Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt către cei ce au lăsat biserica

Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt către cei ce au lăsat biserica

Sfântul Ioan Gură de Aur – Cuvânt către cei ce au lăsat biserica

Acestea sunt de suferit?

Acestea sunt de răbdat?

Pe voi înşivă voiesc să vă pun judecători asupra voastră. Aşa şi Dumnezeu a făcut cu evreii, că învinuindu-i le zicea: „Poporul Meu, ce am făcut eu ţie, cu ce te-am întristat, sau cu ce te-am îngreuiat? Răspunde-mi mie!” sau: „Ce greşeală au aflat părinţii voştri întru Mine?”.

Lui îi voi urma şi eu şi iarăşi voi grăi către voi: Acestea sunt de suferit? Acestea sunt de răbdat? După atâtea cuvinte îndelungate şi după atâta învăţătură unii, lăsându-ne pe noi, sau dus să privească la caii ce se întrec în hipodrom şi aşa au înnebunit, încât toată cetatea au umplut-o de strigare şi de răcnete fără rânduială, pricinuind mult râs, dar mai vârtos plâns.

Eu stând în casă şi auzind izbucnind strigarea aceea pătimeam mai cumplit decât cei ce se înviforează. Şi precum aceia se tem pentru viaţa lor când valurile lovesc în pereţii corăbiei, aşa şi eu mă ruşinam şi priveam la pământ, când auzeam acele strigări, mai cumplite decât valurile. Cei de sus strigau cu necuviinţă, iar cei de jos în mijlocul târgului stând, lăudau pe călăreţi, strigând mai cumplit decât ceilalţi.

Ce vom grăi, sau ce vom răspunde spre a ne îndreptăţi, dacă vreun străin venind va vedea unele ca acestea. Oare nu va zice: „Aceasta este cetatea Apostolilor? Aceasta este aceea care a luat un astfel de Dascăl? Acesta este poporul cel iubitor de Hristos, cel curat şi duhovnicesc?”

Nu v-aţi sfiit nici de ziua în care s-au săvârşit tainele mântuirii neamului nostru, ci în Vinerea în care Stăpânul tău se răstignea pentru lume, în care se aducea o jertfă ca aceasta, în care se deschidea raiul şi tâlharul se întorcea la patria cea veche, în care blestemul se dezlega şi se pierdea păcatul, în care a încetat vrajba cea de multă vreme şi s-a făcut împăcarea oamenilor cu Dumnezeu şi toate s-au prefăcut, în Ziua aceea în care trebuia să posteşti, să te mărturiseşti şi să înalţi rugăciuni de mulţumire către Cel ce a făcut atâtea bunătăţi lumii, atunci tu, lăsând Biserica şi Jertfa cea duhovnicească, adunarea fraţilor şi cinstea postului, ai fost dus, robit de diavolul, la priveliştea aceea.

Acestea sunt de suferit? Acestea sunt de răbdat? Nu voi înceta să zic adeseori acestea, mângâindu-mi astfel răbdarea şi punând-o înaintea ochilor voştri. Cum vom putea să facem iarăşi pe Dumnezeu milostiv? Cum să-L împăcăm fiind mâniat?

Mai înainte cu trei zile s-a vărsat ploaie mare, ducând apele cu ele toate de la gură, ca să zic aşa, răpind masa lucrătorilor de pământ, adică culcând la pământ lanuri încărcate şi toate celelalte putrezind din pricina umezelii celei multe. Şi s-au făcut litanii şi rugăciuni, şi toată Cetatea noastră a alergat ca un râu la locaşurile Apostolilor, luând de ajutători pe Sfântul Petru şi pe fericitul Andrei, pe Pavel şi pe Timotei. Iar după aceasta, potolindu-se mânia, trecând noianul şi îndrăznind împotriva valurilor, am alergat la verhovnici, la Petru temelia credinţei şi la Pavel vasul alegerii, săvârşind praznic duhovnicesc şi propovăduind nevoinţelor lor şi biruinţele împotriva dracilor.

Şi tu neînspăimântându-te de cele ce s-au făcut, nici învăţându-te de mărimea isprăvilor apostoleşti, deodată, după ce a trecut de abia o zi, sari şi strigi, trecând cu vederea sufletul tău cel robit şi târât de patimi, în locul alergării de cai, de ce nu ţi-ai strunit patimile cele dobitoceşti care sunt în tine, mânia şi pofta, şi să-ţi fi pus peste ele jugul cel bun şi uşor al filosofiei, având călăreţ gândul cel drept, şi aşa să fi alergat la darul chemării celui de sus. Nu din întinăciune, ci alergând de la pământ la cer, căci acest fel de alergare are înjugată dulceaţă şi mult folos. Dar tu lăsând cele ale tale să se poarte prost şi la întâmplare, ai stat privind biruinţa altora, cheltuind în zadar şi spre rău atâta vreme.

Oare nu ştii că precum noi încredinţând nişte bani slugilor noastre, le cerem socoteala până la un ban, aşa şi Dumnezeu pentru zilele vieţii noastre, ne va cere socoteală cum am cheltuit fiecare zi? Ce vom zice dar? Şi ce vom răspunde când ni se va cere socoteală pentru ziua aceea?

Pentru tine a răsărit soarele şi luna a luminat noaptea şi a strălucit mulţimea cea felurită a stelelor.

Pentru tine au suflat vânturile şi au curs râurile.

Pentru tine au răsărit seminţele şi pomii au făcut rod. Ziua şi noaptea călătorind şi-au păzit rânduiala lor cea firească. Toate acestea s-au făcut pentru tine. Iar tu, când toate făpturile îţi slujesc, împlineşti pofta diavolului? Şi luând o aşa casă mare cu chirie de la Dumnezeu, lumea aceasta zic, n-ai plătit chiria.

Şi nu ţi-a fost destul în ziua dintâi, ci şi a doua zi, când trebuia să te odihneşti puţin de răutatea aceea, te-ai suit din nou la teatru, alergând din fum în foc şi aruncându-te în altă prăpastie mai cumplită. Bătrânii şi-au ruşinat bătrâneţea lor, tinerii şi-au prăpăstuit tinereţea, iar părinţii şi-au dus acolo copiii, băgându-i în prăpăstiile răutăţilor, încă din vârsta cea lipsită de răutate.

De aceea nu va greşi cineva de va numi pe astfel de părinţi ucigaşi de fii, fiindcă cu răutatea lor pierd sufletele celor născuţi. Dar poate vei zice: Ce răutate este aceasta? Mă tânguiesc că fiind bolnav, nu ştii că eşti bolnav, ca să cauţi vindecare. Te-ai umplut de preadesfrânare şi întrebi: ce răutate este aceasta? Oare n-ai auzit pe Hristos zicând: „Că oricine se uită la femeie poftind-o a şi preadesfrânat cu ea”? (Matei 5, 28). Şi dacă voi privi fără să o poftesc? Vei zice. Dacă nu ţi-ai înfrânat privirea, ci ai pus atâta osârdie pentru aceasta, cum vei putea rămâne neîntinat după ce ai privit? Oare trupul tău este piatră, sau fier?

Eşti îmbrăcat cu trup, cu trup omenesc care se aprinde de poftă mai repede ca fânul. Şi ce să zic de spectacol? În târg de multe ori de vom întâlni o femeie ne tulburăm. Iar tu şezând sus unde este atâta îndemânare spre necuviinţă şi văzând femeie desfrânată intrând cu capul descoperit şi cu multă neruşinare, îmbrăcată cu haine de fir, ademenind, cântând cântece desfrânate, grăind cuvinte de ocară şi făcând alte necuviinţe, care dacă te vei gândi după aceea la ele pleci capul privind în jos, îndrăzneşti să zici că nu pătimeşti nimic omenesc? Oare trupul tău este piatră, sau fier? Că nu voi înceta a zice iarăşi acestea. Oare tu eşti mai filosof decât bărbaţii cei mari şi viteji, care au căzut dintr-o simplă vedere? Nu ai auzit ce zice Solomon: „Oare va călca cineva pe cărbuni aprinşi şi nu-şi va arde picioarele? Oare de va ascunde cineva foc în sân, nu-şi va arde hainele? Aşa cel ce intră la femeie străină” (Pilde 6, 27-29). Că deşi nu te-ai împreunat cu desfrânata, dar cu pofta te-ai împreunat cu ea, şi cu mintea ai lucrat păcatul. Şi nu numai în acel timp, ci terminându-se spectacolul şi după ce ea s-a dus idolul ei zace în sufletul tău, luând de acolo cuvintele, gesturile, privirile, umbletul podoaba, cântecele cele desfrânate şi alte nenumărate rele.

Oare nu de aici sunt stricările caselor? Oare nu de aici divorţurile? Oare nu de aici luptele şi vrajbele? Oare nu de aici toate cele urâte, care nu se pot spune în cuvinte? Căci după ce te-ai umplut de ea şi te duci acasă înrobit, femeia nu-ţi va mai părea drăgăstoasă, ci urâtă, copii ca o sarcină, slugile îngreuietoare, casa de prisos, iar grijile cele obişnuite spre chiverniseala lucrurilor de nevoie ţi se vor părea supărăcioase, şi oricine se va apropia de tine ţi se va părea ca o greutate şi o sarcină.

Lucru şi mai grav este că nu te întorci singur acasă, ci împreună cu tine ai pe desfrânata, nu cu trupul, ci cu imaginea. Şi ar fi fost mai uşor să fi fost cu trupul, căci degrab ar fi alungat-o femeia ta. Dar ea stă în mintea şi imaginaţia ta şi-ţi aprinde dinăuntru cuptorul cel babilonesc, sau mult mai cumplit ca acela. Căci hrana focului acestuia nu este smoala şi catranul, ci ceea ce s-a zis mai sus, şi toate se întorc în sus şi în jos. Şi precum cei bolnavi de friguri, cu toate că n-au nici o pricină să învinuiască pe cei ce îi slujesc, dar din cauza bolii, se îngreuiază de toţi. Aruncă bucatele, prihănesc pe doctori, se necăjesc pe cei de acasă şi se turbează asupra celor ce îi slujesc, aşa şi cei ce bolesc cu această boală cumplită se mâhnesc, se necăjesc, văzând totdeauna pe aceea.

O lucruri cumplite! Lupul şi leul şi celelalte fiare de vor fi săgetate fug de vânător, iar omul cel cuvântător de se va răni, aleargă după ceea ce l-a rănit, ca să ia o săgeată mai cumplită şi să se îndulcească rana sa. Şi lucrul acesta este mai dureros decât toate, căci face boala nevindecată. Şi cel ce nu urăşte rana, nici voieşte să se tămăduiască, cum va căuta doctorul? Pentru aceasta mă chinuiesc şi mă scârbesc că pogorându-vă de acolo luaţi aşa de mare vătămare, şi pentru puţină dulceaţă pătimiţi chinuire nesfârşită. Şi mai înainte de gheenă şi de osândă pătimiţi aici pedeapsa cea mai de pe urmă. Oare nu este aceasta munca cea mai de pe urmă, spune-mi? Ca să hrăneşti o poftă ca aceasta şi să te aprinzi totdeauna şi să porţi pretutindeni cuptorul acestei pofte necuvioase şi mustrarea conştiinţei?

Cum vei călca pe pragurile cele sfinte?

Cum te vei atinge de Masa cea cerească? Şi cum vei auzi cuvântul cel despre înfrânare şi curăţie, fiind plin de atâtea bube şi răni şi mintea având-o slujitoare patimii?

Şi ce să mai zic celelalte? Căci văd numai pentru cele ce am zis acum este cu putinţă să se întrezărească durerea cugetului, fiindcă unii se lovesc peste frunte. Şi vă mulţumesc foarte că sunteţi un popor aşa de milostiv. Dar socotesc că poate mulţi din cer ce n-au greşit fac aceasta, durându-i pentru rănile fraţilor. De aceea mă chinuiesc şi mă întristez că pe acest fel de turmă o vătăma diavolul.

Dar de voiţi îndată putem să oprim intrarea lui. Cum şi în ce fel?

Dacă pe cei bolnavi îi vom vedea sănătoşi. Dacă întinzând mrejele învăţăturii vom înconjura căutând pe cei prinşi de fiară, răpindu-i chiar din gura leului. Şi să nu-mi zici că puţini sunt acei care au rătăcit din turmă? Şi numai zece de ar fi, nu este mică paguba. Sau cinci, doi, sau măcar unul. Căci şi Păstorul nostru lăsând cele nouăzeci şi nouă de oi, a alergat la cea singură, şi nu S-a întors până ce nu a adus-o, împlinind astfel numărul cel de o sută care şchiopăta din lipsa celeia ce se rătăcise.

Să nu zic că numai unul este cel ce s-a rătăcit. Ci gândeşte-te că şi el este un suflet pentru care s-au făcut toate cele ce se văd; pentru care s-au dat legile şi pedepsele şi s-au făcut minunile cele nenumărate şi lucrările lui Dumnezeu cele de multe feluri; pentru care n-a cruţat nici pe Unul-Născut Fiul Său.

Gândeşte-te cât preţ s-a dat numai pentru unul şi nu defăima mântuirea lui, ci ducândute întoarce-l iarăşi la noi şi-l convinge să nu mai cadă în aceleaşi păcate şi vom avea plată mare. Dar de nu ne va suferi pe noi învăţându-l, nici pe voi sfătuindu-l, voi pune în lucrare puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, nu spre surpare, ci spre zidire.

De aceea vă spun şi strig cu mare glas: Că dacă după învăţătura şi sfătuirea aceasta va merge cineva la vătămarea teatrelor celor călcătoare de lege, nu-l voi mai primi înlăuntrul acestor curţi, nu-l voi lăsa să se atingă de Sfânta Masă, nici îl voi împărtăşi cu Tainele, ci precum păstorii despart pe oile cele pline de râie de cele sănătoase, ca să nu se molipsească de boală, aşa voi face şi eu. Şi dacă în Legea Veche leprosului i se poruncea să stea afară de tabără, chiar dacă ar fi fost şi împărat, cu mult mai vârtos noi vom scoate afară din această tabără sfântă pe cel lepros cu sufletul.

La început am folosit învăţătura şi sfătuirea, dar acum după acestea de nevoie voi şi tăia. Căci am un an de când am venit în cetatea aceasta şi nu am încetat mereu să vă sfătuiesc, dar devreme ce unii au rămas întru putrejune, trebuie să aducem tăierea. Şi deşi nu am fier, dar am cuvânt mai tăios decât fierul. Deşi nu port foc, dar am certare mai fierbinte ca focul ce poate arde mai tare. Aşadar nu defăima hotărârea noastră, că deşi suntem simpli şi nevrednici, dar ni s-a încredinţat de la Dumnezeu puterea care poate face aceasta.

Deci să se scoată afară unii ca aceştia, ca şi cei sănătoşi dintre noi mai sănătoşi să se facă, iar cei bolnavi să se ridice din această boală cumplită. V-aţi cutremurat auzind această hotărâre, fiindcă văd că v-aţi posomorât la faţă. Să se schimbe şi voi schimba hotărârea. Căci precum am luat putere a lega, aşa şi a dezlega şi a întoarce iarăşi. Şi noi nu voim să tăiem şi să despărţim pe fraţii noştri, ci vrem ca să lepădăm ocara adusă Bisericii. Căci acum şi elinii râd de noi şi iudeii ne batjocoresc, vazându-ne că greşim şi trecem cu vederea. Iar când vor vedea că păzim legile noastre ne vor lăuda foarte şi se vor minuna de Biserică.

Deci nimeni din cei ce petrec în această desfrânare să nu calce în Biserică. Şi de voi înşivă să fie mustraţi ca nişte vrăjmaşi de obşte, căci zice: „Dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec” (II Tes. 3, 14).

Şi să faceţi aceasta nevorbind cu el, nici primindu-l în casă, nici împărtăşindu-l de hrană, nici de intrare, nici de ieşire, nici petrecând cu el în târg. Şi făcând aşa cu lesnire îi vom dobândi. Căci precum vânătorii înconjură din toate părţile fiarele cele ce nu se prind cu uşurinţă ci hăituindu-le le bagă în cursă, aşa şi noi pe cei ce s-au sălbăticit să-i alungăm degrab în mrejele mântuirii, noi dintr-o parte, iar voi din cealaltă.

Am făcut aceasta să vă necăjiţi şi voi împreună cu noi, dar mai ales să vă preocupaţi pentru Legile lui Dumnezeu şi să va întoarceţi puţin de către fraţii aceştia care bolesc de călcarea legii, ca să-i aveţi apoi totdeauna.

Căci şi voi de veţi trece cu vederea cele poruncite de noi nu mică pedeapsă veţi lua. Şi dacă în casele oamenilor de se va prinde vreuna din slugi furând aur sau argint, se pedepseşte nu numai acela care a fost prins, ci şi cei ce au ştiut şi nu au spus, cu cât mai mult în Biserică?  Căci îţi va zice atunci Dumnezeu: Dacă ai văzut că din Casa Mea s-a prădat nu argint sau un vas de aur, ci curăţia şi înfrânarea, iar pe cel ce a primit Cinstitul Trup, împărtăşindu-se cu astfel de Jertfa, că s-a dus la locul diavolului, făcând astfel de călcare de lege, de ce ai tăcut?

De ce ai suferit şi n-ai vestit preotului? De ce n-ai luat în seamă cu mare osârdie acestea? De aceea şi cu toate că vă voi mâhni, dar nu voi cruţa nimic. Că este mai bine ca să ne mâhnim aici şi să ne izbăvim de judecata ce va să fie, decât îngăduindu-vă cu cuvinte blânde, să fim osândiţi atunci împreună cu voi.

Şi nu este spre folos, nici fără primejdie a îngădui unele ca acestea tăcând. Căci fiecare din voi va da seama pentru sine, iar eu voi da seama pentru mântuirea tuturor. De aceea nu voi înceta a zice şi a face totul, deşi va fi trebuinţă să mâhnesc.

Cu toate că mă voi arăta aspru, dar o fac ca să pot sta înaintea acelui Divan înfricoşat, neavând întinăciune sau zbârcitură sau altceva de acest fel. Şi, o, de-ar fi, ca prin rugăciunile sfinţilor, şi deci ce s-au stricat să se întoarcă degrab şi cei ce au rămas să sporească nevătămaţi în curăţie. Ca şi voi să vă mântuiţi şi noi să ne bucurăm şi Dumnezeu să se slăvească acum şi pururea şi întru nesfârşiţii vecii vecilor. Amin.

Din ospăţul Stăpânului. Omilii, Sfântul Ioan Gură de Aur

sursa:http://www.aparatorul.md/ 

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *