1. Preaiubitul tainelor mele, Tu m-ai învăţat să ascult graiul lucrurilor şi să înţeleg adâncul tăcerilor înţelepte.
2. Cu Tine am deprins plăcerea cea mare a singurătăţii pustiului şi dorul după rugăciunile pe munţi, noaptea.
3. De la Tine ştiu ce minunaţi mi-au fost înaintaşii necunoscuţi
şi ce mişcătoare pot fi semnificaţiile uitate ale locurilor prin care umblu ca un străin.
4. De la Tine am învăţat să preţuiesc nu numai oamenii sfinţi care lucrează pentru Tine, ci şi lucrurile sfinte cu care ei fac slujba Ta.
5. Să iubesc şi să privesc aceste lucruri întocmai ca pe nişte făpturi cu simţire şi cu viaţă, cu durere sau cu bucurie,
pentru lucrarea pe care o fac şi ele, ca şi noi, pentru Tine.
6. Înaintaşii mei necunoscuţi s-au dus de mult.
7. În nici o carte şi în nici o gură nu mi-au mai rămas povestirile marilor lor înfăptuiri.
8. Nu mai ştiu despre unii decât abia numele lor. Dar despre marea lor mulţime, nici măcar atât.
9. Dar şi numele acelora pe care li-l mai ştiu, abia răzbate până la mine prin lumina trecutului acoperit de măreţie.
10. Numele acestea au acoperit vieţi atât de mari, pline de o credinţă care a luptat în chip atât de viteaz pentru slava Ta şi viitorul meu!
11. Pline de o nădejde atât de tare, care a muncit şi a înfăptuit atât de mult!
12. Pline de o dragoste atât de înaltă, care s-a dăruit atât de frumos, până la sublima jertfă, spre a pregăti venirea Ta până la mine.
13. Şirul marilor mei înaintaşi necunoscuţi este scara de aur cu un capăt nevăzut sus, în lumina trecutului, şi cu altul adânc, în lumina viitorului de har.
14. Pe această scară Tu Te-ai coborât de acolo, de unde erai Tu, până aici la mine, unde eram eu.
15. Te-ai coborât într-un fel atât de obişnuit, încât păreai om.
16. Şi Te-ai suit într-un fel atât de neobişnuit, încât Te-am cunoscut că eşti Dumnezeu.
17. Ce departe, ce necunoscut îmi erai înainte de a Te coborî până la fântâna singuratică la care ne-am întâlnit!
18. Şi unde, strigându-mi numele, mi-ai cerut:
– Dă-Mi să beau!
19. O, cum Te-ai coborât atunci dintr-o dată, ca un soare,
până în adâncul inimii mele, închise până atunci oricărei iubiri,
şi ai desfăcut deodată toate şuvoaiele apei de lumină a dragostei!
20. Binecuvântaţi să fie norii necunoscuţi pe care mi-ai venit!
21. Binecuvântat să fie locul unde ai pus piciorul Tău prima dată lângă uşa mea!
22. Locul unde Ţi-am auzit prima dată lumina graiului Tău dulce. Unde Ţi-am văzut întâia oară Faţa Ta nemaiuitată.
23. Binecuvântată să fie clipa aceea care, de atunci, a devenit Sărbătoarea Învierii mele veşnice, Praznicul fericit al Paştelor mele,
24. Ziua Cununiei mele cereşti cu Tine, Prietenul dumnezeiesc al tinereţii mele eterne!
25. Pentru clipa aceea am binecuvântat tot ce a fost înainte de ea.
Şi voi binecuvânta necurmat tot ce a fost şi va fi după ea.
Până unde acum nu mai pot vedea nimic de lumină…
* * *
Rugăciunile rostite cu glas tainic şi mişcat
umplu sufletul de slavă şi aduc un har bogat.
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu