Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( II )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( II )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( II )

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984
Sâmbătă, 20 iulie 1984

Noi putem spune acest lucru. O mie de ani nu ne-am cunoscut istoria. Trebuie să ne-o refacem astăzi din cioburi, din ziduri, din bucăţele de hârtie, ca să vedem cum a fost de la plecarea romanilor de aici până la primele noastre voievodate. O mie de ani nu ne cunoaştem istoria. Cine ne-a izbăvit pe noi, fiinţa neamului nostru, credinţa noastră, limba noastră, viaţa noastră, dacă nu Dumnezeul Acela pe care L-au rugat părinţii noştri şi Căruia s-au închinat ei din toată inima, şi faţă de Care n-au uitat recunoştinţa pe care-o datorau. Datorită credinţei părinţilor noştri trăim şi am trăit, şi vom trăi până la sfârşit aici. Pentru acei care s-au jertfit sute de ani pentru independenţa noastră naţională şi-n urma jertfelor cărora Dumnezeu ne-a dat-o, acum ne putem bucura în mijlocul unor hotare libere, vorbindu-ne cu drag limba părinţilor noştri în care ne-au legănat mamele noastre şi în care ne-au spus prima dată: „Învaţă Tatăl Nostru, dragul mamei”. Şi-n această limbă putem acum să mărturisim credinţa noastră şi adoraţia, şi recunoştinţa noastră faţă de acest Dumnezeu Care-a salvat fiinţa neamului nostru şi faţă de Care părinţii şi strămoşii noştri ne-au lăsat cu limbă de moarte – şi-n cărţile lor, şi-n zidurile lor – să nu uităm datoria noastră de recunoştinţă.

E adevărat că în această mie de ani de întuneric din care Dumnezeu ne-a chemat acum la lumină şi din această mie de ani de nefiinţă din care Dumnezeu ne-a chemat acum la fiinţă, au trecut peste noi, nu fără urme, stăpânirile străine. Când noi ne-am născut ca popor, ne-am născut creştini. Aşa am învăţat şi aşa ştim. Dar au trebuit să treacă atâtea sute şi sute de ani peste noi, pentru ca să vedem limpede astăzi că toată existenţa noastră şi libertatea noastră o datorăm lui Dumnezeu. Cum spune în psalm: „Nu caii noştri, nu armele noastre, nu braţele noastre ne-au izbăvit”, ci puterea lui Dumnezeu şi harul Său. „Unii se bizuiesc pe carele lor, alţii pe caii lor”, spune în psalm; şi s-au bizuit unii pe puterea lor, pe mulţimea, pe răutatea lor. Noi ne-am bizuit pe Dumnezeul părinţilor noştri şi El ne-a izbăvit până astăzi. Dacă noi putem astăzi să stăm împreună şi să sărbătorim creştineşte acest moment minunat care în viaţa unui om este o singură dată binecuvântat de Dumnezeu – cum este naşterea şi cum este moartea –, dacă noi, zic, putem să sărbătorim acum creştineşte acest moment minunat, o datorăm rugăciunii şi credinţei acelora care au mijlocit şi au suferit pentru ca noi să ne putem bucura acum de această libertate.

M-am gândit la aceste multe lucruri şi câte n-ar fi de spus despre acestea! Am vrut însă să încep vorbirea aceasta scurtă după obiceiul părinţilor noştri, cum în poporul nostru, de ani de zile, se obişnuieşte ca, la astfel de împrejurări, cei mai bătrâni să ia câte un cuvânt de sfat fie pentru miri, fie pentru tineri, pentru ca, din experienţa lor şi din cunoştinţele lor, să le îmbogăţească şi acestor tineri care încă nu cunosc viaţa cunoştinţele de care vor avea nevoie ca să se poată orienta sănătos şi frumos atât în viaţa lor familială, cât şi în viaţa lor socială, cât şi în viaţa lor morală, cât şi în toate aceste părţi ale vieţii care încheagă existenţa unor oameni pe pământ. Şi, după acest sfânt şi bun obicei, fraţii noştri mai în vârstă, care cunosc din experienţa vieţii multe din adevărurile pe care cei tineri încă nu le cunosc, bine fac că iau cuvântul şi-i sfătuiesc pe cei care sunt prezenţi la un astfel de moment. Celor care le cunosc, împrospătându-le aceste cunoştinţe care le sunt necesare, iar celor care nu le cunosc, aducându-le la cunoştinţă aceste lucruri, pentru că lor le vor fi şi mai necesare.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *