„Să nu faceţi nimic cu scop. Să nu spuneţi „O să fac aşa, ca să obţin acest rezultat”, ci să lucraţi aşa, lin, fără să o ştiţi. Adică să vă rugaţi simplu şi fără să vă gândiţi la ce vă va dărui Dumnezeu înlăuntrul sufletului.
Nu faceţi socoteli. Ştiţi, fireşte, ce dăruieşte Dumnezeu atunci când vii în atingere cu El, dar e ca şi când n-aţi şti. Să nu vorbiţi despre asta nici măcar cu voi înşivă. Astfel, când ziceţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, să o ziceţi lin, lin, şi să nu vă gândiţi la nimic altceva în afară de rugăciune. Acestea sunt lucruri foarte delicate şi este nevoie să lucreze harul lui Dumnezeu.
Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire. Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui. „
(”Ne vorbește părintele Porfirie”)