Cu prilejul fiecărui început de an, Foaia ”Iisus Biruitorul” a făcut apel către cititori, încă de la apariția ei, la o hotărâre statornică de a pune început bun unei noi vieți duhovnicești, la o predare sinceră a întregii ființe în mâna lui Dumnezeu. Este bine și frumos aceasta. Dar…
Dar nu numai începutul să ne fie frumos și bun, ci și continuarea lui trebuie să fie la fel.
”Cine a început bine și va sfârși rău, acela în zadar a început bine, dacă a sfârșit rău. Cine a fost credincios o vreme, o jumătate de vreme, două jumătăți de vremi sau zece vremi și n-a fost credincios până la sfârșit, în zadar a fost credincios. Pentru că dacă sfârșitu-i rău, în zadar a fost un începu bun. ”Mai bun este sfârșitul unui lucru, decât începutul lui”, spune Cuvântul lui Dumnezeu” (Traian Dorz – Strângeți fărâmiturile, vol. 4, pag. 338).
Mai ales, finalul întregului parcurs este de așteptat să fie măcar ca începutul, dacă nu chiar mai bun. Căci dorim ca în viața noastră de credință să avem permanent o adevărată creștere duhovnicească.
La cele mai multe slujbe, cerem lui Dumnezeu să ne dea sfârșit bun, creștinesc, vieții noastre. Dacă așa cerem Domnului, să nu ne așezăm pe poziția celui care așteaptă inactiv să primească acel sfârșit bun, iar el să nu facă mai nimic pentru aceasta. Cerem lui Dumnezeu sfârșit bun al începutului nostru, dar trebuie să fim și noi împreună-lucrători cu El. Nu putem sta ca cerșetorul cu mâna întinsă, iar Domnul să ne ”asigure” sfârșitul lucrului bine început. Trebuie să facem și noi ceva!
Cu frică și cu cutremur lucrați mântuirea voastră, spune Sfântul Apostol Pavel ( Filipeni 2, 12). Fie dar ca, acum, la început de an, să ne hotărâm a lucra cu frică și cu cutremur mântuirea noastră, astfel încât tot ceea ce începem cu Domnul să și ducem la bun sfârșit cu El!
fr. Aurel Matei
articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
Anul XXVI, nr. 1 (977) 29 DEC. 2014 – 4 IAN. 2015
