De la începutul începutului, Dumnezeu l-a trimis pe Părintelui Iosif şi i-a pus goarna în mână şi la gură, ca să sune… Sunetul goarnei Părintelui Iosif a fost desluşit: „Înapoi la Iisus cel Răstignit, înapoi la viaţa cea plină de Hristos!”. Părintele Iosif nu a căutat să scoată, dar nici să adauge. Ci a lăsat Cuvântul curat, o învăţătură curată, aşa cum a fost şi cum a rămas de la Sfinţii Apostoli şi apoi de la Sfinţii Părinţi, de la ei încoace.
Dar a spus şi el mereu apăsat: „Un lucru ne lipseşte şi ne este de mare trebuinţă: Iisus cel Răstignit în viaţa fiecăruia dintre noi”. Iisus este viaţa. Toate tainele din Scriptură sunt adevărate, sunt moştenire lăsată nouă de la Domnul şi de la Sfinţii Părinţi. Dar lipseşte Iisus din viaţa noastră, tocmai ce este mai de preţ, viaţa veşnică. Dacă tocmai aceea nu-i… dacă pe Iisus – viaţa veşnică – L-am scos, atunci ce mai pot fi tainele Sfintei Scripturi fără de El, fără Stăpânul lor?
De aceea Oastea Domnului, de la începuturile ei, nu a desfiinţat Tainele sau slujbele – ci le-a păstrat şi le-a lăsat aşa cum sunt şi cum au fost de la început, cum sunt de aproape 2000 de ani şi până în vremea noastră. Oastea Domnului nu a căutat să le scoată, căci a scoate ceva din Casa lui Dumnezeu e un păcat mare şi înseamnă a anula însuşi Cuvântul Sfânt al Domnului. Iar de adăugat, Oastea Domnului nu a mai avut nimic de adăugat peste ceea ce este, căci a adăuga înseamnă să-L găseşti pe Dumnezeu şi să nu-L înţelegi.
De aceea, dragii mei, în vremea aceasta şi noi suntem pe culmea aceasta de mijloc şi ne luptăm din greu ca să ne păstrăm pe culme, pe cea de mijloc, şi ne ostenim şi ne luptăm din greu pe urmele lui Iisus. Toţi ai lui Iisus au avut parte de pietre şi din dreapta, şi din stânga. Noi îi sfătuim pe fraţi şi îi îndemnăm pe fraţi să mergem pe această cale, pentru că aşa este. Vremurile nu sunt totdeauna la fel.
Cu ce înflăcărare a pornit Israel din Egipt! Citim în Biblie de înflăcărarea aceasta mare, că au fost mulţi dintre neamuri, păgâni, care, în înflăcărarea aceasta mare, au plecat şi ei împreună cu israeliţii. I-a izbăvit Domnul la Marea Roşie până dincolo, pe ţărmul celălalt. Ce minunat au cântat cântarea aceea şi bărbaţii, şi femeile, şi copiii! Şi nu au cântat fiecare de capul lui, ci au cântat toţi aceeaşi cântare. Deoparte Moise, de cealaltă parte Maria. Maria dădea tonul şi din timpane, şi din gură. Iar la tonul ei, toată mulţimea aceea de femei, de copii şi de bărbaţi au cântat aceleaşi cuvinte, date pe acelaşi ton, aceeaşi cântare. Aşa au cântat, iar cântarea aceea s-a scris şi se va mai cânta o dată, cum spune în Apocalipsa: „…şi toţi cântau cântarea lui Moise”. Deci şi cântarea aceea a rămas şi se va cânta la sfârşit, cântată sus, cu o singură inimă şi cu un singur suflet. Şi de aceea Dumnezeu a primit-o, şi de aceea se va mai cânta o dată în ceruri, la sfârşit.
Şi cântarea noastră va ajunge în ceruri şi se va pomeni atunci, în vremea aceea, când va trebui să fie cântată, dacă noi astăzi vom fi o inimă şi un gând, aşa cum spune Părintele Iosif: „M-a învăţat s-o cânt… singurel, / mai lângă Domnul meu, mai lângă El”.
La începuturile Oastei, la începuturile creştinismului, aşa a fost. Dar, cum am mai spus, vremurile se schimbă. Şi, pe parcurs, au venit schimbările, au venit tulburările, firile. Şi acum, în vremea asta, în Lucrare a pătruns răul şi lucrarea răului… La început fraţii erau aşa de bucuroşi, aşa de fericiţi că L-au aflat pe Domnul, că au aflat comoara, au aflat cântarea, au aflat viaţa veşnică, au aflat Poarta prin care pot să intre la Tatăl… Au aflat Calea pe care pot să ajungă în ceruri… Au aflat, pentru că L-au aflat pe Domnul.
Dar a venit şi ispititorul şi a spus: „Nu e bine aşa…”. Căci totdeauna vrăjmaşul a căutat să-l ridice pe om să fie ca Dumnezeu, a căutat să-l depărteze pe om de Dumnezeu. Alte stăpâniri nu erau, dar, după ce Dumnezeu a rânduit căpetenii peste popor, atunci vrăjmaşul le şoptea oamenilor aşa: „Şi tu poţi să fii căpetenie, nu numai Moise”… „Să ne alegem altă căpetenie… Până când să tot ascultăm de Moise? Dar ce, numai prin Moise vorbeşte Dumnezeu? Toată adunarea este sfântă. Şi prin noi vorbeşte Dumnezeu”…
Şi iată cum strigătul lor a fost un strigăt de răzvrătire contra lui Dumnezeu; şi atunci a venit pedeapsa, că i-a înghiţit pe unii pământul. Şi astfel, pe cei care au cârtit înaintea Domnului, focul i-a mistuit; căci au luat cădelniţele sfinte, să slujească ei înaintea Domnului. Focul i-a ars pe toţi răzvrătiţii. Pe ei nu i-a înghiţit pământul. Pentru că acele cădelniţe erau sfinte, erau vase de slujbă la cortul întâlnirii, pe ei i-a ars, pe cei care s-au atins de o slujbă la care nu au fost chemaţi. Iar cădelniţele, pentru că erau sfinte, au rămas neatinse.
Aşa şi acum, în Lucrarea Oastei Domnului. La început era aşa de frumos, aşa de minunat, aşa dulce! Ce frumos ascultau unul de altul! Ce dulce era dragostea noastră! Ce limpezi erau ochii noştri! Ce senină era Ţinta noastră!
Dar acum oare? Tot aşa este ca la început? Când vezi cum vânturile au bătut şi dinspre dreapta, şi dinspre stânga – şi poate este şi din vina noastră…
În noaptea în care Părintele Iosif a trecut la Domnul, a spus un cuvânta mare, cuvânt ca un testament: „Eu am fost trimis de Domnul la poporul nostru şi v‑am adus Evanghelia curată, sfântă… Şi n-au primit-o conducătorii cei mari, mai marii cetăţilor, ci au respins Evanghelia Domnului… Şi Dumnezeu poate să pedepsească pe cei răzvrătiţi… Dar dacă fraţii nu vor merge curat şi nu vor merge uniţi, Dumnezeu poate să pedepsească Lucrarea; şi atunci se vor ridica dinlăuntru, din Lucrare, oameni nenăscuţi din nou, care vor învăţa rău, vor învăţa greşit şi vor tulbura pe fraţi şi vor tulbura adunările”…
Şi poate ca starea aceasta să fie chiar în vremile noastre şi din vina noastră, că n-am umblat corect şi n-am umblat drept, dar nici n-am vegheat şi n-am luat seama atunci când trebuia să fim mai veghetori şi să luăm mai mult seama. Şi de aceea am ajuns la stările acestea între noi.
Dea Domnul ca inimile şi sufletele noastre să fie străpunse de Cuvântul Său.
Domnul Iisus îi spune lui Petru aşa: „Vino după Mine!”. Şi, după ce Domnul Iisus i-a spus lui Petru aşa, Petru încă se mai opreşte în loc şi se uită la Ioan. El a uitat în clipa aceea din nou Cuvântul Domnului care îl chema: „Vino după Mine!”, şi se interesează: „Oare ce va fi cu Ioan? Va rămâne, nu va rămâne?”… Că a ieşit un zvon că Ioan nu va muri până la a doua venire a Domnului. Şi se uita la Ioan, întrebând pe Domnul altceva: „Dar cu acesta ce va fi?”. Deci nu numai că stătea, dar se şi uita şi Îi punea Domnului şi această întrebare, la care Domnul îi răspunde mustrător: „Ce-ţi pasă ţie de acesta? Tu vino după Mine!”… Adică tu, personal, vino după Mine…
Fraţilor şi surorilor, aşa suntem chemaţi şi noi să mergem după Domnul Iisus, aşa suntem chemaţi în Oastea Domnului, în Biserica Lui. Aşa cum au fost chemaţi strămoşii noştri la început. Aşa cum au fost chemaţi şi părinţii noştri. Aşa cum trimisul lui Dumnezeu, Părintele Iosif, ne-a învăţat şi pe noi atunci şi cum şi astăzi cuvântul lui a rămas printre noi, când Domnul îi spune Părintelui Iosif aşa: „Mă uit peste fronturile Oastei şi parcă nu-L văd îndeajuns pe Iisus cel Răstignit”. Şi în vremea aceea situaţia era cu totul alta, decât cea de acum. Vremile sunt altele acum… Dar, dacă ar veni Părintele Iosif, ce-ar spune el acum, când unii trag spre dreapta, şi alţii trag spre stânga, când alţii direct şi făţiş se luptă împotriva fraţilor?…
De aceea, să ne aducem aminte de Domnul Iisus şi să ne întoarcem la El, că şi extrema de dreapta, şi extrema de stânga fac rău. Noi nu avem de schimbat nimic din cadrul Bisericii noastre, ci viaţa noastră personală fiecare dintre noi trebuie să ne-o schimbăm. Cum spune Sfântul Petru: „Pentru cei curaţi, totul este curat, dar pentru cei necuraţi totul este necurat”. Pentru cine este în păcat, care e cu cugetul lui murdar, cu sufletul lui murdar, nimica nu-i curat. El strigă că nici preotul nu-i curat, nu-i vrednic să dea Împărtăşanie… nici oamenii nu sunt curaţi, nici fraţii nu sunt curaţi… nici adunările nu sunt curate, nici adunările nu sunt bune. Pentru cel necurat totul este necurat. Aceasta, pentru că este murdar cu sufletul, murdar cu ochii, murdar cu urechile… Pentru cei necuraţi totul este necurat, pentru că ei totul văd negru, totul văd murdar. Dar nu este aşa!
Ochiul curat vede curat – şi ochiul este lumina trupului. „Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină”. Dar dacă ochiul este necurat, tot trupul este plin de întuneric. Vedeţi cât de bine se poate vedea lucrul acesta? Când ochiul meu este curat, eu aşa-l văd pe frate: frumos, curat, minunat. Îmi aduc aminte de început, de fraţii care ne-au vestit odată Cuvântul lui Dumnezeu. Mie mi s-a părut ceva atât de frumos – şi nu-i o vorbă, că aşa erau. Aşa de frumos cântau, aşa de minunaţi erau, aşa era de mare, de adânc şi de dulce Cuvântul Său, aşa era de fierbinte rugăciunea… Aşa am văzut şi aşa doresc să văd până la sfârşitul vieţii mele. Căci spune Evanghelia Sfântului Ioan: „Ce am primit de la început, ce am văzut, aceea să rămână în noi, că dacă rămâne în noi, şi noi rămânem în Tatăl şi în Fiul Său”. Dar dacă pe parcurs s-a schimbat în mine ceva, atunci nu mai văd aşa şi, de bună seamă, nici El, Domnul, nu ne mai vede pe noi.
De aceea, dragii mei, îndemnăm şi rugăm pe toţi fraţii să ne întoarcem înapoi şi să mergem după Domnul Iisus. Şi extrema de dreapta, şi extrema de stânga fac aceeaşi lucrare de a pierde sufletele. Noi să ne întoarcem înapoi la Iisus cel Răstignit, să-L urmăm pe El aşa cum ne-a învăţat Părintele Iosif, în Oastea Sa, în Biserica Sa. Nu vorbim nimic de rău, nu dispreţuim lucrurile sfinte sau pe păstorii sufleteşti, nu înlăturăm nimic, ci dispreţuim păcatul şi luptăm cu toată puterea, prin harul lui Dumnezeu, ca să scăpăm noi de păcat; şi, scăpând de păcat, liberi, să-i putem noi ajuta pe alţii să scape de păcat. Căci Domnul Iisus a venit nu să deformeze lumea, să o răstoarne, să întoarcă copacii cu rădăcinile în sus, nu să schimbe lucrurile sau ordinea firească a lucrurilor create de Dumnezeu – ci să schimbe omul, viaţa lui. Să-l schimbe, să-l nască din nou, să ajungă o făptură nouă în Hristos. Şi de aceea s-au luptat Sfinţii Apostoli, părinţii noştri, Părintele Iosif, prin Domnul Iisus. Toată lupta şi munca lor a fost de a forma omul lăuntric, de a ajunge o făptură nouă, un om nou, un om simţit, un om curat, un om drept. Dar nu să se laude cu forma cultului, pentru că au fost mulţi reformatori – şi încă mai sunt – care s-au luptat să schimbe forma cultului şi au schimbat-o, dar oamenii au rămas tot aşa păcătoşi, în rău.
Şi vremea a trecut aşa şi au schimbat alţii, – dar toţi au schimbat în afară, iar înlăuntru nimic nu s-a făcut, nici o schimbare. Şi au rămas tot cu năravul cel vechi şi neschimbat.
Dar schimbarea omului este naşterea din nou, învierea lui din morţi, slujba pentru care a venit Domnul Iisus: „El a venit să caute ce era pierdut”…
Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să binecuvânteze El şi Oastea Sa. Domnul Dumnezeu este conducătorul Oastei, El este viaţa Oastei şi puterea Oastei. Prin Mâinile Lui şi Oastea biruie, pentru că prin El biruie. Să ridice Dumnezeu, prin puterea Lui, oameni născuţi din nou. Oameni care să ştie ce vor, care să-L cunoască pe Domnul şi să cunoască dragostea Lui, care întrece orice cunoştinţă.
Oamenii care vin la El sunt mulţi… Oamenii care vorbesc sunt mulţi – dar sunt puţini întotdeauna oamenii care să caute sufletele şi să le scoată din păcat. Uitaţi-vă cât de mulţi sunt cei ce v-au vorbit străini de Lucrare. Au spus: „Ce să facă ei la biserică?”. Au spus că-i necurat (sau altceva) despre Semnul Sfintei Cruci, semnul de biruinţă al lui Iisus. Aşa ne-au învăţat, aşa ne-au spus. Dar nu ne-au spus şi ce să facem la biserică. De aceea ei ne cheamă: „Vino la noi!”, vorbindu-ne de vremile de neştiinţă. Dar, dragii noştri, noi vrem să ascultăm de glasul Păstorului Iisus, de glasul Păstorului celui Bun. Că doar atunci când viaţa noastră se schimbă cu adevărat, doar atunci se schimbă şi viaţa adunărilor noastre şi ajungem din nou la dragostea dintâi, la bucuria şi la părtăşia frăţească pe care le-am trăit la început. Ca să rămânem acolo unde este Lumina lui Hristos şi dragostea Lui. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
din vorbirea fratelui Arcadie Nistor la nunta de la Corocăieşti – 9 mai 1982
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol.
