Praznicul anual al Oastei Domnului prin Adunarea de Rusalii de la Sibiu de Sâmbătă, 2 iunie, va avea următoare modificare în program:
– marşul duhovnicesc până la parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Lazaret II), preot paroh Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, cu plecare de la Casa Oastei, începând cu orele 17:00; precizăm că locaţia a fost schimbată, deoarece, în Sâmbăta Rusaliilor, în Catedrala Mitropolitană – cum era prevăzut iniţial, are loc un concert internaţional de muzică bizantină, în cadrul parteneriatului dintre Mitropolia Ardealului şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
– participarea la slujba Vecerniei, începând cu ora 18:00, după care va continua Adunarea Oastei Domnului;
Restul programului va rămâne nemodificat, adică Adunarea de tineret de sâmbătă de la Casa Oastei şi Adunarea de duminică de la mormântul Părintelui Iosif Trifa, conform anunţului publicat aici: