Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap.10, 1-15

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap.10, 1-15

Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap.10, 1-15

1. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă.
2. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui;
3. Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu;
4. Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.
5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi;
6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel.
7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor.
8. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.
9. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre;
10. Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa.
11. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi.
12. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: “Pace casei acesteia”.
13. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi.
14. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
15. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.
16. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.
17. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul.
18. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor.
19. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi;
20. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi.
21. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.

* * *

Care sunt cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos?

Evangheliile Sfinţilor Luca şi Marcu amintesc faptul că Mântuitorul a ales cei 12 apostoli, care mai apoi I-au fost alături în activitatea Sa publică, vreme de trei ani şi jumătate. Cu puţin înainte de a se Înălța la Cer, Mântuitorul le-a lăsat misiunea de a fi apostoli: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20).

Pe lângă cei 12 Apostoli, întâlnim în Evanghelii cu numele de Apostoli şi pe Sfântul Luca, Sfântul Marcu şi Sfântul Apostol Pavel. Numărând, astfel, numărul celor 12 este depăşit. În acest sens, sunt necesare câteva lămuriri legate de cei 12 Apostoli.

Teologia creştină, luând în calcul cele patru referate evanghelice, a stabilit faptul că cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos, cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El, că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă.

Conform Sinaxarului, listă confirmată şi de către teologia academică, cei 12 Apostoli sunt următorii: Petru (Simon), Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob (fiul lui Zevedeu), Iacob (fiul lui Alfeu), Simon Zilotul, Iuda Tadeul (sau fratele lui Iacob), Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia – cel care a luat  locul lui Iuda Iscarioteanul.

Petru, fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său de  iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatra). După pescuirea minunată de pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni.

Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm ca este fratele lui Simon Petru. Sfântul Apostol Andrei este numit cel dintâi chemat.

Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. Împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască.

Ioan a fost fiul lui Zevedei şi al Salomiei. Acesta a fost chemat de Hristos  de la mrejile pescăreşti la propovăduirea Evangheliei. La primirea sa, Ioan a fost numit de Hristos Domnul fiu al tunetului, căci ca tunetul avea să se audă în toată lumea şi tot pământul să umple.

Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul Iisus Hristos.

Bartolomeu era de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, India, apoi în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei.

Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umblă după El, nesăturându-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe.

Astfel, s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi

Înainte de a ajunge Apostol, Matei a fost vameș si se numea Levi. Acesta era originar din Capernaum si era fiul lui Alfeu. Potrivit Tradiției este autorul primei Evanghelii.

Iacob al lui Alfeu a fost fratele lui Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu.

Iuda Tadeul a fost fratele Sf. Iacov cel Tânăr, rudă cu Domnul Iisus Hristos. A fost unul dintre cei 12 apostoli. A predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Idumeea, Siria, Mesopotamia și Libia.

Simon Zilotul  este numit şi Natanael. Acesta și-a lăsat casa, părinții și mireasa pentru Mirele cel ceresc. El a propovăduit în Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind răstignit și îngropat.

Matia s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli în locul lui Iuda vânzătorul și a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară.

* * *

Pace pe care Hristos ne-o dă în dar

”Unii tineri ori oameni de o anumită vârstă aleg diferite moduri în care să-şi petreacă timpul şi viaţa şi în care speră să-şi găsească pacea, liniştea şi fericirea. Însă Mântuitorul spune: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu (Ioan 14, 27). Ce fel de pace dă lumea şi cel fel de pace ne dă Dumnezeu? Când cineva mustrat nu primeşte mustrarea, spune: Lasă-mă în pace! Pacea aceasta în care vrea să rămână cel mustrat nu-i pace, ci-i înşelare. De fapt, el vrea să stea liniştit în păcat. S-a amintit aici de lupta ce o avem de dus cu cel rău. O pace poate veni şi din această luptă, dar este pacea celui învins, a celui căzut în păcat.

Aceasta este o aşa-zisă pace. Este somnul conştiinţei omului ajuns să se mulţumească cu această stare, crezând că astfel are pace.

Pacea pe care o dă Dumnezeu e cu totul altceva. Noi o cântăm în cântările noastre: «Pacea Crucii Tale», «Dacă-ţi lipseşte pacea». Este acea pace pe care Hristos a câştigat-o prin Patimile Sale, a câştigat-o pentru noi pe Cruce. Este exact opusul a ceea ce oferă lumea. Este iertarea păcatelor noastre. Şi pacea aceasta o putem afla purtându-ne într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos. Să începem chiar din seara aceasta, să nu plecăm din acest loc fără a primi această pace pe care Hristos ne-o dă în dar”.

fratele Ştefan Suciu (Cluj-Napoca)

* * *

Pacea lui Dumnezeu

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.“ (Filipeni 4, 7)

În felul acesta ajungi la pacea cu toţi semenii tăi. Vei putea să priveşti totdeauna liniştit în ochii fiecărui om pe care îl întâlneşti, fiindcă îi vei avea prieteni pe toţi.
Te vei putea ruga liniştit pentru fiecare, lângă fiecare şi cu fiecare frate ori soră, vecin ori coleg, cunoscut ori necunoscut, fiindcă neavând nici un duşman, nu vei fi împiedicat de nimic faţă de nimeni.
Neavând nimic ascuns faţă de nimeni, vei putea să-i vorbeşti deschis fiecăruia. Şi să primeşti cu bunăvoinţă în casa ta pe oricine. Având pacea cu toţi, vei avea pacea din partea tuturor. Bineînţeles că vor mai fi şi unii cu care nu vei putea avea pacea deplină niciodată. Dar aceasta nu va mai depinde de tine, ci de ei. Însă asta nu-ţi va nimici pacea ta însăţi care va fi întristată, dar nu tulburată de nimic.

Asta este pacea cu oamenii şi pacea omenească.Dar pacea lui Dumnezeu este altceva. Pacea aceasta se statorniceşte între sufletul tău şi Dumnezeul tău. Între sufletul meu şi Dumnezeul meu.
Şi pacea aceasta depinde de starea până la care am ajuns noi, fiecare, în relaţiile noastre cu El.
Pacea cu Dumnezeu. Aceasta este prima stare la care ajungem în clipa naşterii din nou, când Sângele Sfânt al lui Hristos ne spală de păcatele trecutului şi ne aduce la picioarele Harului Ceresc pentru înfierea Tatălui. Această pace durează atâta vreme cât între noi şi Dumnezeu nu intervine un nou păcat care ne strică această pace. Dacă intervin atunci numai lacrimile şi căinţa din partea noastră, pe măsura păcatului făcut şi alergarea la Sângele curăţitor al Domnului Iisus, atunci pacea noastră cu Dumnezeu se poate iarăşi reface… după cum este scris: Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire (I In 1, 9).
Aşa a fost starea Sfântului Apostol Petru în seara Patimilor Domnului. Dar el s-a trezit îndată alergând la pocăinţă şi la plânsul amar. Din cauza asta el a fost mântuit.

Pacea lângă Dumnezeu. Aceasta este o a doua stare şi durează atâta vreme până când intervine o încercare mai grea şi mai deosebită, o furtună mai tare care ne smulg de lângă Dumnezeu şi ne aruncă în nu ştiu ce valuri sau noroaie în care ne putem îneca şi îngropa.
Dacă nu intervine atunci o pocăinţă îndurerată şi cutremurătoare, sufletul ajuns astfel rămâne pierdut pentru veci. Aşa a fost starea lui Iuda, vânzătorul Mântuitorului nostru. Dar el n-a mai alergat la pocăinţă şi nici la lacrimi; din cauza aceasta el a fost pierdut.

Pacea lui Dumnezeu. Aceasta este a treia stare, este starea cea mai înaltă pentru că este pacea din Dumnezeu şi pacea în Dumnezeu. Aceasta era starea Sfântului Apostol Pavel când spunea: Pot totul în Hristos. Am totul în El. Birui totul, rabd totul, iert totul, înţeleg totul, cred totul, nădăjduiesc totul şi iubesc totul în Iisus, prin Iisus şi pentru Iisus.

La această stare trebuie să ajungem noi, şi prin harul lui Dumnezeu putem ajunge fiecare dintre noi, dacă ne dăm toate silinţele încât atârnă de noi. Şi numai când am ajuns aici, abia atunci trebuie să ne simţim în siguranţă. Câtă vreme suntem încă numai în primele stări trebuie să ne temem şi să ne luptăm. Nespus de mulţi credincioşi care au rămas numai la starea întâi au fost despărţiţi de El mai curând sau mai târziu de un păcat, pentru care, neavând la timp o pocăinţă adâncă şi un plâns amar, au rămas pe totdeauna despărţiţi de Hristos. O, câţi de aceştia am văzut!

Chiar şi rămânerea numai în starea a doua, adică numai lângă Dumnezeu şi nu în El, este tot primejdioasă. Fiindcă pot veni furtuni ca peste Absalom sau ca peste Iuda. Şi ele ne pot smulge de lângă Tatăl nostru şi de lângă Mântuitorul nostru, şi atunci ce folos că am fost lângă David, ori am fost lângă Hristos? Şi Absalom şi Iuda au murit la fel.

Dar dacă am ajuns în Dumnezeu cum era Avraam, ori Iov, atunci nu ne mai desparte nici nu ne mai smulge nimic.

Nu demult am văzut o tânără familie de fraţi care au trecut printr-una din cele mai grele încercări. Copilaşul lor cel mai drag, în vârstă de trei ani, a căzut într-un cazan cu apă clocotită, murind opărit în faţa lor, fără să-l poată salva. Tatăl copilului primise cu o săptămână înainte o înştiinţare clară din partea Domnului şi se aştepta la aceasta. Şi totuşi, când a venit jertfa aceasta cerută de Dumnezeu, acest tată era zdrobit peste măsură de mult.

I-am adus atunci aminte de încercarea lui Avaram şi a lui Iov, care, în împrejurări mai grele decât acestea, totuşi nu s-au prăbuşit. Pentru că era una să aduci fără voia ta, fără mâna ta şi fără ştiinţa ta o jertfă atât de mare, ca arderea şi moartea copilului tău în faţa ta… Dar este cu totul alta când tu, mai dinainte ştiind, pregăteşti tu însuţi jertfa copilului tău. Îi pregăteşti tu cuţitul cu care să-l taie mâna ta. Şi focul pe care să-l aprinzi cu mâna ta. Cine îşi poate închipui ce jertfă cumplită este o astfel de jertfire adusă cu mâna ta, a singurului tău copil, cerut atâţia ani de la Dumnezeu, primit cu atâtea mulţumiri, scăldat în atâtea lacrimi, legănat cu atâtea cântări şi însoţit cu atâtea rugăciuni de dragoste, de temere şi de nădejde, acela poate că îşi va putea închipui şi cât de mare trebuie să fie credinţa unui tată în Dumnezeul lui Care îi cerea această jertfă. Şi cât de înalte trebuia să fie dragostea şi încrederea lui Avraam în Dumnezeul său.

Şi a lui Iov, care, după zece astfel de jertfe dintr-o dată, să poată totuşi spune: Dumnezeu a dat şi Dumnezeu a luat. Fie Numele Lui binecuvântat.

Iată ce pilde mari avem noi. Şi iată cu cine să ne măsurăm noi ca să vedem câtă pace avem. Şi în ce stare este această pace a noastră.

Traian Dorz, din “Hristos – puterea apostoliei”

* * *

Capitolul al 10-lea din Evan­ghelia după Matei este dedicat alegerii Sfinţilor Apostoli de către Domnul Iisus Hristos. Apostolii au primit putere de a scoate duhurile cele necurate şi de a vindeca orice boală şi orice neputinţă. Misiunea lor era de a reabilita duhovniceşte pe cei depărtaţi de Dumnezeu. Viaţa trăită fără respectarea legilor divine duce, în timp, la înlăn­ţuirea sufletelor în mrejele de­mo­nilor. Întâi se pierd sufle­tele, apoi se risipesc şi trupurile. Învăţăturile Domnului Hristos aduc în sufletele celor rătăciţi lumină, pace şi binecuvântare. Din acest motiv, predica lui Hristos viza în primul rând pe cei care erau păcătoşi. Activitatea ucenicilor nu va fi una uşoară şi din acest motiv Domnul le vorbeşte despre încercările prin care vor trece. Să reţinem ultimul verset din Evanghelia de astăzi: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!