Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI

Părintele Iosif Trifa

Duminică avem la rând evanghelia celor zece leproşi pe care i-a tămăduit Iisus Hristos, dar numai unul dintre ei s-au întors să-I mulţumească. „Dar cei nouă unde sunt?” – a întrebat Domnul. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 12-19).

Lepra era o boală cumplită. Lepră mai este şi azi pe unele locuri; şi e doar cea mai cumplită boală. Nici până azi nu i s-a găsit leacul. Ea atacă mai întâi pielea cu răni grele. Pătrunde apoi înăuntru şi roade oasele, măduva… roade totul, făcând din om un schelet, un mort viu, până ce moartea se îndură şi îl cheamă în pământ.

Ce boală teribilă este lepra! Dar tot atât de teribilă este şi cealaltă lepră, lepra cea sufletească, lepra sufletului: păcatul. Şi păcatul este o lepră grozavă ce cuprinde şi roade sufletul tot mai mult şi mai mult, până ce omul ajunge un mort viu (Ef 2, 1). Lepra îl roade de viu pe cel apucat în ghearele ei; tot aşa face şi păcatul cu cei apucaţi în ghearele lui.

Lepra este o boală lipicioasă. În vremile vechi, leproşii erau scoşi afară din sate şi oraşe. Ei umblau rătăcitori. Şi azi, leproşii sunt izolaţi în spitale – în leprozerii – anume făcute pentru ei. Avem şi noi, în ţară, o leprozerie la Lărgeanca[1].

Cei mai temuţi oameni sunt leproşii. Ei poartă o boala lipicioasă şi incurabilă şi toata lumea se fereşte de ei ca de moarte. De la Lăr­geanca au fugit anul trecut doi leproşi şi s-au dus direct la Ministerul Sănătăţii Publice din Bucureşti, să se plângă de răul tratament ce li se dă. Când s-a dat de veste despre aceşti solicitanţi, toţi slujbaşii s-au încuiat prin cănţălării, iar alţi au tulit-o spre casă. Nimeni nu voia să dea faţă cu ei.

Şi lepra păcatului este o boală lipicioasă, ce se duce de la om la om. Dar, vai, de lepra aceasta nu se fereşte nimeni. Dimpotrivă, oamenii o caută. Dacă, spre pildă, s-ar da de veste că soseşte aici la Sibiu o ceată de zece leproşi, n-ai mai vedea un singur om pe stradă. Dar când se vesteşte că vine de la Bucureşti Tănase[2] cu porcăriile lui, toată lumea dă buzna la acest teatru de lepră sufle­tească (acest d. Tănase este un teatralist ce joaca teatre murdare).

Când în atare sat cineva cade beteag de tifos sau altă boală lipicioasă, toată lumea se fereşte de casa aceea, dar la cârciumă, la acest dipău (depat) de lepră sufletească, se duce lumea cu mic, cu mare.

Sunt atâţia şi atâţia creştini nepricepuţi care se duc anume acolo unde se pot umple de lepra păcatului; şi sunt atâţia şi atâţia părinţi nepricepuţi care îşi lasă, nopţile, copiii să se umple de lepră sufletească.

Lepra este o boala incurabila. Nici până azi nu i s-a putut afla leacul. Pe leproşii din Evan­ghelie numai singur Iisus Hristos i-a putut vindeca. Ce înţeles adânc şi ce icoană vie a păcatului este şi aici! Lepra stăruie până azi ca o boală incu­rabilă, pentru ca să ne arate cu degetul că şi lepra păcatului este o boală cumplită, pe care numai singur Iisus Mântuitorul o poate vindeca. Cumplită este lepra păcatului, dar dulce este vestea ca noi putem scăpa de ea. Pe toţi cei ce aleargă la El şi strigă – ca leproşii din Evanghelie – după ajutorul Lui, Iisus Mântuitorul îi scapă îndată de acest beteşug cumplit. „Duceţi-vă de vă arătaţi preoţilor” – le-a zis Iisus leproşilor după ce i-a vindecat. Taina mărturisirii îi cheamă şi azi pe oameni să-şi arate păcatele. Câţi însă se mărturisesc regulat şi bine?

Şi ne mai spune Evanghelia ceva: cei tămă­duiţi de boala leprei au căzut în o altă boală; în boala nerecunoştinţei. Din cei zece tămăduiţi, numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului, O boală grea este şi azi aceasta. O putem vedea la tot pasul şi pe tot locul. Nerecunoştinţa omului faţă de om este o boală gene­rală. Boala asta încă ar mai trece. „Fă binele – zice o vorbă veche – şi îl aruncă în marc.”

Rămâne însă cealaltă boală grea: nerecuno­ştinţa omului faţă de bunul Dumnezeu. Chiar nimic altceva de ni s-ar fi dat, decât sănătatea, şi încă ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu neîncetat. Unde sunt apoi darurile cele sufleteşti ce le avem de la Dumnezeu şi, în special, darul cel mare al izbăvirii noastre prin sângele Fiului Său? Viaţa noastră trebuie să fie o neîncetată rugăciune de mulţumită lui Dumnezeu. Dar, vai, nu e aşa. Uitaţi-vă, spre pildă, cum stau bisericile goale (şi birturile pline). Oare nu se aude în ele întrebarea şi mustrarea Domnului: „Dar ceilalţi unde sunt?… Au doar nu pe toţi i-am ajutat cu darurile Mele?…”.

Pe cei nouă leproşi, Evanghelia îi mustră pentru că nu s-au întors să-I mulţumească Domnului. Creş­tinii de azi stau însă sub o mustrare şi mai aspră. Oamenii de azi nu numai [că nu-I] mulţumesc lui Dumnezeu, ci şi batjocoresc darurile ce le au de la El. Uitaţi-vă a cei ce-L înjură pe bunul Dumnezeu… Uitaţi-vă la cei ce-şi prada averea trupească şi sufletească în beţii, desfătări şi alte păcate… Uitaţi-vă la cei ce aleargă la birt şi aldămaş de câte ori Dumnezeu le ajută să reuşească ceva – şi veţi înţelege că păcatul celor nouă leproşi din Evanghelie este nimica, pe lângă păcatul cel grozav al leproşilor de azi.

Ce mult se aseamănă purtările oamenilor de azi cu cei nouă leproşi, mai ales acum, după războiul cel mare! Ca şi leproşii din Evanghelie, strigau oamenii în timpul războiului: „Doamne Iisuse, fie-Ţi milă de noi!”. Dar unde vezi azi mul­ţumita oamenilor că au scăpat din acest foc grozav? În vremea războiului, un credincios îmi scria de pe front că, de-i va ajuta bunul Dumnezeu să scape din acel foc al morţii, apoi trei sferturi din viaţa sa le va petrece în rugăciuni şi numai un sfert o va trăi pentru sine. Dumnezeu l-a scăpat, dar, vai, la un an, l-am văzut chefuind într-un birt şi înjurând de cele sfinte de te lua o groază. Mâna lui care scrisese făgăduinţa izbea masa din birt şi cu gura lui Îl suduia pe bunul Dumnezeu care îl scăpase.

Cu adevărat, greşeala celor nouă leproşi e nimica, pe lângă greşeala „leproşilor” de azi.

«Oastea Domnului» nr. 4 / 19 ian. 1930, p. 2-3

«Glasul Dreptăţii » nr. 3 / 16 ian. 1938, p. 4

[1] Din anul 1928, leprozeria de la Lărgeanca (azi în Republica Moldova) a fost mutată la Tichileşti, jud. Tulcea.

[2] Actorul Constantin Tănase

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Arhivă articole pe acest subiect

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!