Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Un ”sectar” dezlănțuit contra Bisericii

Un ”sectar” dezlănțuit contra Bisericii

Un ”sectar” dezlănțuit contra Bisericii

Inima omului şi libertatea voinţei omului sunt ca o cetate, pe care umblă să o cucerească doi asediatori: Domnul şi diavolul. Părintele Iosif Trifa face această afirmaţie în cartea: „Ce este Oastea Domnului?“. După ce arată darurile lui Hristos cu ajutorul cărora se biruie ispitele şi ispititorul, respectiv, darul Golgotei, darul Duhului Sfânt, Tainele ce le administrează Biserica, darul rugăciunii, Biblia şi celelalte, autorul, adevărat strateg în ale războiului duhvnicesc, dezvăluie armele cu care diavolul luptă să dezbine Biserica. Cu alcoolul câştigă diavolul cele mai multe suflete, remarcă autorul în chiar subtitlul capitolului dezvăluirilor, vestitul capitol 9 (vezi „Ce este Oastea Domnului?“, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1996, pag. 96 şi urm.).

Beţia şi sudalma au fost păcatele împotriva cărora s-au ridicat Sfinţii Părinţi, iar azi, îndeosebi, prin Părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului. De drept, credincioşii aparţineau încă Bisericii, dar, de fapt, formau grupări de tip „sectar“, adică erau despărţiţi de comunitatea eclesială prin însăşi patima care-i atrăgea spre alte locuri de adunare, în speţă, la cârciume. Autorul relevă o statistică a vremii: o jumătate de milion de cârciumi avem în ţară, faţă de numai 32 de mii de biserici şi 19 mii de şcoli, adică o cârciumă la 165 de suflete sau la 36-40 de familii. Cu alte cuvinte, fără să greşim, putem spune că tot la 36-40 de familii era câte o „casă de adunare sectară“, care avea misiunea de a smulge pe credincioşi din Biserică, mai ales duminica dimineaţa, din timpul Sfintei Liturghii, şi a-i atrage în mrejile diavolului, batjocorind pe Hristos, înjurând Biserica Lui, încrezându-se în viaţa de aici unde considerau că este şi raiul şi iadul, lăudându-se sau făcându-se de râs unii pe alţii şi tot noianul de fapte tipic „sectare“ existente în burduful protestant.

În cadrul prozelitismului sectar, credincioşii ortodocşi sunt atraşi la început cu „un pahar“. Un singur pahar nevinovat. Cercetezi toate şi alegi ce este bun, că doar aşa scrie la Scripturi. Acesta deschide însă pofta pentru alte pahare şi, astfel, încetul cu încetul, omul cade în păcat şi devine „protestant“ de tip vechi sau mai nou. Invazia sectară a fost furibundă, mai ales după 1989, la noi. Tot felul de mijloace înşelătoare au fost folosite, iar combaterea noastră a fost fie pozitivă, fie negativă, după râvna şi înţelepciunea fiecăruia. Unii au fost de părere că numai cu forţa pot fi alungaţi sectarii veniţi într-o parohie, spre a smulge sufletele creştinilor din Biserica Ortodoxă. Şi au folosit dreptul forţei în apărarea forţei iubirii, arătând mult zel pentru unitatea parohiei.

Se pare că în ultima vreme, astfel de acţiuni prozelitiste şi-au redus din activitate. Nu poate fi vorba de vreo strategie de viitor, ci este, pur şi simplu, vorba de epuizare şi stingere a unui foc de paie care s-a aprins la adierea democraţiei. Diavolul însă este neadormit. Nu prea i-a mers cu marile spectacole sectare de pe stadioanele pământului. Are însă el o „casă de rugăciune“ care îi aduce mare câştig de suflete: cârciuma. Cârciumarul este cel mai aprins „sectar“ contra Bisericii Ortodoxe. Caută mai ales bărbaţi, şi, dacă se poate, dintre cei de frunte ai parohiei. Face „adunare“ cu predilecţie duminică dimineaţa, pentru ca bărbaţii să nu mai meargă la biserică. Din această cauză, sunt mai multe femei la Sfânta Liturghie decât bărbaţi. Cârciumarul este „şeful sectei“. El luptă împotriva Bisericii lui Hristos, ca să-i fure membrii şi să-i facă partizanii săi. Până mor îi dau acestuia zeciuiala pentru un pahar îndoit cu apă pe care beţivul îl socoteşte „sângele Domnului“ (este o batjocorire a Sfintei Împărtăşanii!). Nu există parohie în care să nu fie o cârciumă şi, deseori, mai multe, care sunt aglomerate mai cu seamă la adunările de duminică dimineaţa. Este timpul ca noi, preoţii, împreună cu fraţii ostaşi, care au o chemare specială în lupta contra beţiei, să ieşim în întâmpinarea acestei „secte“ grozave care macină fiinţa Bisericii noastre.

Să cerem socoteală cârciumarului cu acelaşi zel cu care suntem gata să punem la punct pe misionarii de peste graniţă, ştiind bine ce avem de suferit de pe urma încercării stingerii unui astfel de cuib al Satanei. Am avut, nu de mult, un enoriaş care a murit lângă sticla cu băutură. Crâşmarul l-a îndopat până i-a plesnit pancreasul, şi omul meu şi-a dat duhul. Sectarul-crâşmar mi-a furat din mână un suflet, prin înşelăciune, şi i-am cerut socoteală pentru viaţa celui mort, chemându-l la pocăinţă pentru ispăşirea acestui grozav păcat. Părintele Iosif Trifa ne relatează însă un caz aparte.

„Un frate-preot stătea să strige după mine indignat de faptul că doi ostaşi, dintr-o parohie de lângă Geoagiu, trecuseră la sectari. Eu i-am răspuns foarte liniştit:

– Da, se întâmplă şi astfel de cazuri, dar trebuie căutată şi aici cauza! Frăţia ta în câte adunări de-ale Oastei ai fost, să adapi pe cei însetaţi şi să le dai îndrumări?

– N-am fost la nici una, pentru că eu sunt contra Oastei Domnului.

– Aşa da! Acum înţeleg! (pe urmă am înţeles o cauză şi mai mare: în parohia cu pricina, cel care trebuia să fie în fruntea Oastei ieşise de la birt, cu o sticlă de rachiu în mână, strigând: – Asta-i viaţa!)“ (ibidem, pag. 231-232).

Paradoxală apărare a Bisericii! Dar oare, astăzi, unii dintre cei care sunt privatizaţi şi au buticuri sau snack-uri, altfel spus, cârciumi „modernizate“, ce biserică slujesc? Aceştia trebuie să lupte contra propriului păcat, dând ei întâiul exemplu de pocăinţă, prin desfiinţarea „cuibului sectar“ pe care-l patronează.

Cel mai periculos „sectar“ al zilei de astăzi nu-i altul decât cârciumarul. El smulge tot mai mulţi credincioşi din Biserică. La câteva zeci de case este câte un birt – o „biserică“ a Satanei. Iar „enoriaşii“, ieşind de aici „cu pace“, trec la misiune: bătăi, crime, furturi, divorţuri şi alte „roade“…

Fraţii mei preoţi, la luptă contra acestei „secte“! Avangarda noastră este Oastea Domnului. Avem nevoie de aceste arme-mărturii care sunt ostaşii cei adevăraţi. Să refacem unitatea eclesială prin recâştigarea sufletelor robite de patimi şi învăţături eretice…

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!