Evrei 1, 10-14; 2, 1-3
Creaţia, în calitate de lucrare a lui Dumnezeu, îşi vesteşte Autorul, după cum ne spune Psalmistul David: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor o vesteşte tăria” (Ps 18, 1). Prin revelaţia naturală, Dumnezeu vrea ca toată creatura Sa să creadă că El este Creatorul tuturor lucrurilor şi făpturilor, de aceea oamenii nu trebuie să aibă nicio scuză sau să găsească argumente în creaţia văzută în a crede în existenţa lui Dumnezeu, Care este nevăzut. Sfântul Apostol Pavel zice: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi Dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare” (Rom 1, 20).
Sf. Ioan Gură de Aur, comentând textul din Romani 8, 18-22, precizează că Dumnezeu a făcut creaţia pieritoare pentru noi, de vreme ce trebuie să hrănească un om stricăcios. Dar, la Înviere, când trupurile vor deveni nestricăcioase, atunci creaţia întreagă va deveni nestricăcioasă şi nepieritoare. Astfel, Dumnezeu a avut grijă de noi pe două căi: prin frumuseţea creaturii, ne-a adus la cunoaşterea Creatorului, iar prin slăbiciunea ei ne-a convins să nu i ne închinăm1.
„Mărimea şi frumuseţea” creaţiei (cf. Înţelepciunea lui Solomon 13, 15) „vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi (v. 11). Iar psalmistul Golgotei, fratele Traian Dorz, spune: Doar Tu, Iisus rămâi ca-ntâi / din ieri în azi, Acelaşi. Sfântul Grigorie Palama, citind pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, spune şi el că cel îndumnezeit devine „fără început şi fără sfârşit”2, iar timpul este mediul prin care Dumnezeu Cel Etern conduce creaturile, spre odihnă, în Eternitatea Sa3. Toate vor trece, căci toate sunt deşertăciune, doar ce este sfânt în om va rămâne veşnic.
De aceea, „…să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem” (v. 1) şi să punem început bun mântuirii noastre, căci aceasta nu se va sfârşi niciodată, ci va fi veşnic. Şi, atunci când va veni Mirele, să ne găsească cu mult undelemn în candela sufletului nostru, după cum vom cânta în troparul din Săptămâna Mare: „Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită e sluga pe care o va afla priveghind. Iar nevrednică-i aceea pe care o va afla lenevindu-se…!”
Aşadar, „să nu fim nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare” (v. 3). Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16, 26). Iar Sfântul Varsanufie zice: „Mă pot mântui fără lucruri, sau chiar mă mântuiesc mai uşor când nu caut să le adun cu lăcomie, defavorizând pe alţii. Dar nu pot să mă mântuiesc fără grija de a ajuta pe alţii să se mântuiască”4.
Duminica a II-a din Postul Mare este dedicată marelui Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigore Palama, mare apărător al adevărului şi teologul luminii dumnezeieşti. El nu a introdus un nou sistem de învăţătură şi cunoaştere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică, trăind ascetic viaţa în Hristos, căci spune el: „Mărturia cea pecetluită prin fapte e singura nezdruncinată şi, auzind pe Sfinţi, nu m-am temut de nimic. Căci cel ce nu ascultă de aceştia, cum va fi el însuşi demn de crezare? Sau cum va nesocoti pe Însuşi Dumnezeu cel al Sfinţilor?”5. Spune mai departe Sfântul Grigorie: „Noi am vorbit cu unii dintre sfinţii aceia faţă către faţă, ba chiar ne-au fost dascăli”. Dar sunt unii care „…nu cunosc nici urmă de isihie şi nu din practică sfătuiesc, ci, din patima vorbăriei, se silesc s-o răstoarne, s-o schimbe, s-o desfiinţeze, ca nefiind de niciun folos pentru cei ce o urmează”6.
Să-L rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să avem începutul şi sfârşitul bun, să avem bătrâneţe la tinereţe şi vom avea tinereţe la bătrâneţe, după cum spune şi Părintele Ignatie Duhovnicul: „Cel care va lucra la tinereţe va avea hrană la bătrâneţe” 7, căci „minunat este nu numai sfârşitul tinerilor credincioşi care, umblând în curăţie şi ascultare, ajung la Domnul cu bucurie, ci minunat este orice zi din viaţa unui astfel de tânăr, care niciodată n-a ieşit din ascultarea cea dulce a Domnului şi a iubiţilor Lui8. Iar „mintea duhovnicească revine la frumuseţea originară”9 şi „mintea omenească poate deveni îngerească prin eliberarea de patimi”10, cum cântăm în cântarea Heruvicului: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim” (verbul originar din greacă este eikoniza, care înseamnă a reprezenta). Deci, prin participarea la Sfânta Liturghie, în mod tainic, îi reprezentăm pe nevăzuţii heruvimi. Şi cum anume îi reprezentăm? În niciun caz nu ne putem gândi că noi am fi chipurile văzute ale nevăzuţilor heruvimi. Noi nu avem nici sfinţenia, nici necorporalitatea lor, dar, cel puţin în aceste momente, avem ceva în comun, şi anume cântarea doxologică,. Noi facem acum pe pământ ceea ce fac ei veşnic în ceruri: Îl laudă pe Dumnezeu11.
Aşadar, „…orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire” (v. 2). În slujba înmormântării, auzim aceste cuvinte: „Locuitor şi lucrător al raiului m-ai rânduit dintru început ,dar – călcând porunca Ta – m-ai izgonit. Singuri ne alungăm din Rai, căci Dumnezeu revarsă iubirea Sa asupra tuturor oamenilor. Ca şi acum, când răsare soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, tot astfel şi atunci va trimite Harul Său tuturor. Însă pe păcătoşi, ca unii ce nu au dobândit vederea duhovnicească, Lumina îi va arde, puterea ei va fi una arzătoare. Acesta va fi iadul lor. Îl vor simţi pe Dumnezeu ca foc, şi acesta le va fi iadul, în vreme ce drepţii, curăţiţi lăuntric, Îl vor vedea pe Dumnezeu ca Lumină, iar acesta va fi pentru ei Raiul12.
Fratele Timotei MISTREAN
1 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la statui, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 183-184.
2 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 183.
3 Ibidem, p. 184.
4 Filocalia, vol. XI, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2017, p.20.
5 Scrieri alese, Cuvinte despre rugăciunea inimii, vederea lui Dumnezeu în lumina şi despre îndumnezeirea omului, Ed. Basilica, Bucureşti, 2022, p. 39.
6 Ibidem, p.52.
7 Arhim. Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2010, p. 35.
8 Traian Dorz, Cărarea tinereţii curate, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, p.72.
9 Sf. Grigorie Palama, Fecioara Maria şi Petru Athonitul – prototipuri ale vieţii isihaste şi alte scrieri duhovniceşti, Ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 417.
10 Idem, Scrieri alese, Cuvinte despre rugăciunea inimii…, p. 61.
11 Valeriu Anania, Cartea deschisă a Împărăţiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2011, p. 153.
12 Ierotheos, Mitropolit al Nefpaktosului, Ştiinţa Medicinei Duhovniceşti, Practica Pshihoterapiei Ortodoxe, Ed. Sophia, Bucureşti, 2017, p.47.
