12 februarie – Psalmul 21, vers 5
Nu există nici o stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Orice stăpânire care există undeva, în vreun loc sau în vreun timp, orice funcţie de conducere este şi poate fi numai prin voia sau îngăduinţa lui Dumnezeu. Fără această voie sau îngăduinţă nu poate fi nimic (Rom. 13, 1). Şi toate se ţin prin Hristos (Col. 1, 16 şi 2, 10). Fără El nu se poate ţine nimic. Prin înţelepciunea Lui există şi se menţin stăpânitorii neamurilor… Prin ea pot lucra judecătorii popoarelor. Prin voia Lui sunt înălţaţi sau prăbuşiţi dregătorii şi toţi mai-marii noroadelor pământului (Prov. 8, 15-16).
El, Domnul, schimbă vremurile şi împrejurările. El răstoarnă pe unii împăraţi şi El pune pe alţii. El dă înţelepciune şi pricepere. El descoperă ceea ce este adânc şi ascuns…El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina (Dan. 2, 21-22). Cel Binecuvântat stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi El o dă cui vrea (Dan. 4, 25-32). Nici un stăpânitor şi judecător de pe lume n-ar avea nici o putere fără voia Lui. Nici o strălucire şi nici o măreţie n-ar fi, dacă nu i-ar fi fost date de Sus cui le are şi dacă nu i-ar fi fost îngăduite de Dumnezeu (Ioan 19, 11).
În lumina acestor gânduri înţelegem cum se prăbuşesc împăraţi străluciţi dintr-o dată şi cum se înalţă pe neaşteptate la scaunul de domnie oameni necunoscuţi, căpătând strălucire şi măreţie (1 Sam. 15, 28). Pentru că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci toate sunt rânduite şi menţinute numai prin voia, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Prin mijlocirea acestora Îşi împlineşte Domnul planurile Sale cu oamenii şi cu popoarele. Prin aceştia apără pe cei slabi, ajută pe cei neputincioşi, face dreptate celor asupriţi, răsplăteşte pe cei harnici sau încearcă pe cei credincioşi, păstrând astfel pe pământ condiţiile în care se dezvoltă şi se continuă viaţa şi fără de care n-ar putea exista ea.
Câtă vreme un stăpânitor împlineşte scopul pentru care l-a ridicat Dumnezeu, îi este păstrată şi strălucirea lui. Îndată însă ce acesta se abate de la voia lui Dumnezeu, depăşindu-şi chemarea şi măsura, Dumnezeu îl leapădă, îl înlătură şi-l înlocuieşte cu altul. Ca pe Saul, la timpul său — şi pe atâţia alţii. De aceea trebuie să se teamă de Dumnezeu toţi împăraţii pământului şi să I se supună Lui. Să facă legi drepte şi să stăpânească cu dreptate peste toţi supuşii lor, purtându-se cu blândeţe şi înţelepciune faţă de toţi, pentru a nu-L mânia pe Dumnezeu prin nedreptăţirea celor neajutoraţi, prin asuprirea celor slabi, prin jefuirea celor neştiutori şi prin prigonirea celor credincioşi. Aceasta este necinstirea Numelui Celui Sfânt al lui Dumnezeu şi nesocotirea Cuvântului Său.
Mânia lui Dumnezeu se poate stârni pe neaşteptate împotriva tuturor celor nelegiuiţi. Iar când se retrage ocrotirea Lui de peste cineva, prăbuşirea aceluia se apropie cumplită, necruţătoare şi grabnică. Tot astfel, fiecare din noi, dacă vrem să ducem o viaţă paşnică şi cinstită, trebuie să ne supunem stăpânirii rânduite de Dumnezeu, împlinindu-ne cu respect şi cu ascultare toate datoriile pe care le avem faţă de ea (Rom. 13, 1-4; Tit 3, 1; 1 Petru 2, 13-17). Tot aşa trebuie să ne supunem stăpânirilor duhovniceşti şi rânduielilor sub care trebuie să vieţuim (1 Cor. 9, 10-14; Gal. 6, 6; 1 Tes. 5, 12-13; Evrei 13, 17).
