Noi am venit la pocăinţă, dar aceasta ne va folosi numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragostea, la iertarea, la mântuirea Domnului,
dar dacă nu rămânem în ele aşa cum am venit, până la sfârşit, toate aceste daruri ale Harului lui Dumnezeu nu ne vor folosi la nimic.
Toate le avem şi le putem păstra numai în învăţătura şi în credinţa în care le-am primit când am pus legământul nostru cu Dumnezeu.
Dacă nu le păstrăm aşa, în zadar am crezut (I Cor 15, 1).
Dacă am îmbrăcat o haină nouă şi am intrat într-o casă curată, avem o mare bucurie. Dar bucuria aceasta ţine numai atâta vreme cât păstrăm haina nouă şi casa curată. Îndată ce acestea s-au rupt ori s-au întinat, s-a dus şi bucuria lor.
Cu iertarea şi mântuirea pe care ni le dăruieşte Domnul Iisus în clipa venirii la El este la fel.
Le avem numai până rămânem în ele şi ele în noi, aşa cum le-am primit.
În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Dumnezeu, am devenit ascultători şi ucenici ai Lui.
Dar calitatea şi dreptul acesta noi le avem numai câtă vreme ascultăm de El şi rămânem cu El.
Când ne-am despărţit de Hristos, am pierdut orice drept, orice răsplată şi orice viitor, pe vecii vecilor.
Ostaş eşti numai câtă vreme porţi o uniformă şi urmezi o disciplină în cadrul unei unităţi şi în ascultarea unui comandant.
Aşa poţi fi o viaţă întreagă
sau poţi fi numai o singură zi.
În ostăşia lui Hristos este întocmai aşa. Se înşală toţi cei care cred că acolo nu este nevoie, tot aşa de strictă, de ascultare, de disciplină, de statornicie. Ba, este încă cu atât mai mult…
În orice fază a unei lupte, condiţia biruinţei fiecăruia şi a tuturor este ca fiecare să ţină legătura strânsă cu ceilalţi şi toţi cu comandantul lor.
Ascultarea noastră de Hristos poate fi deplină numai când noi păstrăm şi legătura desăvârşită cu fraţii noştri. Şi cât urmăm cu hotărâre îndrumarea dată de El – încadraţi ascultători între fraţii unde ne-a pus El.
Oricine îşi părăseşte locul şi unitatea este un dezertor, chiar dacă a fost cândva unul dintre cei mai viteji.
Rămâi în Cuvântul lui Dumnezeu şi în părtăşia cu Hristos numai atâta vreme cât umbli în Adevăr, în Iubire, în sinceritate şi în smerenie,
adică în Învăţătura şi în Credinţa dintâi.
Îndată ce cazi în Minciună şi în Dezbinare, în prefăcătorie şi în îngâmfare, nu mai eşti nici în Cuvântul lui Dumnezeu şi nici în părtăşia lui Hristos. Ai căzut din ele.
Vai de cel ce se înşelă singur că mai este ceea ce nu-i.
Nu pot cunoaşte Adevărul acei care nu trăiesc în sfinţenia deplină cerută de Cuvântul Ceresc.
De aceea pierd cunoaşterea Adevărului şi ies din călăuzirea Lui acei care cad din ascultarea Cuvântului şi a voii lui Dumnezeu.
Traian Dorz, din “ Calea bunului urmaș ” / pag. 185-187
