Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( V )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( V )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( V )

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984
Sâmbătă, 20 iulie 1984

Ca să putem face parte din mijlocul poporului ţării noastre şi să putem căpăta o cetăţenie a patriei noastre, noi a trebuit să ne naştem fizic, să ne naştem material, să ne naştem trupeşte în această patrie, ca să căpătăm un nume, ca să căpătăm o identitate, ca să căpătăm o cetăţenie. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi pentru cealaltă Patrie, care este Patria cea Veşnică, în care nu va putea intra nimeni care nu capătă o naştere aici, care nu capătă un nume, care nu capătă o cetăţenie. Şi cetăţenia aceasta se capătă în momentul când ne naştem din nou, adică atunci când împlinim Taina Pocăinţei, o Taină cerută şi poruncită de învăţătura Bisericii noastre şi [despre care] de moşii şi strămoşii noştri am fost învăţaţi. Numai că, obişnuindu-ne cu viaţa trupească şi pământească, ne-am molipsit de la păgânii care ne-au stăpânit şi ne-au robit poporul nostru de-a lungul a secole şi secole, de la obiceiurile lor, ale celor care au căutat să ne nimicească şi ca neam, şi ca limbă, şi ca credinţă. Ne-am molipsit de acele obiceiuri urâte şi păgâneşti. Şi, cu timpul, ele au devenit ca o tradiţie în viaţa noastră. Dar acestea au fost ca un accident în viaţa poporului nostru, nu un curs normal. Părinţii noştri creştini, când ne-au născut, ne-au învăţat să petrecem aşa sărbătorile noastre. Numai că prea mult au fost părinţii noştri stăpâniţi de popoare necredincioase şi păgâne. Şi acestea au căutat să ne nimicească, făcându-ne să primim obiceiurile lor. De-atunci au învăţat petrecerile urâte, vorbele murdare la privegherile morţilor noştri, la sărbătoarea nunţilor noastre, la botezuri sau la aniversări; cu beţii, cu vorbe porcoase, cu obiceiuri urâte. Au căutat să ne nimicească întâi credinţa şi curăţia dragostei noastre faţă de Dumnezeu, că după aceea uşor puteau să ne nimicească… Numai că Dumnezeu n-a lăsat poporul nostru fără părinţi credincioşi. Fără oameni ca Neagoe, ca Mircea, ca Ştefan şi ceilalţi, care, înaintea oricăror încercări, se duceau ceasuri întregi pe genunchi şi, cu lacrimi, cereau ajutorul lui Dumnezeu. Iar după ce Dumnezeu le-a dat o biruinţă – ca prin minune – n-au uitat să meargă, să recunoască şi să-I mulţumească lui Dumnezeu, ridicând lăcaşuri de rugăciune şi învăţându-i şi pe copiii lor: „Nu uitaţi că Dumnezeu ne-a izbăvit!”.

Dacă noi vrem să fim credincioşi părinţilor noştri şi vrem să ne cinstim înaintaşii noştri… – şi trebuie să o facem, că aceasta este o poruncă a lui Dumnezeu, când spune: „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. E o poruncă a lui Dumnezeu. Şi această poruncă trebuie să n-o uităm noi niciodată. Iar dacă vrem s-o ascultăm, [cinstindu-ne părinţii], atunci vom şi urma credinţa părinţilor noştri.

Iată, ceea ce vedeţi e-o minune a lui Dumnezeu. Că noi înnodăm acum (după cum am spus de la început), după două mii de ani, prin această Lucrare minunată a Oastei Domnului, înnodăm firul credinţei noastre şi al frumoaselor noastre obiceiuri creştineşti de la momentele cele mai însemnate din viaţa omului: de la naştere, de la nuntă, de la înmormântare şi de la celelalte momente importante, cu firul frumos al credinţei părinţilor noştri. Şi noaptea aceasta de mii de ani care a trecut peste istoria noastră să fie ca o noapte uitată peste care a răsărit soarele minunat şi pe care am uitat-o… Şi să se vindece rănile sufletului nostru, adică să se îndrepte practicile [păgâneşti din cadrul] obiceiurilor noastre minunate de la momentele cele mai însemnate pe care Dumnezeu le-a pus în istoria noastră şi-n via­ţa fiecărui om dintre noi. Începem cu Dumnezeu şi sfârşim cu Dumnezeu.

De ce atâtea căsnicii sfârşesc rău? Pentru că n-au început cu Dumnezeu. Avem noi o cântare frumoasă… sper că-mi voi aduce aminte şi aş vrea să v-o repet, deşi mulţi o ştiu; sunt însă, cred, destui care n-o ştiu:

Începutul şi sfârşitul
ce departe-s uneori,
cât de tristă-i câteodată
seara unor veseli zori…

Ce urât se-ncheie anii
deseori porniţi frumoşi,
ce ajung la bătrâneţe
mii de tineri credincioşi…

Câte prietenii şi drumuri,
şi-nsoţiri pornesc plăcut,
şi la urmă-ar fi fost bine
nici să nu se fi ştiut.

Câţi copii ce-n rugăciune
şi în lacrimi ne-au crescut
au ajuns de parcă mamă
niciodată n-ar fi-avut…

Câţi din cei cu case sfinte
au sfârşit necredincioşi;
cine-ar şti ce pot fi mâine
cei azi tineri şi voioşi?…

Bune-s zilele frumoase
când frumoase şi apun,
bună-a fost atunci viaţa,
când sfârşitul ei e bun.

Sunt nişte gânduri la care trebuie să medităm cu toţii. Dar sunt nişte adevăruri pe care le verificăm fiecare dintre noi în fiecare zi. Cunoaşteţi o mulţime de întâmplări, o mulţime de familii dezbinate. Scriu ziarele, se spune la radio, vedem cu ochii noştri de fiecare dată atâtea… corăbii care-au plecat frumos, dar curând s-au spart, izbindu-se de stâncile neînţelegerii, ale păcatului… şi cei doi soţi se îneacă. Şi-i trist că de multe ori se îneacă împreună cu ei şi atâtea suflete nevinovate care cresc umplând casele copilului ori orfelinatele şi, încă şi mai trist, locurile de handicapaţi. Copii născuţi nefericiţi şi nenorociţi, şi bolnavi din cauza părinţilor care au trăit în neorânduială şi în păcat. Aici se vede cât de mare nevoie este de Lucrarea aceasta binecuvântată pe care Dumnezeu a adus-o în mijlocul poporului nostru. Iată, acum câteva zeci de ani, părinţii nu-şi vedeau copiii adunaţi în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, cântând astfel de cântări îngereşti, ascultând cuvintele lui Dumnezeu şi văzând pe faţa lor strălucirea nevinovăţiei şi a curăţiei dumnezeieşti. Acum însă, ce fericiţi pot fi părinţii când îşi văd copiii aici, în loc să şi-i vadă şi să şi-i ştie cum sunt atâtea cazuri… Copii nefericiţi, plecaţi de-acasă, neascultători, ca fiul cel pierdut. De atâtea ori am văzut prin gazete anunţuri despre părinţi care îşi caută copiii. Copii de treisprezece sau şaisprezece, sau şaptesprezece ani, fete, pleacă de-acasă şi nu mai ştie nimeni pe unde sunt. Aceşti copii pierduţi şi nefericiţi sunt rodul neascultării şi căderii părinţilor lor. Copii bolnavi, copii născuţi infirmi, copii nenorociţi… sunt rodul păcatului părinţilor neascultători.

Spune un Cuvânt al lui Dumnezeu aşa: „Dumnezeu binecuvântează pe cel credincios până la al miilea neam. Şi copiii copiilor celor credincioşi vor fi binecuvântaţi”. Mame şi taţi, dacă vreţi să fie binecuvântaţi copiii dumneavoastră, întoarceţi-vă la Dumnezeu! Creşteţi-i după voia lui Dumnezeu şi vor fi binecuvântaţi. Eu am cumpărat nu ştiu câte zeci [de exemplare] din cartea aceasta, Învăţăturile lui Neagoe Basarab, şi am dat-o cadou la părinţi. Aveţi un copil, învăţaţi-l să citească şi învăţaţi-l să-L cunoască pe Dumnezeu, cum scrie cartea aceasta. Şi veţi fi fericiţi şi voi, şi copilul vostru, şi, până la sfârşit, toţi cei care se vor naşte din el. Spune un proverb aşa: „Învaţă-l pe copilul tău exact cu cuvintele cu care te-a învăţat tatăl tău pe tine. Căci atunci când stai de vorbă cu fiul tău, stai de vorbă cu tot neamul care te va urma. Pentru că aşa cum îl înveţi tu pe copilul tău şi cum te vede el pe tine făcând, aşa va învăţa el, la rândul lui, pe copiii lui. Şi tu vei fi tatăl unui neam întreg, până la urmă. Când se vor cântări, în Ziua Judecăţii, toate roadele bune ale tuturor fiilor tăi şi, mergându-se înapoi pe roadele lor binecuvântate, se va ajunge la tine, tu vei primi un procent de răsplată nu numai pentru faptele tale, ci şi pentru ale urmaşilor tăi până în veci. Şi, dacă îl creşti pe copilul tău un fiu al lui Dumnezeu, el poate deveni un om mare. Ce mare bine poate face un om mare pus în slujba lui Dumnezeu, în fruntea unui popor! Un copil crescut de-o mamă credincioasă, dacă ar ajunge într-un post de răspundere, el va face voia lui Dumnezeu, cum l-a învăţat mama lui: „Dragul mamei, tu să fii credincios! Tu să ai milă de semenii tăi! Tu să-i ajuţi pe cei lipsiţi! Tu să-l mângâi pe cel întristat! Tu să nu apeşi, să nu nedreptăţeşti pe nimeni…”. Şi el îşi va aduce aminte totdeauna de cuvântul mamei sale şi va face cum l-a învăţat mama. Şi o astfel de mamă cum să nu primească ea, în Ziua Judecăţii, răsplată de la Dumnezeu!

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *