Tinere dragă, tu cum stai cu ascultarea de Dumnezeu?

din vorbirea fratelui Martin Bugărin (Beiuş)
la nunta de la Timişoara – 29 august 1982

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!…” (I Sam 3, 10).

Tu, fratele meu şi sora mea, de cine asculţi? De Dumnezeu sau de satan? Ce ascultare ai tu în inima ta?

„Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!”

Ce puţini oameni pot rosti aceste cuvinte! Le putea rosti şi împlini un Moise, pentru că el asculta.

Le putea rosti şi împlini Samuel, pentru că el asculta. Eli le ştia, dar nu le putea rosti; nici măcar nu mai putea auzi chemarea Domnului, pentru că i se îmbolnăvise ascultarea faţă de Domnul.

Numai cine ascultă Glasul lui Dumnezeu şi împlineşte Cuvântul Său, numai acela ajunge să spună: „Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!”.

Numai cine îşi ridică inima şi viaţa spre ceruri…

Numai cine ascultă de „Moise şi de prooroci”…

Numai cine trăieşte ascultarea şi împlinirea Cuvântului Sfânt ajunge să audă glasul lui Dumnezeu şi al îngerilor Săi vorbind cu el gură către gură.

De ce ajung atâţia oameni rău? Pentru că îşi au învăţători răi, rătăciţi şi care fac poporul să fie şi mai fără frâu. Învăţători care predică viţelul de aur, legând poporul de viţel. Iar acei oameni care urmează astfel de învăţători nici nu pot ajunge bine.

„Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei!”

De cine să asculte? De Moise şi de prooroci, de cei făcuţi şi aleşi de Dumnezeu, căci prin ei grăieşte Dumnezeu.

Numai Moise îndrumă spre Ceruri!

Numai ascultarea de Moise duce în Împărăţia lui Dumnezeu, căci prin el răsună Glasul Domnului.

Cum stai tu cu ascultarea de Moise?

Cum stai tu cu ascultarea de alesul Domnului din vremea ta?

Cum stai tu cu ascultarea de fraţii tăi cei buni?

Sau poate că nici măcar nu-i cunoşti…

Ia bine seama, că de această ascultare e legată ori Locuinţa Morţilor, trăind în neascultare, ori Împărăţia lui Dumnezeu, trăind în ascultare.

La Domnul Iisus vin doi tineri:

fiul cel lunatic adus de tatăl său pentru că rău îl chinuia duhul cel rău(Mt 17, 14-21);

şi tânărul bogat (Mt 19, 16-26). El vine singur, nu este adus de nimeni.

E frumos, e bine că amândoi aceşti tineri au venit la Domnul Iisus. E bine că s-au întâlnit cu Dumnezeu amândoi.

Dar priviţi la întoarcerea lor, căci nu se întorc la fel de mulţumiţi, nu se întorc amândoi binecuvântaţi.

Fiul cel lunatic, care e adus de tatăl său, se întoarce acasă mântuit, vindecat, izbăvit de duhul cel rău.

Dar tânărul bogat se întoarce întristat acasă, pentru că el nu putea să asculte ce îi cerea Domnul.

Dacă tânărul lunatic a avut nişte părinţi credincioşi şi buni care să-l ia şi să îl ducă la Mântuitorul… pentru credinţa acestor părinţi, pentru jertfa şi osteneala, şi rugămintea acelui tată bun, Domnul Iisus îl vindecă. Tatăl acesta se întoarce acasă fericit, pentru că copilul lui este vindecat.

Cât e de bine întotdeauna când părinţii îi aduc pe copiii lor la Dumnezeu!… O, întotdeauna părinţii aceştia se pot întoarce acasă fericiţi; şi ei, şi copiii lor. Pentru că aceşti copii ştiu şi au de cine să asculte întotdeauna, după cum văd că fac şi părinţii lor cei credincioşi. Cei cu adevărat credincioşi.

Dar, dacă tânărul bogat nu a venit adus de tăticul lui sau de mămica lui, el nici nu putea judeca bine şi nici nu putea alege bine. Şi de aceea rămâne gol, trist şi necăjit când aude: „Îţi mai lipseşte ceva!…”

Tinere dragă, tu cum stai cu ascultarea de Dumnezeu? Cu ascultarea de Moise şi de prooroci, cu ascultarea de fraţii tăi mai mari…

Pentru că nu a avut această ascultare, această smerenie, această aplecare de a vedea mai mare pe fratele său decât pe sine… tânărul bogat a plecat întristat de la Mântuitorul.

„Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei!”

Fratele meu şi sora mea! Ai auzit tu de „Moise”?

Ai tu pe Moise şi pe prooroci? Asculţi tu de ei?

Cercetează-te măcar acum, dacă până acum nu ai făcut-o!

Cu ce poţi tu dovedi? Prin ce poţi tu arăta acum în faţa Domnului că asculţi de fraţii tăi, de aleşii Domnului? De Moise. Prin ce araţi tu?

Îmbrăcămintea ta ce arată? Arată că asculţi?

Pantalonii tăi, surioară, arată că asculţi? Aşa e oare ascultarea?

Părul tău tăiat, surioară, ce arată? Că asculţi tu?

Părul tău lung, frăţioare, arată că asculţi tu?

Purtarea ta la modă oare ce arată? Ascultare?

Prietenii tăi stricaţi ce arată? Că asculţi tu?

Aceasta era şi ascultarea lui Aron: într-o mână, cădelniţa slujirii lui Dumnezeu şi în cealaltă, slujirea idolească.

Priveşte la ascultarea lui Moise! Trăieşte şi tu ascultarea lui Moise, dragostea lui Moise, ca să ajungi acolo unde a ajuns şi Moise: lângă Domnul său.

Nu uitaţi, iubiţii mei, că neascultarea şi neascultătorii acolo au ajuns: în Locuinţa Morţilor. Şi numai acolo şi-au adus aminte sau li s-a adus aminte: „Aţi avut şi voi pe Moise şi pe prooroci să-i ascultaţi, dar voi nu aţi vrut…”. O, neascultarea şi sămânţa ei!…

„Alt rău să nu fac…”, zic unii. Dar uită, sărmanii, că nu există un alt rău mai mare ca neascultarea. Păcatul neascultării duce la Locuinţa Morţilor.

Iubiţii mei, noi acum mai putem alege, ca să nu ajungem în Locuinţa Morţilor, să ne îndreptăm inima şi viaţa, căci de aceea avem pe „Moise şi pe prooroci”, pe fraţii noştri: ca să ascultăm de ei, să păstrăm învăţătura curată, cum au primit-o ei de la înaintaşii noştri. Aşa să o ducem şi noi celor ce vor veni după noi.

„Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei!”

Domnul Dumnezeu, în mila Lui, să facă să crească şi să rodească şi în inimile noastre sămânţa aceasta a ascultării de „Moise şi de prooroci”, de fraţii noştri cei credincioşi, ca să putem împlini tot Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în inima noastră.

„Să asculte de ei!” Amin.

Slăvit să fie Domnul!

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *