au primit talanţi, au fost datori să-i pună în slujba Stăpânului, câştigând alţi talanţi cu ei. Ce trebuie să câştigăm noi? Nu este decât un singur răspuns: trebuie să câştigăm suflete pierdute.
Fiecare din noi este dator să depună toate talentele, toate darurile, toţi talanţii în slujba câştigării de suflete pentru Hristos. Aceasta e lucrarea cea mai mare la care suntem chemaţi fiecare din noi.
Răsplata va fi mare.
Cel cu un talant. Acesta e omul obişnuit, omul pe care-l întâlneşti la tot pasul, care spune că el n-are daruri şi nu-i chemat în slujba Domnului. E omul ce trăieşte numai pentru sine, care foloseşte ce are numai pentru sine, care foloseşte ce are numai pentru interesele pământului. El şi-a îngropat talantul în pământ şi n-a câştigat nici un suflet pentru Hristos.
A folosi ce ai, a folosi darurile, talanţii ce-ai primit de la Dumnezeu pentru interesele pământeşti şi nu pentru împărăţia lui Dumnezeu şi câştigarea de suflete, înseamnă a îngropa talantul în pământ şi acesta, fireşte, nu poate aduce nici un câştig. Răspunderea acestor oameni este osânda, locul de chin. Aşa spune Evanghelia.
Pune talantul în „negoţ“ – câştigă suflete pentru Hristos. Cititorule! Şi tu eşti unul din cei care au primit de la Dumnezeu unul, doi sau chiar cinci talanţi: sănătate, avere, daruri, minte, înţelepciune, o stare bună şi alte daruri de preţ. Ce-ai făcut cu talanţii primiţi? I-ai folosit numai pentru tine, pentru interesele tale pământeşti şi ale lumii, adică i-ai îngropat în pământ, ori i-ai pus în „negoţ“, adică în slujba Domnului, pentru a câştiga suflete pentru Hristos?
Vine timpul şi nu mai este mult până atunci, când Stăpânul va veni şi va cere fiecăruia socoteală de felul cum a folosit talanţii ce i s-au încredinţat.
Ce vei răspunde atunci? Dacă vei putea să arăţi un „câştig“, ferice de tine; dar dacă nu vei fi decât ceea ce a dat cel ce primise un talant, va fi vai!
Întoarce-te la Dumnezeu, dragă cititorule, primeşte-L pe Domnul Iisus ca Mântuitor al tău şi pune-ţi viaţa în slujba Lui… Pune totul la picioarele Lui, pune tot ce ai în slujba sufletelor, câştigă pe cei pierduţi pentru Hristos şi răsplată mare vei avea.
Dacă păstrezi totul pentru tine, vei pierde totul şi te vei pierde şi pe tine, cum a pierdut şi s-a pierdut în osândă cel ce primise un talant. Dar, punând totul în slujba Domnului, nu numai că n-ai pierdut nimic, dar vei avea cerul cu toate bogăţiile lui măreţe.
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)
* * *
Tu, cititorule, cum foloseşti talanţii ce-i ai de la Domnul?
Pilda cu talanţii este foarte cunoscută, însă prea puţin înţeleasă şi, mai ales, prea puţin pusă şi trăită în viaţa noastră. În chipul slugilor din evanghelie, cărora stăpânul le-a împărţit talanţii, suntem noi, creştinii, cărora Dumnezeu ne-a împărţit şi ne împarte mulţi şi feluriţi talanţi.
Un talant de la bunul Dumnezeu este, spre pildă, şi sănătatea omului, mintea, priceperea. Un talant de la Dumnezeu e şi averea omului. Un talant de la Dumnezeu sunt apoi şi diferitele daruri ce le au unii oameni. Unul are darul de a cânta frumos, altul are dar de a vorbi frumos, unul are dar de a scrie în versuri, altul, de a cânta în violină sau alt instrument etc.
Toate acestea sunt daruri primite de la Dumnezeu şi omul e dator să le pună în slujba Domnului şi a mântuirii sufletului său. Nu tuturora li s-au dat pe o măsură aceşti talanţi.
Unora li s-a dat numai un singur talant: sănătatea şi mintea; altora (spre pildă, cărturarilor) li s-au dat
mai mulţi talanţi. Toţi însă trebuie să „negustorească“ pentru Domnul cu aceşti talanţi şi să scoată din ei dobândă de mântuire sufletească.
O, ce lucru frumos şi, o, ce viaţă minunată ar fi în această lume când fiecare om ar „negustori“ pentru Domnul cu talanţii ce-i are de la El! O, cum s-ar schimba înfăţişarea acestei lumi când – de la ministru, până la primarul din sat – fiecare slujbaş şi ar da seama că slujba lui e un talant cu care trebuie „să lucreze ca pentru Domnul“ şi să-şi dea seama înaintea Domnului despre „negustoria“ sufletească ce a făcut-o cu talantul ce i s-a dat.
O, cât s-ar face de buni şi plugarii şi toţi oamenii când toţi talanţii lor ar „negustori“ pentru Domnul! Însă ce vedem noi azi în lume? În toate părţile vedem pe oameni risipind şi îngropând talanţii ce-i au de la Dumnezeu. Ici, iată, un beţiv îşi îngroapă sănătatea, mintea, averea şi sufletul.
Dincolo, iată un desfrânat cum îşi cheltuieşte talantul cel trupesc şi sufletesc. Ici, iată slujbaşul cum îşi risipeşte talanţii, făcând cu ei nedreptăţi şi negustorind pentru diavolul; dincolo, iată pe zgârcitul şi pe lacomul cum astupă în pământ talantul averii ce-l au de la Dumnezeu.
Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul cântării, cântă şi zbiară noaptea prin birturi, în loc să înveţe şi să cânte cântări creştineşti. Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul de a scrie în versuri, scrie poezii aţâţătoare de patimi rele. Muzicantul care, duminica, aţâţă lumea la joc cu meşteşugul ce-l are în violină încă „negustoreşte“ pentru diavolul cu talantul ce-l are de la Dumnezeu.
Tot pentru diavolul negustoreşte şi cel ce are minte şi învăţătură bună, dar foloseşte acest talant pentru a înşela pe cei mai mulţi, care sunt mai puţin pricepuţi. O, ce risipă grozavă se face azi cu talanţii Domnului şi în popor şi între cărturari!
Dragă cititorule! Nu uita că şi tu ai primit de la Domnul talanţi despre care va trebui să dai seamă în Ziua Judecăţii. Tot ce ai tu, toată averea ta trupească, lumească şi sufletească este un talant de la Dumnezeu, cu care trebuie să „negustoreşti“ mântuire sufletească.
În Ziua Judecăţii, aşa vei sta şi tu în faţa Dreptului Judecător […]. Unde este talantul ce ţi l-am dat? va întreba Tatăl Ceresc pe omul păcătos. Ce ai făcut cu el? L-ai băut în crâşmă? L-ai cheltuit în desfrânări? Ai viclenit cu el? Ori ai făcut nedreptate? Ori l-ai ascuns în zgârcenie?
Vai celui ce nu-şi va putea da seama în Ziua Judecăţii despre talanţii ce i-a avut în această lume.
Şi mai este încă un talant despre care va trebui să ne dăm seama în Ziua Judecăţii. E un talant mai scump decât toate: e Jertfa Domnului Hristos, e Sângele Domnului. E acesta un talant ce ni se îmbie tuturor pentru a cumpăra cu el moştenirea vieţii de veci. Ai primit tu acest talant? Şi cum l-ai folosit?
Un ogor plin de spini şi pălămidă am văzut astă-vară într-un sat. Era al unui beţiv şi oamenii spuneau că beţivul e pe cale de a-l vinde, adică de a-l pierde pentru băutură. Aşa e pierdută şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei ce-şi îngroapă talanţii în patimi şi plăceri lumeşti, în loc să lucreze cu ei în ogorul mântuirii sufleteşti.
Tu, cititorule, cum foloseşti talanţii ce-i ai de la Domnul?
Un măcelar ducea un porc la tăiat…
Un măcelar ducea ieri un porc la tăiat. Şi, lucru ciudat. Îl ducea dezlegat. Avea în buzunar câteva boabe de porumb pe care le arunca din când în când porcului şi porcul mergea după el ca un mieluşel blând.
Văzându-l, m-am gândit în mine: iată, aşa îi duce şi diavolul pe oameni la pieire sufletească. Nu cu puterea, ci cu înşelăciunea. Are şi satan întotdeauna la îndemână o straiţă plină cu grăunţe de pofte şi plăceri lumeşti pe care le scutură şi le aruncă celor pe care vrea să-i prindă în cursele lui. Vai de cei care pleacă după aceste grăunţe! Calea lor ajunge la „măcelăria“ diavolului, la pieire trupească şi sufletească.
Alexandru Macedon şi piratul
Alexandru Macedon, cuceritorul lumii, a prins odată un pirat (hoţ de mare).
– Cu ce drept bântuieşti tu mările? l-a întrebat Alexandru Macedon.
– Cu acelaşi drept cu care bântuieşti şi tu lumea, a răspuns cu îndrăzneală piratul. Eu jefuiesc din când în când câte o corăbioară, tu însă jefuieşti şi prădezi împărăţii întregi; şi, cu toate astea, mie îmi zice lumea hoţ, iar ţie împărat.
În acest chip sunt şi acei oameni de azi (părinţi, învăţători, preoţi, slujbaşi etc.) care ţin să dea altora mustrări şi sfaturi pe care ei înşişi nu le ţin. Despre aceştia zice şi Scriptura: Deci tu, care înveţi pe alţii, pe tine nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi?… (Rom. 2, 21).
Preot Iosif TRIFA, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
