Cuvântarea fr. Gh. Paschia
– Student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, rostită la mormântul lui Şaguna, în numele studenţilor teologi din ţară şi străinătate –
Ascultând o poruncă divină, dată nouă de Sfântul Apostol Pavel, ne-am adunat aici din toate colţurile României Mari, ca să plecăm cu umilinţă genunchii, lângă locul de veci al marelui nostru păstor sufletesc şi să înălţăm rugăciuni fierbinţi pentru acel ce, o viaţă întreagă, s-a rugat lui Dumnezeu pentru românii de pe tot locul.
Era o datorie firească, era o datorie sfântă, era o datorie ostăşească a noastră ca, după ce sufletele ni s-au cutremurat sub înalta binecuvântare în catedrala din Sibiu, să venim aici la mormântul primului ei ctitor care, pentru a-i pune temelie, nu s-a umilit să ceară bănuţul văduvei şi galbenul împăratului şi nu a obosit să cerşească până la poalele munţilor Alpi şi malurile Mării Adriatice.
Mitropolitul Andrei Şaguna nu a fost numai păstor al românilor din Ardeal, nu a fost numai solul românilor din aceste locuri, mereu pe drumuri ca să ceară dreptate curţilor domneşti pentru fraţii şi fii lui; ci el a fost şi trimisul tuturor românilor de aici şi de pe câmpia mănoasă a Munteniei şi dealurile roditoare ale Moldovei pe unde el trecea adesea spre Galaţi, ca apoi să ajungă neîmpiedicat la curţile împărăteşti.
Prin vocea lui s-au unit glasurile tuturor românilor în rugăciuni de milostivire către ceruri şi dreptate pe pământ. Mâna lui a binecuvântat deopotrivă pe toţi fraţii lui de o parte şi de alta a Carpaţilor.
Mitropolitul Andrei Şaguna a fost ofiţerul sufletesc, vrednic între înaintaşii de duh ai naţiunii sale iubite şi comandantul viteaz al ostaşilor Bisericii Ortodoxe, preascumpe lui.
Ostaş între ostaşi şi viteaz între viteji, el a luptat o viaţă întreagă, fiind încredinţat că trezirea, libertatea, unirea şi prosperitatea românilor nu se poate face decât prin lucrare vie în credinţa strămoşească.
Ca un ostaş al lui Hristos, el a ridicat cu îndrăzneală, acum 80 de ani, steagul purtător de biruinţă al Bisericii Ortodoxe, chemând sub scutul lui, la viaţă nouă, pe toţi fiii neamului.
Din acelaşi oraş, urmaşul lui vrednic a chemat, acum zece ani, pe un slujitor al altarului, smerit şi slăbuţ, dar călit în focul râvnei Casei Domnului.
L-a chemat să înalţe din nou steagul, să strige, să sune din trâmbiţa sfântă, de pe înălţimile Carpaţilor, să audă toţi fiii neamului şi ai Bisericii, să se trezească, să se ridice, să se înarmeze, să se unească într-o ostăşie a credinţei şi să pornească la luptă pentru o viaţă curată, sfântă, aşa cum cere Divinul Mântuitor.
Şi glasul lui s-a auzit până la cele mai depărtate colţuri ale României Mari şi chiar până la marginile pământului; am sărit toţi ca unul, am pornit în marş frumos, bătrâni şi tineri, săraci şi bogaţi, slăbănogi şi puternici, învăţaţi şi neînvăţaţi, toţi cu un singur dor şi cu o singură credinţă pentru o viaţă sfântă.
În popasul nostru de luptă şi rugăciune însă ne-am adus aminte de «mai marii noştri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu» şi am venit şi aici, cu frunţile plecate şi cu inimile strânse, să ne rugăm lui Dumnezeu, pe lespedea mormântului, pentru cel ce a fost vrednic arhipăstor şi comandant neînfricat în ostăşia Domnului.
Prin mine, nevrednicul, întreaga studenţime ostaşă, întreaga studenţime în teologie şi întreaga studenţime ortodoxă din România şi de peste hotare – de la care am pioasă delegaţie – se pleacă azi la mormântul marelui arhipăstor, marelui apărător al Ortodoxiei, rugând pe Dumnezeu să odihnească în veci cu drepţii, pe ostaşul comandant ce s-a „luptat lupta cea bună“ şi să trimită Duhul Sfânt şi asupra noastră, spre a-l urma cu vrednicie în misiunea sfântă ce ne-am luat-o.
Şi, împreună cu noi, studenţimea ştie că se roagă părinţii şi fraţii pe care i-am lăsat acasă, departe (…), ca unii ce suntem cu toţii fiii Aceluiaşi Părinte Ceresc, cu aceeaşi datorie sfântă de a ne ruga pentru păstorul nostru şi unii pentru alţii; toţi, nimic altceva nădăjduind, decât să slujim lui Dumnezeu, uniţi în această Oaste a Bisericii Vii, luând pildă de la ostaşii vrednici ai Lui şi «urmându-le credinţa»“.
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
