Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home O, CÂND MI SE-NTOARCE PRIVIREA

O, CÂND MI SE-NTOARCE PRIVIREA

O, CÂND MI SE-NTOARCE PRIVIREA

O, când mi se-ntoarce privirea spre El,
lumină şi zâmbet mi-e faţa
şi inima-mi umple fiorul acel
ce nalţă-ntr-o clipă viaţa!

Atunci norii negri de griji şi tristeţi
se duc cum se duce-o clipire
şi-n suflet revarsă seninul măreţ
cântare, lumină, iubire.

Atunci nu sunt singur şi nu sunt străin,
oricât e de mare pustia,
căci gândul îmi cântă, iar duhul mi-e plin
de harul ce-l dă părtăşia.

Atunci orice frică şi teamă dispar
şi-n faţa cumplitei primejdii,
în inimă-mi vine o fără hotar
tărie, îndemnul nădejdii.

Atunci încetează al rănilor chin,
oricât e de cruntă lovirea,
iar faţa zdrobită mi-o umplu deplin
blândeţea, iertarea, iubirea.

Atunci pier şi neguri, şi noapte, şi nori
de spaime,-ndoieli şi ispite,
iar Cerul mi-l umple cu sute de sori
Lumina Privirii Iubite…

– O, când mi se-ntoarce privirea în Sus,
uit ura şi chinul, şi tina
şi simt cum mă-nvăluie-n Tine, Iisus,
Lumina, Lumina, Lumina…

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: Adi.Editor

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *