„De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda” (I Corinteni 4, 5).
Ce bine este când omul credincios aşteaptă tot ce îi vine numai de la Domnul Său!… Şi nimic de la oameni. Pentru că oamenii mai au şi alte interese ascunse, nemărturisite, dar Dumnezeu niciodată nu Îşi ascunde bunătatea Sa. Singurul interes al Lui este mântuirea fiecăruia, aşa după cum este scris că Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 23; 32).
În câte rânduri n-am aşteptat şi noi câte o mică parte de mulţumire sau de apreciere de la oameni!… Desigur, la început, pe drumul credinţei, când avem nevoie să fim încurajaţi, uneori simţim nevoia aceasta, dar dacă au trecut mai mulţi ani de când suntem mădulare vii în Biserica lui Dumnezeu, şi noi tot laude aşteptăm de la oameni, înseamnă că ne vom pierde mântuirea noastră. Noi căutăm nu foloasele Domnului, ci pe ale noastre.
Iată ce minunat ne spune fratele Ioan Marini, în cântarea Ostaşi ai Domnului Iisus:
Nainte deci prin ploi şi vânt, / vestind Cuvântul Lui cel Sfânt; iar plată pentru că luptaţi, / nici cinste pentru tot ce daţi nu cereţi pe pământ!
De lume n-aşteptaţi să fiţi / nici lăudaţi, nici preţuiţi, să nu v-atragă slava sa; / Hristos a suferit în ea – şi voi să suferiţi!
Niciodată Domnul nostru Iisus Hristos nu a vorbit mulţimilor ca să fie slăvit. Niciodată nu a făcut vreo minune ca să ajungă cunoscut şi apreciat de oameni. Niciodată nu a umblat din cetate în cetate ca să fie văzut de către oameni. Ci Domnul Însuşi a spus: Slavă de la oameni nu primesc (cf. Ioan 5, 41). Atunci, aceasta este şi calea celui credincios: toată lauda să o aştepte numai de la Domnul său. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Gabriel ARGHIRE
