PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS
Părintele Iosif Trifa Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană.
Părintele Iosif Trifa Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană.
Acum luni avem praznicul Buneivestiri, adică Vestea cea bună ce i-a adus-o îngerul Gavriil Preacuratei Fecioare Maria când i-a zis: „Bucură-te, ceea ce.
DE LUMINĂ S-A UMPLUT PEŞTERA DIN VIFLEEM S-a umplut de lumină şi peştera sufletului tău? Crăciunul, aşa cum se serbează azi – mai.
Aşa întrebau Craii şi Irod Calea şi purtarea Crailor de la Răsărit sunt puse la Evanghelie cu învăţătură sufletească. Din o ţară îndepărtată.
Rugăciune Iisuse, dumnezeiescule Copil şi scumpul meu Mântuitor! Odinioară, în Vifleemul Iudeii, n-ai aflat gazdă şi casă unde să Te naşti. A trebuit.
Proorocul Isaia L-a profeţit pe Mântuitorul ca pe „un Prunc ce S-a născut nouă, un Fiu ce S-a dat nouă… şi se va.
În fiecare an, praznicul Naşterii Domnului aduce cântarea cerească: „Pe pământ pace, între oameni bună voire”. Dar pacea, în loc să crească, tot.
Biserica noastră Ortodoxă învaţă că Preacurata n-a rămas îngropată în mormânt, ci – printr-o minune – a fost înălţată în slăvile vieţii cereşti..
Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos.
Acum duminică avem praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, iar Apostolul Pavel, în a sa Epistolă către Galateni (5, 22) scrie că „Roada duhului este:.