„Sfântul Paisie ne dă un exemplu foarte bun, foarte practic sau o metodă foarte practică pe care să o aplicăm: atunci când vrem să rostim această rugăciune, să ne oprim puţin şi să cugetăm la viaţa noastră, să ne aducem aminte numai de păcatele pe care le-am făcut în ziua în care suntem, de dimineaţă până în momentul acela în care vrem să ne rugăm. Şi ne vom umili înaintea lui Dumnezeu văzând cât de reci suntem, cât de păcătoşi, dar şi cât de mare este bunătatea Lui faţă de noi. În momentul acela în noi se naşte un sentiment adânc de umilinţă înaintea lui Dumnezeu. Dacă am dobândit acest sentiment de umilinţă şi începem să rostim rugăciunea în starea aceasta, e cu totul altceva. Şi atunci când spun: miluieşte-mă pe mine, păcătosul, chiar simt că sunt păcătos. Dar dacă mă văd şi zic: Doamne, nu sunt ca ceilalţi oameni, nu suntem ca cei din lume, din momentul acela nu avem cum să trăim rugăciunea. Că eu trebuie să mă văd mai rău decât ultimul om. Şi când nu mă văd în starea aceasta, nu la mental să-mi impun să mă văd mai rău decât orişice om, când cu omul smerit nu se întâmplă lucrul acesta, iarăşi totul este o minciună goală. Observaţi că rugăciunea nu este uşoară. De aceea, Sfântul Antonie de Suroj vorbeşte de şcoala rugăciunii. Să ştiţi că, în privinţa aceasta, nu ne-am născut învăţaţi. Apostolii L-au văzut pe Mântuitorul cum Se roagă, au văzut de asemenea roadele rugăciunii Mântuitorului şi şi-au dorit şi ei această stare. Şi L-au rugat: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! Această conştiinţă trebuie să o avem şi noi…
Totdeauna rugăciunea te duce spre o stare smerită. De asemenea, rugăciunea, în momentul în care o dobândim, acea rugăciune îţi schimbă viaţa radical. Din momentul în care ai dobândit-o, deodată nu mai eşti ce ai fost, n-ai cum. Pentru că dacă te-ai întors o dată la ceea ce ai fost, ai pierdut rugăciunea imediat. Revin iar la Sf. Paisie Aghioritul, care spune că un zâmbet, aşa, dispreţuitor, la adresa unei persoane căzută în greşeală,a făcut să-şi piardă rugăciunea şi a avut nevoie de foarte mult timp să redobândească această rugăciune, cu multă umilinţă, cu multă pocăinţă înaintea lui Dumnezeu… Rugăciunea şi credinţa sunt chei sfinte pentru că sunt în stare să deschidă tainele, să ne ducă la comori mari. Desigur, pentru noi, este foarte clar la ce se referă cheia tainelor. Nu vorbim aici de anumite descoperiri ale lui Dumnezeu care sunt şi ele taine. Ci vorbim de Sfintele Taine. Deci rugăciunea ne conduce către Sfintele Taine. În momentul în care vom începe şi noi să experimentăm rugăciunea cum am subliniat, în noi se va naşte o dorinţă profundă de a ne uni cu Hristos prin Sfintele Taine, adică prin Sfânta Împărtăşanie.”
Preot Petru RONCEA
