Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Veniți, vă rog, sub crucea de pe Golgota!

Veniți, vă rog, sub crucea de pe Golgota!

Veniți, vă rog, sub crucea de pe Golgota!

Veniţi încoace, oameni păcătoşi, veniţi, vă rog, sub crucea de pe Golgota! Priviţi cum Fiul lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, moare din pricina păcatelor voastre. Ridicaţi-vă privirile spre El! Nu are El puterea să va mântuiască? Priviţi-L în faţă! Nu are El destulă dragoste ca să vă mântuiască?

Sărmane păcătos ! Privirea spre Mântuitorul tău răstignit te va ajuta să crezi. Nu întâi să crezi şi pe urmă să vii la Iisus, aşa ceva ar fi fără folos – ci să vii la El şi fără credinţă, să te arunci în braţele Lui.

Un altul spune: „Tu nu ştii de câte ori am fost poftit şi cât de mult este de când am tot lepădat pe Domnul!“ E adevărat că asta n-o ştiu, dar nici nu trebuie s-o ştiu; ştiu numai că Învăţătorul meu m-a trimes să te silesc să intri. Deci vino acum cu mine. Chiar dacă ai lepădat o mie de poftiri, nu lăsa ca această cifră să fie mărită cu încă o neprimire. Ai auzit până acum vestirea Cuvântului şi ţi-ai împietrit inima din ce în ce mai mult faţă de Evanghelie; nu mai face aşa.

Azi nu pot să las pe nimeni să plece cu dezvinovăţiri neîntemeiate. Cine a dispreţuit pe Hristos atâţia ani de zile, tocmai acela are cu atât mai mult pricină să nu‑L respingă acum.

Poate că cineva zice colo în şoaptă că n-ar fi acum timpul potrivit. Am auzit eu bine? Dar când va veni timpul potrivit? Când vei fi în iad? Atunci va fi timpul potrivit pentru tine? Când vei fi pe patul de moarte şi mâna de fier a morţii te-a şi apucat? Atunci va veni timpul potrivit? Când vei sta pe pragul mormântului scuturat de dureri în trup?

Ia seama, eu n-am porunca să te poftesc la ospăţul de mâine al lui Hristos.

Poftirea sună aşa: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!“ (Evr 4, 7). „Veniţi deci să ne judecăm“. De ce voiţi să amânaţi pe mâine, aceasta ar putea să fie cea din urmă înştiinţare îndreptată către voi. Poate că niciodată nu veţi mai auzi o vorbire atât de serioasă. Nu veţi mai fi poftiţi niciodată atât de stăruitor, cum sunteţi astăzi. Poate că veţi pleca de aici şi Dumnezeu vă va lăsa în împietrirea voastră. El vă va arunca hăţurile pe ceafă şi atunci – o, băgaţi bine de seamă! – soarta voastră s-a hotărât, pierzarea vă aşteaptă!

Să fie oare totul în zadar? Nu vreţi să veniţi acum la Iisus? Ce aş putea să fac mai mult? Îmi mai rămâne un lucru de făcut şi-l voi încerca, deci, şi pe acesta; să plâng şi să mă rog pentru voi. Nu veţi dispreţui numai predica, ci şi pe predicator; numiţi-l dacă vreţi, fanatic – el nu se va supăra pentru aceasta şi nu vă va pârî în faţa Marelui Judecător. Ocara voastră, întrucât priveşte pe cel care vă predică, este iertată de mai înainte; gândiţi-vă însă că vestea pe care o lepădaţi este o poftire din partea Aceluia Care vă iubeşte şi vă este adusă de buzele unuia care vă iubeşte.

Puteţi să fiţi nepăsători faţă de faptul că lăsaţi diavolului sufletul vostru, aceasta vi se pare un lucru fără însemnătate; însă este aici cel puţin unul care ia în serios mântuirea sufletului vostru. Repet: dacă ne lipsesc cuvintele, avem cel puţin lacrimile. Cuvintele şi lacrimile sunt armele cu care slujitorii Evangheliei silesc pe oameni să intre.

Deunăzi am auzit de un tânăr, al cărui tată a nădăjduit că fiul lui va fi adus la Hristos. Acest tânăr a făcut însă cunoştinţă cu un ateu. De atunci el nu-şi mai vede de treburi şi duce o viaţă desfrânată. Am văzut faţa mâhnită a bietului tată. Nu l-am rugat să-mi povestească istoria aceasta tristă, fiindcă aş fi rupt rana şi mai mult. Mie teamă însă că părul alb al bunului om va fi pus în grabă cu durere în mormânt.

Tinerilor care nu vă mai rugaţi, nu uitaţi că mamele voastre se roagă pentru voi; voi nu vă gândiţi la mântuirea sufletelor voastre, dar taţii voştri se luptă în rugăciune pentru voi. Am auzit în adunări de rugăciune, copii ai lui Dumnezeu rugându-se pentru un copil pierdut, cum nu se putea mai serios şi mai fierbinte, ca şi cum s-ar fi luptat pentru propria lor mântuire. Dar este oare de crezut că, în timp ce noi punem în mişcare cerul şi pământul pentru mântuirea voastră, voi nici nu vă sinchisiţi de ea şi lucrurile veşnice să le lăsaţi nebăgate în seamă?

Ascultă poftirea şi intră la ospăţ. Nu mâine, ci astăzi!

Slăvit să fie Domnul!

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!