1. Iar Tu ai auzit strigătul inimii mele
şi Ţi s-a făcut milă de starea mea.
2. Pe neaşteptate, Ţi-ai făcut drum spre nenorocita mea locuinţă.
3. Toată uliţa mea s-a luminat dintr-o dată, la venirea Ta. Şi o lumină orbitoare s-a făcut împrejurul casei mele întunecate.
4. Când ai intrat la mine, am simţit că m-a cercetat Dumnezeu. Mi s-a părut că Faţa Lui o văd şi că Glasul Lui răsună în casa mea pentru prima dată.
5. Dar revederea a fost atât de scurtă şi plecarea atât de grăbită, încât aproape că mă îndoiam de toate simţirile mele cu care Te regăsisem.
6. Minunea era atât de mare, încât trebuia să mai treacă nu ştiu câtă vreme ca s-o pot crede.
7. Un alt întuneric se făcuse în inima mea. Dar un întuneric de fericire şi de lumină, în care trebuia să mai treacă nu ştiu cât timp până când să-mi pot limpezi desluşit bucuriile.
8. În urma Ta a rămas o dâră luminoasă, ca o cărare pe care nădejdea dragostei mele începea să o lărgească, până când…
9. până când, acum este iarăşi, iată, atât de strălucită, cum nici n-am putut crede sau gândi să mai fie vreodată.
10. Ea duce spre acel Tabor fericit de lângă care m am prăbuşit cândva. Şi pe care, din nou, încep să nădăjduiesc că-l voi putea ajunge cu Tine.
11. Atunci când fusesem prima dată aproape de acest munte slăvit, nu ştiam starea fericirii mele. Mă pomenisem acolo fără să lupt. Ajunsesem acolo fără să fi sângerat greu.
12. Fusesem dus, nu urcasem singur.
13. Şi de aceea nu ştiusem să păstrez fericirea pe care o moştenisem prin harul Jertfei Tale; eu nu câştigasem nimic din ea şi cu preţul unor jertfe ale mele.
14. Cum nu şi-au ştiut-o preţui primii oameni în Paradis, înainte de întâlnirea cu şarpele.
15. Acum urc încet şi greu, trăgând dureros după mine crucea amară şi dulce a unei experienţe ce mi-a deschis ochii şi m-a făcut să cunosc cât de greu se plă-teşte tot ce se primeşte uşor.
16. Pe această cruce este un eu al meu răstignit care încă se zbate.
17. Iar sub ea, celălalt eu, tot mai puternic şi mai hotărât să-şi ducă fratele până sus.
18. Acolo, pe Taborul şi pe Golgota mea, firea mea cea veche, răstignită, va slăbi pe măsură ce va fi suită mai sus.
19. Până când, la punctul sosirii, îşi va ajunge punctul morţii ei totale.
20. Iar firea cea nouă va ajunge atunci la totala ei biruinţă.
21. Pe acest drum sui acum.
Prietenul drag şi regăsit al tinereţii mele, Plătitorul căderilor mele, Salvatorul speranţelor mele, ajută-mă, căci drumul este încă lung,
22. firea mea veche încă se mai zbate în mine
şi ruşinea mea încă mai este amară!
Traian Dorz
Prietenul tinereţii mele, Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
