
GRUPUL FRAŢILOR DIN BUCOVINA
ŞERBAN PETRU din Cernăuţi
A fost un frate foarte harnic. El a convocat o puternică adunare de consfătuire pentru întărirea în credinţă şi hotărârea de a rămâne neclintiţi pe calea Oastei Domnului, cu o mare parte dintre fraţii din toată Bucovina, în octombrie 1937. Au participat fraţi din 37 comune şi 7 judeţe.
„Adunarea a durat toată ziua şi noaptea şi s-au rostit puternice cuvântări evanghelice, iar la urmă am pus cu toţii, preoţi şi laici, o înnoire a legământului nostru pentru a rămâne alipiţi de învăţătura sănătoasă a Bisericii şi Evangheliei, precum şi faţă de părintele nostru Iosif Trifa, pe calea Oastei Domnului. Au vorbit preoţii şi fraţii: Bujoreanu, Şerban, Leon A., B. Silvestru, Em. Vatamaniuc, Pauliuc, Olaru, Motrescu, Ivanciu şi alţii. Domnul să ne ajute, orice greutăţi ne-ar mai întâmpina, să fim tari până la moarte.”
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
