I Corinteni 6, 1-10
Problemele cu care se confrunta Biserica din Corint le putem deduce din versetele 14 şi 15 ale capitolului 6: „Nu vă înjugaţi la un jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”
Se pare că, oarecum, corintenii nu au rămas consecvenţi în învăţătura apostolilor, ci au început din nou să se amestece cu necredincioşii, amestecând binele cu răul, săvârşind şi faptele lui Hristos, dar şi ale diavolului. În felul acesta, darul lui Dumnezeu ce le-a fost dat devenea zadarnic, iar Cuvântul lui Dumnezeu risca să fie batjocorit. Viaţa pe care o trăiau nu era în conformitate cu Evanghelia lui Hristos, iar ei erau sminteală pentru ceilalţi oameni. În loc ca oamenii să vadă strălucirea vieţii şi a faptelor lor şi, prin aceasta, să-L slăvească pe Dumnezeu (Mt 5, 16), huleau Adevărul şi defăimau misiunea apostolilor.
Îndemnul apostolului Pavel este acela ca, în orice situaţie sau împrejurare, creştinul să fie un model pentru ceilalţi, în muncă, jertfe, suferinţe, necazuri, batjocuri şi închisori, precum şi în curăţie, bunătate, dragoste, privegheri, posturi etc. Şi toate să le facă sau să le primească cu răbdare şi bucurie (cf. II Cor 6, 4-10).
Modelul acesta şi numai acesta a dat roade. Cuvântul fără fapte nu are nici valoare, nici putere. Lumea s-a umplut de creştini, nu doar pentru că le-au plăcut oamenilor predicile apostolilor şi ale urmaşilor lor, ci pentru că le-au plăcut mai ales faptele lor. Dacă creştinul nu trăieşte aşa cum propovăduieşte, predica lui nu are nicio valoare. „Ce valoare mai poate avea, în faţa cui te-a văzut păcătuind, propovăduirea ta contra păcatului?” – întreabă şi fratele Traian Dorz.
Din nefericire, cu trecerea timpului, mulţi dintre fraţii noştri creştini s-au amestecat „cu cei necredincioşi”, nemairămânând din ei decât numele de creştini. Ba şi mai grav, îi batjocoresc pe fraţii lor, care n-au intrat în aceeaşi Cuvânt la Apostolul Dumincii a XVI-a după Rusalii, de la II Corinteni 6, 1-10 mocirlă cu ei şi lovesc cu toată ura şi răutatea în Biserica lui Hristos. Aceştia şi-au convertit mintea spre rău şi s-au lepădat de Hristos în mod voit.
O vină la fel de mare avem şi unii dintre noi, care spunem că Îl iubim pe Dumnezeu şi îi iubim pe semenii noştri, însă, de multe ori, nu arătăm asta prin fapte. Suntem asemeni fariseilor care una spuneau şi alta făceau, iar Cuvântul lui Dumnezeu este hulit din pricina noastră. Noi vorbim de Biserică, dar participarea la slujbe este redusă sau deloc. Vorbim de post şi rugăciune, dar acestea lipsesc din viaţa noastră. Vorbim de smerenie, dar suntem mândri; vorbim de cumpătare, dar suntem lacomi; vorbim de milostenie şi iertare, dar suntem răi, egoişti – şi nu putem ierta. Atunci… ce ne rămâne? Ne rămân doar vorbele; vorbe goale, căci nu au nicio valoare sau putere de a schimba pe cineva.
Un „apostol” mai apropiat de noi şi un model este şi fratele Traian Dorz, care a fost un mare sfătuitor şi îndrumător, atât prin cuvântul şi scrisul său, cât mai ales prin faptele sale. Cuvântul său avea putere pentru că trăia cu fapta ceea ce spunea. Credinţa şi dragostea de Dumnezeu i-au fost atât de mari că a fost gata mai bine să renunţe la viaţa sa decât să renunţe la Hristos şi la fraţi. A suferit cu răbdare batjocuri, bătăi şi închisori, necazuri şi strâmtorări, dar nimic nu i-a răpit bucuria trăirii cu Hristos şi cu fraţii. Asemeni Apostolului Pavel, alerga dintr-o parte în alta a ţării, sfătuind, mustrând cu dragoste, cu răbdare, dar şi cu fermitate pe fraţii care erau „înjugaţi” fie cu duhul lumii, fie cu cel sectar.
Învăţătura pe care o tragem de aici e că, în orice situaţie a vieţii noastre am fi, trebuie să trăim ca în faţa lui Hristos, fără să ne încurcăm cu păcatul. Nu numai în bucurii, ci şi în necazuri, nu numai acolo unde ne cunoaşte lumea, ci şi acolo unde nu ne-ar cunoaşte nimeni, noi trebuie să ne comportăm şi să trăim frumos, căci trăim să plăcem Domnului pe Care-L iubim. Iar dacă vom fi plăcuţi Domnului, vom fi plăcuţi şi oamenilor. Vom fi o predică vie pentru ei. „Oamenii, văzând faptele noastre cele bune, Îl vor slăvi pe Tatăl nostru Cel din ceruri” (Mt 5, 16).
Pr. Paul MARIAN
