Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Semnificatia Proscomidiei (III)

Semnificatia Proscomidiei (III)

Semnificatia Proscomidiei (III)

Biserica întreagã, Trupul tainic al lui Hristos, este prezentã în mod simbolic pe Sfântul Disc în urma sãvârsirii Proscomidiei: în mijloc, prin agnet, Hristos însusi, Lumina cea adevãratã si Viata cea vesnicã, iar prin miride Maica Lui de-a dreapta, sfintii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a bine-credinciosilor.

Miridele credinciosilor sunt asezate sub agnet

Credinciosii, atât cei vii cât si cei adormiti, sunt reprezentati prin miridele asezate sub agnet în stânga, respectiv dreapta acestuia. La acestea se adaugã cele trei miride speciale scoase pentru cler (episcopi, preoti si diaconi), conducãtorii tãrii si pentru ctitori.

Mirida specialã pentru ctitori precum si rugãciunile de pomenire generalã a viilor si a mortilor, desi sunt mentionate de Sfântul Simeon al Tesalonicului în secolul al XV-lea, în prezent sunt o particularitate a Liturghierelor românesti unde le întâlnim începând de la jumãtatea secolului al XIX-lea. Rugãciunea pentru vii este inspiratã dupã cea de la Litie dar are analogii cu formularul de pomelnic de la sfârsitul Psaltirii si cu dipticele anaforalei Sfântului Vasile cel Mare. Rugãciunea pentru pomenirea mortilor este alcãtuitã dupã canoanele din sâmbetele morţilor (mosii de iarnã si de varã). Ambele rugãciuni, desi de origine greacã, au ajuns la noi prin influenta practicii Bisericii Ortodoxe Ruse unde însoteau anumite pomelnice.

Scoaterea miridelor pentru credinciosi începe prin rostirea rugãciunilor de pomenire generalã a viilor si a mortilor si continuã cu pomenirea lor nominalã, pentru fiecare nume scotându-se câte o miridã din prescurile aduse împreunã cu pomelnicul. În urma tuturor preotul scoate o miridã pentru el însusi arãtând prin aceasta cã mântuirea sa depinde de cei pe care este rânduit sã-i pãstoreascã si sã-i pomeneascã.

Pomenirea credinciosilor reprezintã raportarea tuturor si a fiecãruia la jertfa lui Hristos

Unii credinciosi au ajuns la o întelegere a pomenirii la Proscomidie, ca un mijloc magic de rezolvare a problemelor curente al cãrui efect este direct proportional cu numãrul prescurilor împãrtite concomitent la diverse biserici. Astfel se solicitã pomeniri pentru sãnãtate dar si pentru izbãvire de vrãjmasi, pentru izbândã la proces, pentru gãsirea unui loc de muncã, pentru obtinerea vizei de plecare în strãinãtate etc. Aceastã întelegere magicã reprezintã însã o denaturare grosolanã a sensului cultului crestin.

Pomenirea de la Proscomidie, prin caracterul ei de jertfã, reprezintã “raportarea tuturor si a fiecãruia la jertfa lui Hristos, adunarea si rezidirea în jurul Agnetului a noii fãpturi a lui Dumnezeu”. Prin aducerea prescurii si a pomelnicului la altar noi ne aducem si ne predãm lui Dumnezeu “pe noi însine si unii pe altii si toatã viata noastrã”. Biserica îi strânge astfel laolaltã, la fiecare Liturghie, pe toti membrii ei din toate vremurile. Miridele exprimã participarea noastrã la jertfa lui Hristos si intrarea în comuniune cu Maica Domnului, cu sfintii si cu toatã Biserica pãmânteascã, presupunând si asumarea personalã a Crucii lui Hristos si urmarea Lui (Mt. 16, 24). Bucãtica de pâine scoasã pentru fiecare îl distinge de ceilalti si, în acelasi timp, îl apropie de Hristos si de ceilalti. Hristos stã în centrul Bisericii în stare de jertfã si astfel o sfinteste si o înfãtiseazã siesi ca Biserica mãritã (Efes 5, 26-27). La fel si Biserica, fiecare mãdular al trupului lui Hristos, îsi însuseste de aici starea de jertfã fatã de Hristos si, prin Hristos, fatã de semenii sãi.

Miridele se scot spre “pomenirea” de cãtre Dumnezeu a fiecãruia cãci “numai cei pomeniti existã plenar prin atentia ce le-o acordã Dumnezeu si altii dintre oameni. Cei pierduti din atentia tuturor si mai ales a lui Dumnezeu se scufundã într-un minus extrem de chinuitor al existentei”. Pomenirea de cãtre Dumnezeu înseamnã, în cele din urmã, nemurire si viatã vesnicã.

Proscomidia ne descoperã, pe Sfântul Disc, taina Bisericii si imaginea lumii ce va sã fie

“Vedem pe Însusi Iisus si întreagã Biserica Lui (…) Aceasta este taina cea mare. Dumnezeu între oameni si Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, care se îndumnezeiesc de la Cel ce dupã fire este Dumnezeu, Care S-a Întrupat pentru dânsii. Aceasta este împãrãtia ce va sã fie si petrecerea vietii celei vesnice: Dumnezeu cu noi, vãzut si împãrtãsit”.

Proscomidia ne pune în fatã icoana ordinii divine restaurate în care Hristos, Dumnezeu Omul se aflã în stare de jertfã în mijlocul Bisericii sale, descoperindu-se astfel ca iubire dãruitã si cãreia Biserica îi rãspunde, prin fiecare mãdular al ei, prin iubire jertfelnicã ce îsi trage puterea din jertfa lui Hristos. Egocentrismul, pãcatul specific lumii cãzute în care fiecare se vede pe sine ca un centru al existentei si care duce, în mod inevitabil, la separare si luptã, este înlãturat. Dar Hristos, prin jertfa sa unicã si atotcuprinzãtoare, a biruit moartea si S-a fãcut pe sine început al Învierii tuturor celor care îsi însusesc, în Bisericã, starea sa de jertfã. Proscomidia ne descoperã astfel vocatia fundamentalã a fãpturii si anume vocatia pascalã, de trecere de la moarte la înviere.

Pomenirile nominale se fac, în tainã, la Proscomidie

Este regretabil faptul cã în multe parohii s-a ajuns, sub presiunea credinciosilor necatehizati, la mutarea pomenirilor nominale de la Proscomidie în cadrul unor ectenii speciale din Sfânta Liturghie. Acest din urmã act, pe lângã faptul cã întrerupe în mod deranjant desfãsurarea Sfintei Liturghii si o prelungeste nejustificat, afecteazã sensul Proscomidiei de adunare a tuturor în Bisericã, în jurul Mielului jertfit, de includere a jertfei noastre în jertfa Lui si de împãrtãsire a noastrã din jertfa Lui unicã si atotcuprinzãtoare adusã Tatãlui. Din fericire, pastorala la început de mileniu a I.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pune ordine în acest domeniu prin porunca expresã ca pomenirile sã se facã la Proscomidie, în tainã, si nu cu voce tare în timpul Sfintei Liturghii.

Hristos în slavã acoperã nevãzut si conduce la mântuire lumea si sufletele noastre

Ritualul acoperirii cinstitelor daruri Îl aratã pe Hristos, Mielul înjunghiat, care împãrãteste si descoperã în lume împãrãtia lui Dumnezeu. Aceastã împãrãtie rãmâne, însã, ascunsã celor care nu privesc cu ochii credintei.

Preotul, acoperind Sfântul Disc, rosteste într-o notã de bucurie: “Domnul a împãrãtit, întru podoabã S-a îmbrãcat…” (Ps. XCII) iar acoperind Sfântul Potir zice: “Acoperit-a cerurile bunãtatea Ta, Hristoase, si de lauda Ta este plin tot pãmântul” arãtând cã slava Lui este strãvezie pentru ochii credintei. Acoperind apoi Sfintele vase îi cerem lui Hristos sã ne acopere cu acoperãmântul aripilor sale si sã ne izbãveascã de vrãjmasi. Recunoastem astfel cã, în smerenia sa, Hristos se acoperã împreunã cu noi pentru a ne apãra de vrãjmasi si a ne tine lângã El. Apoi preotul îl binecuvinteazã pe Dumnezeu “cel ce a binevoit asa”, cãdind cinstitele daruri.

 Rugãciunea punerii înainte concentreazã în sine temele dezvoltate în ritualurile anterioare ale Proscomidiei

Proscomidia se încheie cu rostirea rugãciunii punerii înainte a darurilor care este, de altfel, partea cea mai veche a rânduielii. Recunoscând cã Hristos, Domnul, Dumnezeul si Mântuitorul nostru, este “pâinea cea cereascã, hrana a toatã lumea”, adicã dãruire spre împãrtãsire pentru a ne binecuvânta si sfinti, îi cerem lui Dumnezeu sã binecuvânteze jertfa noastrã si sã o primeascã în “jertfelnicul sãu cel mai presus de ceruri” adicã sã ne facã pãrtasi jertfei unice si atotcuprinzãtoare a lui Hristos. Cerându-i sã ne facã pãrtasi jertfei Mântuitorului, Îl rugãm sã-i pomeneascã “pe cei ce au adus si pe cei pentru care s-au adus” jertfa noastrã adicã sã adune întreaga Bisericã în jurul lui Hristos.

Numai acum, când jertfa Bisericii a fost primitã în jertfa Mântuitorului, poate sã înceapã Sfânta Liturghie în care Hristos este “Cel ce aduce si Cel ce se aduce, Cel ce primeste si Cel ce se împarte”, jertfa deplinã si Arhiereul desãvârsit.

Note:

  • pentru amãnunte vezi Pr. T. Popescu Urleni, Originea molitvei pentru morţi de la Proscomidie, în Mitropolia Olteniei, an XVI (1964), nr. 1-2, p. 18-23.
  • Alexander Schmemann, Euharistia, p.115.
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxã, Craiova, 1986, p. 127
  • Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Liturghie, cap. 94, în Tractat asupra tuturor dogmelor credintei noastre ortodoxe, Bucuresti, 1863, p. 101
  • Pr. Prof. Constantin Galeriu, Mãrturisirea dreptei credinte prin Sfânta Liturghie, în Ortodoxia, an XXXIII(1981), nr. 1, p. 30
  • Pãrintele Galeriu, Jertfã si Rãscumpãrare, p. 235.
    Cu dragoste si cu durere pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu, în Credinta strãbunã, an XI (2000), nr. 1 (178), p. 1

Explicarea Sfintei Liturghii

Pr. Florin Botezan

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *