Se va desface-odată cortul acesta ce se cheamă trup,
a’ firii rădăcini simţi-vom cum ni se smulg şi ni se rup,
Că scuturăm de peste aripi şi de pe gânduri tot ce-i lut,
că într-o ultimă privire întoarcem ultimul salut.
Că spunem ultimul adio spre ţărmul ospitalier,
ce ne-a adăpostit o clipă iubirea noastră-n drum spre Cer…
Şi, diafan, ne vom desprinde, ca fulgul dus de-un vânt uşor,
cu aripi largi spre veşnicie, plutind despovăraţi de dor.
Cocori scăpaţi din Nordul unde fiorduri şi gheţari se-ntind,
de cântec vom umplea nălţimea spre Sudul însorit suind…
…Sus la picioarele Iubirii de lângă care-ntâi ne-am smult,
ne vom lăsa sosind Acasă ca de departe, de demult…
Şi-n Mâna Celui Drag vom pune tot ce-am putut păstra din vis:
inelul logodirii noastre ce ni l-a dat când ne-a trimis.
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
