Nu mică mi-a fost bucuria având prilejul să fiu vizitat de mai multe ori de regretatul Traian Dorz, care mi-a adus odată lucrarea despre Maica Domnului intitulată ,,Minune şi Taină”. Văzîndu-i conținutul şi bucurându-mă de el, i-am dat prefața în anul 1985. De asemenea mare mi-a fost bucuria să vorbesc cu acest poet al Oastei Domnului şi să-i văd alipirea deplină la dreapta credință a Bisericii strămoşeşti.
Am aflat de la el şi de la alți membri ai „Oastei Domnului” că în timpul domniei comuniste au susținut dreapta credință împotriva ateismului cum au putut. Mulți dintre ei au suferit din această pricină închisori de mulți ani, cum a fost şi poetul Traian Dorz condamnat la 17 ani închisoare. Am aflat de la mulți dintre ei hotărârea de a lucra în sânul Bisericii strămoşeşti şi în lăcaşurile bisericeşti sub călăuzirea preoților şi prin colaborarea cu aceştia spre a întări credința strămoşească în cei mai mulți credincioşi şi a le ajuta acestora să lupte împotriva păcatului, în cea mai deplină unitate şi frățietate românească.
Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această lucrare în cea mai strânsă legătură cu preoții noştri, încălzind dreapta credință strămoşească în tot poporul nostru, odată cu unitatea lui sufletească de care avem azi atâta nevoie.
Preot Prof. Doc. Dumitru Staniloae
Articol din Telegraful Român, anul 138, nr.33-34, 1 septembrie 1990