După înmormântare au fost publicate elogii şi cuvinte de adio scrise de unii fraţi din ţară pentru fratele Marini, în paginile foii «Isus Biruitorul» din Sibiu, redactată acum de fratele Traian Dorz.
Părintele Vladimir Popovici din Orhei – Basarabia
Un articol cu totul aparte l-a avut părintele Vladimir Popovici, cu care fratele Marini avea o veche prietenie. Tot datorită acestei prietenii, părintele Vladimir îi administra periodic fratelui Marini Sf. Împărtăşanie (ultima dată fiind în octombrie 1946), la fel ca şi fratelui Dumitru Romanenco din Voinova, acel mare moşier credincios, vestit în toată Basarabia pentru inima lui deschisă faţă de sărmani şi flămânzi.
Din cauza condiţiilor grele de iarnă, părintele Vladimir n-a putut fi prezent la înmormântarea fratelui Marini, fapt pentru care a scris aceste gânduri pe care le-a publicat în gazeta «Isus Biruitorul» nr. 7-8, din 1 martie 1947:
Un plânset de mare jale şi un snop de flori ale iubirii noastre pe mormântul neuitatului nostru frate Ioan Marini
O, iubitul meu!… O, dragul şi scumpul nostru, pe care inima noastră nu te va uita niciodată (I Cor. 13, 8). O, dulcele şi vechiul meu prieten de călătorie pe drumul „Emausului“ nostru! O, neuitatul meu tovarăş de luptă sfântă în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul, în Biserica Lui cea vie! O, nedespărţitul nostru frate în această singură frumoasă cale pe pământ, spre Sionul cel ceresc!
O, iubitul nostru! Dar acum… tu te-ai despărţit de noi, iar noi am rămas singuri şi fără tine, în plângere şi tânguire mare. După atâţia scumpi şi neuitaţi ai noştri care s-au despărţit de noi… şi tu te-ai desprins, iubite; şi ai plecat în ultima călătorie, pe dealul cimitirului din Săsciori. Şi ai poposit acolo, în trudnica şi obositoarea cale, până la sunarea trâmbiţei lui Dumnezeu (I Tes. 4, 16).
O, iubitul nostru, cum de acuma nu mai eşti cu noi în grup! O, şi această despărţire ne doare mult de tot pe noi!
Durerea ei ne copleşeşte chiar… Dar mai ales pe mine, vinovatul, pentru că n-am fost lângă tine nici când erai pe patul de suferinţă, nici când ai plecat la Domnul. O, vinovat sunt înaintea ta, iubitul meu, de şapte ori sunt vinovat!… Şi ce durere sfâşietoare mă chinuie şi mă străpunge pentru aceasta!…Cum de nu ţi-am mai văzut – la cea din urmă dată – chipul cel dulce, drag şi blând de totdeauna şi luminat de înţelepciunea sfântă…Cum de nu ţi-am mai auzit glasul tău fermecător şi dulce! O, iubitul meu! Iartă-mă şi strig din depărtarea mea! Iartă‑mă pentru această lipsă, căci ea şi aşa nespus mă doare… (Ps. 51, 3). Sabia durerii mă străpunge în adâncime…
Da, iubitul meu… Nu te-am văzut… Şi nici nu te-am sărutat măcar cu sărutarea cea mai din urmă… O, sărmana-mi inimă! De aceea plâng acuma pe marginea mormântului tău, iubite. Şi vin şi în zori de dimineaţă, şi în umbrele înserării şi le stropesc cu lacrimile dragostei ca jarul… Primeşte-mi plânsetul acesta, plânsetul inimii-mi durute!…
O, scumpul nostru luptător, vrednicul urmaş al neuitatului nostru înaintaş, Părintele Iosif Trifa! Tu i-ai urmat credinţa (Evrei 13, 7) şi de aceea i-ai bine-plăcut lui Dumnezeu.
Tu ai purtat tot greul luptei sfinte şi te-ai dovedit un adevărat erou al lui Iisus (II Tim. 2, 3-5). Tu ţi-ai pierdut viaţa pentru El şi Evanghelia Lui, dar ţi-ai câştigat-o pentru primăvara veşniciei Lui (Marcu 8, 35). O, fericite, de trei ori fericite suflete! (Matei 5, 3-12).
Tu ai cunoscut dragostea lui Iisus prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru tine, de aceea şi tu ţi-ai jertfit-o pentru fraţi (Ioan 3, 16) …O, iubitul nostru, tu ţi-ai dat viaţa pentru noi… Şi prin aceea ne-ai dovedit o dragoste pe care nu o poate întrece alta (Ioan 15, 13). O, vrednicule ucenic al marelui apostol Pavel, tu ai bătătorit cu credincioşie cărările şi umbletele lui (I Cor. 4, 10-13; II Cor. 6, 4-10; 11, 20; 23, 26-28; Rom. 8, 35-37). Tu lupta cea bună ai luptat, alergarea ţi-ai isprăvit şi credinţa ai păzit (II Tim. 4, 7).
O, noi nu te vom uita şi iară nu te vom uita, uriaşul nostru luptător de pe câmpul Oastei Domnului Iisus Biruitorul! Râurile de cuvinte înţelepte, râurile de apă vie, ce ţi-au ieşit din inimă (Ioan 7, 38) vor rămâne adânc întipărite în inimile noastre (Isaia 50, 4). Mereu ne vor răscoli inimile, dornice de hrană sfântă…
O, neuitatul nostru, tu te-ai făcut multora şi încă multora te vei mai face pricină de mântuire! (I Tim. 4, 12-13, 15-16). Şi pentru mulţi nu ne-ai fost învăţător, ci ne-ai fost părinte (I Cor. 4, 15). O, iubitul nostru, tu pe toţi ne-ai purtat în braţele cele dulci ale inimii tale pline de iubire! Tu ai avut rădăcina şi temelia credinţei pusă în dragoste şi ai priceput care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea ei şi ai cunoscut dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă (Efes. 3, 17-19). Tu L-ai avut pe Iisus în Care locuieşte toată plinătatea (Col. 1, 19). Şi ai luat din plinătatea Lui şi har după har (Ioan 1, 16).
Tu, iubitul nostru, ai plecat cum au plecat şi scumpii noştri: Părintele Iosif şi părintele Vasile… Voi toţi aţi căzut luptând din greu, luptând, cu jertfa vieţii. Voi aţi căzut în lupta sfântă şi măreaţă. Voi staţi la temelia Oastei ca jertfe mari şi scumpe. Din vieţile voastre jertfite Domnului, El va creşte un copac frumos al Oastei, al credinţei (I Cor. 3, 6).
„Dumnezeul oştirilor, caută din cer şi vezi, şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea!“ (Ps. 79, 14, 15).
O, iubiţii, scumpii şi adânc îndureraţii mei fraţi de pretutindeni! Iată deci că în cimitirul nostru, cimitirul Oastei, a răsărit încă un mormânt de mare preţ. Mormântul celui ce ne-a fost pentru toţi dragul şi iubitul nostru frate Ioan Marini. Şi acest mormânt, scumpii mei, ne va sta viu în memoria inimilor noastre cu cuvintele de sânge de la Evrei 13, 7.
Deci să-i urmăm credinţa!
Şi să ne înnoim, iubiţilor, legământul nostru cu Iisus şi la jertfa aceasta mare a iubitului nostru de la Săsciori…
Iar acum, iubitul nostru, te rugăm: spune şi dragilor noştri de acolo (Ioan 14, 3), Părintelui Iosif şi părintelui Vasile, şi fratelui Romanenco, suspinul nostru cel adânc şi necurmat pentru revederea cu ei în veşnicia fericirii…
Spune-i şi neuitatei mele „porumbiţe“, iubitul nostru, precum ştii, dorul meu cel veşnic, plâns după reîntâlnirea noastră plină de fericire acolo sus, în cetatea sfântă, unde ni se vor şterge lacrimile care pe pământ ne-au durut pe noi (Apoc. 21, 4)
O, vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 21, 4). Pentru ce zăboveşte carul Lui să vină? Pentru ce vin carele Lui aşa de încet? (Judec. 5, 28). „Doamne, nu zăbovi“ (Ps. 70, 5).
„Vino repede, iubitule!“ (Cânt. Cânt. 8, 14).
Şi acuma: dormi în pace, iubitul nostru! Pentru că este scris: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Da, zice Duhul: Ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!“ (Apoc. 14, 13).
Iar faptele tale cele sfinte le vedem şi la Apoc. 2, 15-16. Amin.
Părintele Vladimir Popovici
Învăţătorul Ioan Marini –o viaţă de apostol / Nicolae Marini. – Sibiu; Oastea Domnului, 2002
