31 martie – Psal
mul 40, vers 6
Cel mai greu de străpuns este zidul urechilor noastre. De multe ori este mai uşor de străpuns un munte sau o stâncă decât o ureche spre inimă. Căci muntele şi stânca tot cedează de la o vreme, lovin-du-le mereu, dar urechea multor oameni nu se mai lasă străpunsă niciodată. Pentru un munte sau o stâncă, pentru un zid, chiar şi de fier, ai unelte — şi ele se lasă străpunse de uneltele potrivite pentru aceasta, dar pentru urechile şi inima omenească, adesea, nu mai ştii ce fel de unelte să mai întrebuinţezi… În mod normal, pentru o ureche, cuvântul clar, adevărat şi cinstit, ar fi de-ajuns ca să o străpungă, pentru ca Adevărul cel curat, dreptarul învăţăturii sănă-toase să ajungă la convingerea minţii, iar puterea şi dovezile dragostei lui Dumnezeu să înfrângă inima. Dar, vai, cât de puţine din urechile care ani de zile aud chemările Cuvântului lui Dumnezeu se lasă străpunse de acest Cuvânt, pentru ca el să ajungă la minte şi apoi la inimă, spre a le înnoi şi salva!… Vai, cât de multe urechi se învârtoşează şi se împietresc în aşa fel că nici sunetele lacrimii, nici ascuţişul mustrării, nici loviturile pedepsei, nici înduplecările celei mai fierbinţi şi simţite stăruinţe iubitoare nu le pot străpunge! Până le ajunge blestemul Judecăţii şi până le ard flăcările osândei… Dar ce uşor şi cu câtă plăcere se lăsau aceste urechi să fie străpunse de săgeţile ruşinoase ale păcatului şi ale întină-ciunii!
Binecuvântate sunt urechile care cedează chemărilor Domnului şi, lăsându-se străpunse, deschid drumul Adevărului Său spre minte şi a dragostei Sale spre inimă! Căci când mintea se lasă spălată şi înnoită, prin învăţătură, de Cuvântul Sfânt, iar inima se lasă înnoită, prin putere, de Duhul Sfânt, de acest botez de foc (Luca 3, 16), atunci se naşte omul cel nou, omul cel duhovnicesc, care, hrănindu-se apoi din aceste două izvoare, prin meditaţie şi prin rugăciune, creşte spre mântuire, modelându-se mereu după chipul Celui ce l-a făcut. Adică după învăţătura care este Adevărul şi după dragos-tea care este Duhul. Una lucrând prin Cuvânt, cealaltă, prin părtăşia frăţească, amândouă binecuvântând ascultarea (2 Cor. 3, 18).
Străpungerea urechilor era în vremea veche semnul robiei. Când cineva îşi cumpăra un rob, ca semn al stăpânirii asupra lui, îi străpungea urechile şi îl însemna cu semnul său. După aceea robul aparţinea în totul aceluia care i-a străpuns ure-chile, pe totdeauna. Duhovniceşte, lucrurile se petrec tot aşa. Suflete preascump, tu ai fost răscumpărat de Hristos de la un stăpân monstruos, care era păcatul şi diavolul! Ai fost răscumpărat cu Scump Sângele Său vărsat pe Cruce, aşa că tu acum nu mai eşti nici al vrăjmaşului şi nu mai eşti nici al tău (Gal. 4, 5-7), ci eşti al lui Hristos, Care te-a răscumpărat. Lasă-ţi dar urechile şi inima străpunse de chemările Lui şi vino la Iisus! (Fapte 2, 37). Predă-te Lui, ca să-I fii un rob ascultător şi supus, căci numai El are un drept deplin asupra vieţii şi a sufle-tului tău! Nu te mai lăsa înşelat de stăpânul blestemat al păcatului, ca să te tragă prin acest lanţ otrăvit în iazul pierzării veşnice. Primeşte semnul Domnului şi stăpânirea Lui deplină peste întreagă fiinţa ta. Şi, răstignindu-ţi firea pământească în aşa fel ca să nu mai fii robit de ea (Gal. 5, 24; 1 Ioan 5, 4), să faci mereu numai voia Domnului, ca un rob supus ascultării de Hristos. O, ce dulce şi fericită este robia aceasta!…
