Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Taborul si paradoxul vederii

Taborul si paradoxul vederii

Taborul si paradoxul vederii

Conştiinţa ortodoxă este paradoxală; pe de o parte, spunem pentru ceea ce am văzut şi cunoaştem: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumină…”, iar, pe de altă parte, spunem pentru ceea ce încă nu am văzut: „Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase…”. Mai precis: şi lăptăreasa care îşi argumentează naşterea din nou şi saltul spre lumină prin aceea că nu mai pune apă în lapte, este vrednică de admiraţie. Însă pentru ca „minunea cea mare care s-a petrecut în viaţa ei” să nu fie jefuită de „hoţi”, neapărat va spune: „Ce lucru neobişnuit fac eu? Şi necredincioşii sunt deseori cinstiţi. Eu nu mai pun apă în lapte, dar Sfântul Filaret, fiind rănit de mila evanghelică, a dat săracilor şi laptele şi vaca şi viţelul!”

La ieşirea lui Hristos în lume, „poporul care era în întuneric a văzut lumină mare”, dar lumina de care s-au împărtăşit ucenicii pe Tabor a fost una mult mai mare decât cea pe care a văzut-o poporul. Iar pe Tabor nu au fost nici măcar toţi ucenicii, ci numai Petru, Iacov şi Ioan.

Cât de firavă ar fi lumina lui Hristos pe care o primeşti, eşti mişcat la recunoştinţă. De la această stare de recunoştinţă şi până la a vorbi despre lumină din părere de sine şi din imaginaţie, ca şi cum ai fi ajuns şi tu pe Tabor, nu este decât un pas. Din păcate, observăm că acest pas omul îl face foarte repede. Iată imperativul: să nu pierdem simţul măsurii! Nici în ceea ce priveşte intensitatea luminii pe care o primim, nici în ceea ce priveşte numărul ucenicilor care au fost pe Tabor!!!

Nu numai în Evanghelie, ci şi în viaţa Bisericii, unii au ieşit din poporul care „a văzut lumină mare” şi au ajuns cu Domnul pe Tabor. Mărturiile lor sunt vrednice de amintit şi de primit. Amintim una dintre ele. Este vorba de lumina orbitoare pe care Sf. Serafim de Sarov a arătat-o lui Motovilov, unul dintre ucenicii lui.

În timpul unui dialog despre dobândirea Duhului Sfânt, Motovilov l-a văzut pe Sfântul Serafim într-o lumină orbitoare, ca şi cum ar fi stat în centrul discului solar. Întrebat de mai multe ori ce simte, Motovilov răspunde la fiecare întrebare. În primul rând, a spus: „Simt o pace şi un sentiment de linişte în sufletul meu încât nici un cuvânt nu le poate exprima; nici un cuvânt”. În al doilea rând, ucenicul mai spune: „Simt o desfătare extraordinară”. În al treilea rând: „Simt o bucurie extraordinară în toată inima mea”. Apoi: „Simt o extraordinară căldură” – deşi era iarnă şi ger. În al cincilea rând, ucenicul spune că simte o mireasmă extraordinară care nu se compară cu nici un parfum pământesc. Părinţii isihaşti care au făcut experienţa Taborului ne aduc multe mărturii de acest fel.

Dacă prin lucrarea naşterii din nou cineva nu mai poartă cuţit în buzunar, ci Noul Testament, desigur că este îndreptăţit să spună: „Orb am fost şi acum văd”. Dar, cunoscând saltul spre lumină, de pildă, din evenimentul de mai sus, va trebui neapărat să spună cu umilinţă şi cu pocăinţă: „Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase…”. Dacă stăruie în prima mărturisire şi o nesocoteşte pe a doua, suntem îngrijoraţi cu privire la naşterea lui din nou. Sfinţii Părinţi numesc asumarea celor două mărturii mare ştiinţă.

Doamne, iartă-mă că multă vreme am pus înţelegerea mea deformată în cuvintele Tale! Ajută-mă ca, păşind cu stăruinţă, cu minte ageră şi inimă smerită pe urmele Sfinţilor, să aflu gândul Tău din Evanghelia Ta şi numai aşa să vorbesc în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt!

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *