din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Verşeni – 28 august 1977
Cine-a murit: Ioan sau Irod?
La ospăţul lui Irod se petrec acele lucruri pe care le ştiţi aşa de bine fiecare, nu-i nevoie să mai spunem acum despre ele. Dar iată ce se întâmplă cu omul acela care a ascultat odată Cuvântul lui Dumnezeu cu plăcere. Dacă nu se hotărăşte să treacă atunci de partea adevărului, iată cum vine ziua „cu bun prilej”, pe care vrăjmaşul o foloseşte ca să-l piardă pentru totdeauna. Băutura, jocul, ospăţul morţii, ospăţul acesta, [toate] se petrec şi se sfârşesc cu moartea celui mai mare dintre oamenii trimişi de Dumnezeu. Iată ce face ospăţul! Iată ce fac băuturile! Iată ce face vrăjmaşul cu sufletul care trece de partea lui. Îl [robeşte] pe deplin, pentru că el n-a folosit clipa atunci când a fost cercetat.
Fratele meu drag, sora mea iubită! Privim aceste două tablouri: privim ospăţul de la curtea lui Irod, privim bucuriile de acolo, privim veseliile de acolo, privim mulţimea de acolo, privim! Şi privim şi tabloul celălalt, al unui om slăbit de rugăciune şi de post, stând acolo fără lumină, la închisoare. (…) Privim şi acest tablou. Fratele meu, eşti liber. Poţi să stai la curtea lui Irod; poţi să te duci la ospeţe; poţi să-ţi alegi bucuriile şi petrecerile… poţi! Dar vei vedea cât vei avea parte de ele. Sau poţi să alegi să stai cu trimisul lui Dumnezeu… Dar atunci alege jertfa, alege rugăciunea, alege postul, alege sudorile, alege lacrimile. Alege ce vrei dintre aceste două părţi!
Când capul lui Ioan a fost adus în farfurie în mijlocul ospăţului, ce credeţi, a fost bucurie? Bucuria s-a topit în zare… Nici unii dintre oaspeţi nu s-a bucurat. Toţi au început să se îngrozească şi să se cutremure: „…La ce şi fapta aceasta?! Nu ne-a fost nouă de-ajuns aici că am petrecut şi-am avut de toate? De ce să ne fie un cap de om sfânt pe masă în clipele acestea? Omul acesta a fost omul lui Dumnezeu. Nu trebuia fapta aceasta!”. Şi toţi au plecat cu groază şi toţi s-au dus. Numai Irod a rămas pierdut… pierdut pentru totdeauna.
Ioan n-a murit! Ioan trăieşte. Multe lacrimi s-au vărsat atunci când acest om al lui Dumnezeu şi-a sfârşit slujba şi calea lui pe pământ. Cum i-au îngropat ucenicii lui cu cinste trupul! Cu câte lacrimi! Ce rugăciuni oare vor fi înălţat ei atunci Dumnezeului lui Ioan?… „O Doamne, cine va mai mărturisi despre Lumină?” (…) [Dar] iată Lumina, iată Soarele! [Ioane], tu ţi-ai făcut slujba, acum poţi să te duci în pace. Vine Hristos! Vine El, Lumina. Iată, Lumina răsare. Va mărturisi El şi faptele pe care El le va face prin puterea Tatălui care L-a trimis şi pe El. Va dovedi că El este Lumina cea adevărată care luminează pe orişice om venit în lume.
Fraţii mei dragi, ne-am trezit într-o Lucrare sfântă. Ne-am trezit în scumpa ostăşie a lui Iisus. O, câte lacrimi duioase n-avem noi aici! Şi câte bucurii n‑avem… şi câte amintiri scumpe nu avem! Nu-i uităm însă pe aceia care au plătit îndrăzneala lor sfântă cu jertfele lor. Nu-i uităm pe aceia care ne-au arătat nouă Lumina şi care au pus în faţa ochilor noştri Lumina şi ne-au scos din întuneric şi din umbra morţii.
Lucrarea aceasta este trimisă de Dumnezeu. Ştiţi cu ce scop? Să mărturisească despre Lumină. Acesta este scopul Lucrării noastre! Acesta este scopul Oastei Domnului: să mărturisească despre Lumină. Erau multe lucrări pe vremea aceea în ţara noastră şi în poporul nostru. Dar Dumnezeu a trimis această Lucrare special în Biserica noastră, să mărturisească despre Lumină.
Scumpii mei fraţi, aceasta-i misiunea noastră. Frate tânăr, soră tânără! Acuma-i vremea ta. Acuma-s vremurile voastre. Dumnezeu te-a trimis şi pe tine, Dumnezeu ne-a trimis şi pe noi. Ne-a trimis să mărturisim despre Lumină. Pentru că atâţia trăiesc în întuneric şi acum, deşi s-a spus şi s-a arătat atât de limpede şi clar. Avem lumina cărţii, avem lumina sfaturilor bune, avem atâtea lumini, dar dacă nu-i Lumina lui Hristos, noi trăim încă tot în întuneric, mulţi dintre noi. Câţi nu trăiesc în întunericul vrăjmăşiei, în întunericul pizmei, în întunericul dezbinărilor, în întunericul lenei şi al trândăviei? Câţi nu trăiesc încă?… De aceea avem nevoie încă de Lumina lui Hristos, ca să scoată sufletele acestea spre mai frumos, spre cinste, spre omenie, spre sfinţenie, spre-o viaţă atât de fericită, pe care o doresc toţi, ca să înflorească Biserica noastră, ca să înflorească ţara noastră scumpă şi dragă, ca să înflorească poporul nostru, văzând lumina aceasta. Şi toţi să primim putere, să primim viaţă din Lumina care este Hristos.
Tinerii noştri dragi şi scumpi, mulţumim lui Dumnezeu pentru Lumina pe care a adus-o şi frăţiilor voastre. Cred că nu vă supăraţi; cred că vă bucuraţi din suflet că la nunta voastră, la sărbătoarea nunţii voastre nu vi s-a adus prea multă cinste; ştiu că nici n-aţi aşteptat. Cinstea care s-a adus în ziua nunţii voastre, în sărbătoarea voastră a fost cinstea care s-a adus Numelui celui mai scump, care este mai presus de orice nume. Şi cred că v-aţi bucurat de lucrul acesta!
Dorim, şi la plecarea noastră de aici, pentru viaţa voastră, pentru fericirea vieţii voastre, să fiţi nişte martori despre Lumină. Dorim ca şi căminul vostru să fie un cămin în care să se poată vedea Lumina lui Hristos. În care să stăpânească pacea, să stăpânească bucuria, să stăpânească puterea, să stăpânească rodirea. Aceasta v-o dorim, cu prilejul nunţii voastre.
Priviţi la acei care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Mai aveţi încă şi astăzi printre voi oameni care mărturisesc despre Lumină; care poartă semnele despre care am spus.
„Cu cât mai scurt e timpul care
mai am ca lucrul să-mi sfârşesc,
cu trupul care-ntreg mă doare,
mai mult trudesc, mai mult trudesc.”
Preţuiţi-i pe oamenii aceştia care poartă semnele acestea!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
