Slăbiciuni avem toţi… defecte avem toţi… Dumnezeu să Se-ndure de noi şi să ne ajute să ajungem să nu mai avem nici slăbiciuni, nici defecte. Dar până atunci trebuie să ne iubim aşa cum suntem. Şi să ne dăm silinţa să ne ajutăm frăţeşte, să ne înţelegem frăţeşte, să ne sprijinim frăţeşte unii pe alţii. Că aceasta e cea dintâi poruncă a Evangheliei şi cea mai mare: să vă iubiţi. Să-L iubiţi pe Dumnezeu şi să-i iubiţi pe fraţi, pe aproapele. Fără aceasta nu există nici posibilitate de mântuire, să nu ne-nşelăm!
Deci, să ne iubim cu căldură şi să ne acceptăm cu slăbiciunile cu care suntem, până ne va ajuta Domnul să ajungem să nu mai avem slăbiciuni. Spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica”. Şi am putea spune: „Doamne Iisuse, Tu mi-ai poruncit să-mi iubesc nevasta asta… E adevărat că o nevastă bună şi harnică, şi cuminte, şi tăcută, şi evlavioasă poţi s-o iubeşti. Dar nevasta mea e aşa… şi aşa… şi aşa… Cum s-o iubesc, Doamne?”. „Aşa cum e! Până când va ajunge să fie aşa cum dorim toţi.” Cum a iubit Hristos Biserica? A iubit-o şi Şi‑a dat viaţa pentru ea! Cum? Biserica aceasta în care sunt oameni răi, oameni certăreţi, oameni dezbinaţi, oameni tulburători, oameni… Tot felul de oameni sunt în Biserică şi Dumnezeu îi iubeşte. Şi Şi-a dat viaţa pentru ea, în nădejdea că nu va fi aşa [cum e acum]; că va ajunge odată… Că lucrăm şi luptăm să ajungem desăvârşiţi, să creştem în toate privinţele, până vom ajunge la Cel care este capul, adică la înălţimea credinţei şi la dimensiunea cea largă şi sfântă a Evangheliei. Dar până atunci, noi suntem abia picioare… târâţi în toate părţile prin tot felul de întinăciuni. Şi Dumnezeu ne iubeşte aşa. Aşa să ne iubim şi noi. Şi să căutăm să avem în noi gândul care era în Hristos. Să ne iubim şi să ţinem, fraţilor, unii cu ceilalţi. N-aţi văzut la celelalte credinţe cât de multă unitate e între ei? Oricât de multe neînţelegeri ar fi înăuntru, în afară ei apar uniţi. Aşa, măcar atâta să învăţăm…
– Şi între noi, frate Traian, tot la fel a fost…
– Aşa să fie… Şi să nu vă mai uitaţi la nimic din ceea ce v-ar spune că aveţi dreptate să vă certaţi. N-avem dreptate niciodată să nu ne înţelegem. Avem totdeauna datoria să trecem peste toate şi să ne unim.
Eu v-am făcut cunoscut… n-am venit aici să facem nici dezbatere judecătorească, nici să stabilim care-i partea de vină şi de nevină a cuiva. Am vrut să stabilim dragostea, care acoperă, care tace, care trece şi nu-şi mai aduce aminte de nimic. Nu-şi mai aduce. Cum nu-Şi aduce aminte Dumnezeu de păcatele noastre să nu ne mai aducem nici noi aminte. Pentru că dacă ne mai aducem aminte, vom avea totdeauna pricini de dezbinări şi de tulburare. Acoperiţi, iertaţi, aruncaţi în fundul mării uitării toate. [E] părerea mea şi dorinţa mea.
Gândiţi-vă la aceste lucruri. Şi rugaţi-vă lui Dumnezeu ca să vă ajute să le‑nţelegeţi şi să le realizaţi. Fiecare, în ce priveşte partea sa de vină, să şi-o recunoască înaintea lui Dumnezeu, chiar şi fără nişte dezbateri publice între frăţiile voastre. Lucraţi în tăcere la armonie şi la unitate. Nu vă mai aduceţi aminte de nici una dintre neînţelegerile trecute, ci căutaţi să vă iubiţi. Uniţi-vă, în viitor, pentru scopul şi cauza cea mare care ne angajează pe toţi.
Eu vă rog foarte mult să vă uniţi în rugăciune şi să ne sprijiniţi. Dacă-i voia lui Dumnezeu, să-mi înlăture toate piedicile, pentru că pentru binele tuturor mă duc. Dacă nu-i voia lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu să înlăture orice posibilitate şi să se ridice munţi în cale… că nu doresc să fac nimic din ceea ce nu-i voia lui Dumnezeu; ci numai voia lui Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu este dragostea şi părtăşia, sfinţirea şi viaţa noastră în unitate frăţească. Şi la aceasta trebuie să colaborăm toţi.
Acestea au fost gândurile cu care am venit. Şi-apoi, dacă într-adevăr faptul că am fost aici în mijlocul fraţilor a ajutat la păstrarea unei anumite păci şi la evitarea unor dezbinări, atunci, cu atât mai mult dacă va fi să plec, vă rog foarte mult să faceţi în aşa fel, încât în afară să nu se vadă nici o lipsă. Ci să se vadă o unitate şi o colaborare şi mai strânsă decât [a fost], în viitor. Aceasta va fi pentru noi singura condiţie de supravieţuire. Toţi ne duşmănesc şi toţi aşteaptă să vadă acuma: „A… sigur… o să înceapă dezbinări şi lupte şi o să avem ocazie să punem călcâiul pe toţi!”. Feriţi-vă şi fiţi foarte înţelepţi…
– Ce bine ar fi, frate Traian, (…) ce bine ar fi acuma, cât dumitale eşti între noi, ca fiecare să-şi spună punctul de vedere şi ce are de făcut de-aici încolo. Şi să rămână din clipa de faţă o pace şi o unitate aşa cum a fost de la început şi cum noi am găsit. Că noi, ca copii, aşa am cunoscut Oastea Domnului. Noi nu i-am găsit pe fraţi altfel, decât uniţi şi în pace…
– Dacă vorbim despre punctele de vedere ale fiecăruia, atunci va fi dezbinare. Totdeauna va fi dezbinare. Să urmărim punctul de vedere al lui Hristos. Numai acesta ne interesează. Restul nu ne mai interesează.
– Atunci înseamnă că, din momentul de faţă, să ne uităm (…).
– Aşa e! Aşa dorim! Punctul de vedere e dragostea, iertarea, iubirea. Că dacă tot scotocim trecutul, niciodată nu se va ajunge la nimic. Aşa cum am zis, în părtăşie frăţească, să punem o înnoire de legământ. De azi încolo se ne iubim din toată inima, cu dragoste, să ne putem privi cu bucurie unii pe alţii. Şi fiecare dintre noi să judecăm în inima sa gândurile care ne-au izolat de fraţi. Acesta este singurul mijloc, singura posibilitate. Alta nu există. Şi în Numele Domnului vă rog, din toată inima: faceţi o sforţare puternică, un salt salvator şi mântuitor şi renunţaţi la tot ceea [a fost] în trecut, din clipa aceasta, ca şi cum ne-am fi întâlnit din nou pe o corabie şi ne hotărâm să mergem cu toţii, ajutând fiecare la păstrarea unităţii şi armoniei. Altfel nu există salvare. Altfel ne va găsi Hristos strângându-ne de gât unii pe alţii. Şi ne va arunca acolo unde merităm… pe toţi!
– Mulţumim lui Dumnezeu pentru că, după cinci ani, s-a împlinit ceea ce s-a promis atunci când am stat de vorbă. Noi chiar atunci am zis să nu mai ajungem atâţia ani, să privească toate împrejurimile astea la noi. Dar dacă aşa a fost voia lui Dumnezeu, măcar de acum încolo să ajungem la ceea ce s-a promis atunci când am stat noi de vorbă (…). Noi altceva vrem, fraţilor, dacă venim acolo: să plângem împreună, aşa, să fim uniţi… Aşa am dorit atunci şi noi tot am aşteptat şi am aşteptat… Şi Dumnezeu ştie câte s-au mai petrecut de‑atunci şi câte s-au făcut… Noi n-am umblat să spunem nimic despre… Totuşi s-au auzit lucruri… din ceea ce a fost. Dar… n-am venit aici pentru ca să ne ducem la pierzare. Să fie dragoste… Să fie ceea ce a fost la început. Să ajungă cuscrul meu, copiii mei din casă să se uite unii într-o parte, alţii într-alta? Asta nu-i din [partea lui Dumnezeu]. Dumnezeu ştie că n-am sărit la nimeni. Dar, în jurul nostru, lucrării diavolului n-am vrea să-i mai dăm voie. Vrem, de astăzi, să fie hotărâţi… Dar numai să fie sinceri, să nu fie iarăşi…
– Frate, să nu ziceţi: „N-am făcut rău”. Să nu ziceţi: „N-am făcut nimic la nimeni”. Să nu ziceţi. Am făcut! Când doi se ceartă, amândoi sunt vinovaţi.
– Am făcut rău!… Uite, fratele Neculai… să spună el dacă n-am spus în faţa adunării când a zis că am scris scrisoarea. Frate, eu am scris-o. Domnul ştie lucrurile. Am spus! Am spus că am… sărit şi am făcut, frate, eu am făcut. (…)
– Ne ştim fiecare, atunci… Să punem un gând şi o hotărâre în faţa lui Dumnezeu. Pe viitor acoperim tot. Nu mai zicem: „Eu n-am făcut! Eu am avut dreptate…”.
– (…) Sunt suflete care ar veni la adunare, dar văd două adunări, văd sufletele împărţite…
– Să nu mai fie. Eu vă rog din toată inima. Eu vă rog poate că pentru ultima dată; vă veţi aduce aminte odată…
– (…)
– De aceea vă rog din toată inima: gândiţi-vă la acest lucru, dar fiecare. Cu o hotărâre sfântă, faceţi un salt, ieşiţi din întuneric la lumina aceea unde e unitate şi armonie, şi pace. Şi priviţi-vă cu dragoste şi cu…
– Dacă ne-am fi trezit aşa, poate n-am fi ştiut ce înseamnă uitate şi pace, şi o singură adunare. Dar noi ne-am trezit într-o singură adunare.
– Cineva n-a vegheat şi ispititorul a reuşit să semene… Acuma vegheaţi toţi şi nu mai îngăduiţi ispititorului, sub nici o formă…
Am mai rugat pe fraţi pe oriunde am mers… Vă spun, nu a existat poate că niciodată atât de multă vorbire de rău ca astăzi între fraţi. Atâtea vorbe rele se poartă despre nişte fraţi la alţi fraţi… e ceva îngrozitor.
din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de sfat frățesc de la Corocăiești – iunie 1985
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 5
