Instituirea Tainei Mirungerii este legata de recomandarea Mantuitorului ca ucenicii Sai sa nu paraseasca Ierusalimul pana cand nu vor fi “imbracati cu putere de sus”.
Apostolii au fost imbracati cu putere de sus la Cincizecime si, dupa acest moment, cei care au crezut s-au botezat si au primit darul Duhului Sfant.
Primirea darului Duhului Sfant se facea prin punerea mainilor Apostolilor: “Atunci isi punea mainile peste ei, si ei luau Duh Sfant” (F. Ap. 8, 17).
Pornind de la cuvintele mantuitorului si de la practica apostolica, Taina Mirungerii a fost instituita de Hristos si practicata de Apostoli, ca si celelalte Taine.
Darul sau darurile Sf. Duh primate prin punerea mainilor erau numeroase si variate: intelepciune, cunoastere, credinta, darul vindecarilor, facerea de minuni, proorocia, deosebirea duhurilor, vorbirea in limbi sau talmacirea limbilor.
Punerea mainilor Apostolilor sau ungerea cu Sf. Mir a fost socotita dintotdeauna drept o Cincizecime personala a credinciosului.
Atunci cand numarul crestinilor a crescut, Apostolii n-au mai putut sa impartaseasca Taina prin punerea mainilor si s-a adoptat practica ungerii cu Sf. Mir. De atunci, Taina punerii mainilor incepe sa fie numita Taina Mirungerii.
Trecerea de la punerea mainilor la Mirungere este sugerata de Sf. Ap. Ioan si Sf. Ap. Pavel.
- Relatia Botez – Mirungere
Sf. Chiril al Ierusalimului spune ca dupa ce suntem botezati, ajungem asemenea Fiului lui Dumnezeu. Odata ajunsi partasi ai lui Hristos, negresit suntem numiti unsi, iar Dumnezeu spune: “ Nu va atingeri de unsii Mei” (Ps. 14, 15).
Teofil al Antiohiei deduce si el ungerea din partasia la Hristos: cuvantul “hristos” inseamna “uns”. El spune ca noi ne numim crestini pentru ca suntem unsi cu uleiul lui Dumnezeu.
Numai dupa ungerea cu Sf. Mir se poate numi cineva crestin, pentru ca astfel renasterea este confirmata de nume.
Nicolae Cabasila spune ca Duhul Sfant se coboara peste cei ce se ung cu Sf. Mir, asa cum se coboara peste cei de curand botezati.
Cel care se naste trebuie sa si creasca. Botezul asigura nasterea, iar Mirungerea cresterea.
Stransa relatie si interconditionare intre Botez si Mirungere este exprimata si de randuiala liturgica: ambele se savarsesc in contextul aceluiasi serviciu religios, fara ca Mirungerea sa aiba binecuvantare proprie.
- Lucrarea Sf. Duh in Taina Mirungerii
Si in VT se practica ungerea cu untdelemn a preotilor, a proorocilor si a regilor si se credea ca prin aceasta ungere se comunica o anumita putere dumnezeiasca.
Ca om, Mantuitorul este Unsul prin excelenta, pentru ca nu se impartasesete doar de o putere a Duhului Sfant, ci de Duhul intreg ca persoana. El nu a fost uns de oameni cu un untdelemn material, ci Tatal, Care L-a hotarat mai dinainte Mantuitor al intregii lumii, L-a uns prin Sf. Duh.
In calitatea Sa de Uns, Mantuitorul este Proorocul, Arhiereul si Imparatul suprem. Prin Mirungere si noi suntem recunoscuti de Tatal ca fii ai Sai, caci dupa unirea cu Hristos in Botez am fost unsi cu Sf. Duh.
Dupa botezul care inchipuie crucea si moartea Domnului, trecem la Sf. Mir, care inseamna impartasirea cu Duhul Sfant.
Daca un om se lasa condus de minte si de vointa, poate sa ajunga la virtute. Atunci cand la efortul natural se adauga si puterea lui Dumnezeu, performanta spirituala devine nu doar posibila, ci si necesara. Faptele bune si virtutile sunt inspirate si sustinute de Dumnezeu. Chiar si credinta si sfintenia sunt daruri ale Duhului Sfant.
Atunci cand cineva se roaga, Se roaga si Duhul Sfant pentru noi, puterea rugaciunii patrunzand astfel si cerurile.
- Semnificatia actului vazut al Mirungerii
Cu Sf. Mir, alcatuit din ulei de masline si mirodenii de mare prêt (in numar de 38) si sfintit in Joia Mare, preotul unge trupul celui care se boteaza, rostind formula: “Pecetea darului Duhului Sfant”.
Acest Mir nu este un simplu mir, ci este un dar al lui Hristos si al Sf. Duh, care lucreaza prin prezenta Dumnezeirii Lui.
In chip simbolic, se unge cu el fruntea si celelalte organe ale simturilor.
Trupul se unge cu mir vazut, dar sufletul se sfinteste prin Sfantul si de viata facatorul Duh.
Ungerite din VT simbolizau Mirungerea. Astfel, Aaron si Solomon au fost spalati si unsi, motiv pentru care au fost numiti “hristosi”. Asadar, ei au fost unsi in chip preinchipuitor.
Mantuitorul Insusi afirma si sustine coborarea Duhului Sfant asupra Sa, la Iordan. Prin Mirungere, Duhul Sfant “Se lipeste”, adica Se imprima in trup si persista, asa cum persista mirosul mirului.
Cuvantul pecete are atat sensul de intarire, cat si pe cel de intiparire.
Sfintenia dobandita prin Taine este exprimata si prin termenul “buna mireasma”, si ea arata lucrarea lui Hristos si a duhului Sfant asupra noastra.
Ungerea cu Sfantul Mir a trupului celui botezat arata importanta pe care crestinismul o acorda trupului. De altfel, Dumnezeu Insusi arata importanta trupului, intrupandu-Se.
Daca la darea Legii pe Muntele Sinai, evreii nu puteau privi fata lui Moise, “din pricina slavei trecatoare a fetei lui” si, pentru acest motiv, Moise isi punea un val pe fata, noi, crestinii, privim slava descoperita a fetei Mantuitorului Hristos si, inspirati si ajutati de acesta fata, ne prefacem noi insine, imitand modelul fetei lui Hristos, prezent si activ in fata Lui.
Procesul de separare a omului de Dumnezeu, dupa pacatul primordial, si-a inceput existenta si s-a dezvoltat in minte si, dupa ce aceasta l-a acceptat, s-a manifestat prin trup. Taina Mirungerii actioneaza in sens invers.
Credinciosul trebuie sa lupte pentru a dobandi “mintea lui Hristos”.
Ungerea are loc la urechi (pentru “a auzi” adica a avea disponibilitatea mintii de a intelege), la nari (care il ajuta pe om, prin simtul mirosului, in relatia sa cu natura si cu Dumnezeu; ungerea narilor reda capacitatea si disponibilitatea de a sesiza “buna mireasma”, fiind redata in concret, si in acest caz, dipsonibilitatea mintii de a intelege), pe piept (pieptul reprezinta atat puterea omului, cat si simtirea lui), pe maini si pe picioare (pentru a arata ca schimbarea care s-a produs la nivelul mintii si al simturilor trebuie sa se manifeste prin fapte bune in relatia cu semenii).
ECLESIOLOGIA ORTODOXA
Pr. prof. emerit dr. Ștefan Buchiu
