SCRISOAREA VIII1
1.1. Am aflat că binecuvântatul Papă2 Ciprian s-a despărţit de ipodiaconul3 Crementius, care a venit de la voi la noi cu un anumit motiv, ceea ce de altfel putea face cu îndreptăţire, căci era o persoană importantă. Dar, de vreme ce este ameninţătoare lupta pe care Dumnezeu a lăsat-o în lume, pentru a înfrunta potrivnicul împreună cu robul Lui, voind să le arate deschis această luptă chiar îngerilor şi oamenilor, anume că cel ce va izbândi este încununat, însă cel învins va atrage împotriva sa osânda care ne-a fost arătată nouă şi, deoarece asupra noastră, care părem a fi întâistătători şi a păzi turma ca păstori, cade vina de suntem găsiţi delăsători, nouă ni se va spune ceea ce şi înaintaşilor noştri, care erau întâistătători atât de delăsători, li s-a spus că:
…pe celpierdut nu l-am căutat, pe cel rătăcit nu l-am îndreptat şi pe şchiop nu l-am legat, cu toate că mâncam laptele şi ne-mbrăcam cu lâna lor.4
2. De altfel, Dumnezeu însuşi, împlinind cele ce erau scrise în Lege şi în profeţi, ne învaţă, când spune:
1 Scrisoarea este adresată de clerul din Roma clerului din Cartagina, în timpul vacanţei Scaunului. Unii o atribuie autorului Scrisorii XXI, căci are aceleaşi defecte de stil.
2 Papă era, în epocă, un titlu [reverenţios] conferit Episcopului Romei, dar şi unor episcopi mai de seamă.
3 Ipodiacon, în latină subdiaconus, după grecescul v7ro8taKovo „ajutor, slujitor al preotului”.
4 Iezechiel XXXIV, 3-4 (citatul este uşor modificat).
Eu sunt Păstorul cel bun, care îmi pun sufletul Meu pentru oile Mele. însă celplătit şi ale căruia nu sunt oile, îndată ce a văzut lupul venind, le lasă şi fuge şi lupul le risipeşte pe acestea.1
Dar şi lui Simon astfel îi spune:
„Mă iubeşti?” Acela răspunde: „Te iubesc.” îi spune: „Paşte oile Mele.”2
Că acest lucru s-a făcut, o ştim din însuşi faptul că a murit, iar ceilalţi ucenici la fel au făcut.
2.1. Aşadar, nu dorim ca voi, fraţi preaiubiţi, să fiţi socotiţi paznici plătiţi, ci buni păstori, de vreme ce ştiţi că vă ameninţă o foarte mare primejdie atunci când nu-i veţi îndemna pe fraţii noştri să rămână statornici în credinţă, ca nu cumva, mergând cu nesocotinţă către idolatrie, să fie distrusă din rădăcini frăţia noastră3.
2. Căci nu numai în vorbe vă îndemnăm spre acestea, ci veţi putea afla de la mai mulţi, care vin din partea noastră la voi, că toate acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, noi le-am şi făcut şi le facem cu toată grija şi primejdia acestui veac, având înaintea ochilor mai mult teama de Dumnezeu şi pedepsele veşnice, decât teama de oameni şi nelegiuirea trecătoare, fără a ne părăsi fraţii, ci îndemnându-i să rămână în credinţă4 şi să fie pregătiţi a merge cu Domnul.
3. Chiar pe cei ce urcau5 la ceea ce erau împinşi a face i-am reprimit. Biserica rămâne cu tărie în credinţă, deşi unii, mânaţi chiar de teroare, ori că erau persoane oficiale, ori cuprinşi de teama
1IoanX, 11 şi 12.
2IoanXXI, 15.
3 Frăţia, fraternitas. trimitere la întreaga comunitate creştină, a cărei solidaritate, în general, este de altfel bine atestată.
4 Cf. I Corinteni XVI, 13.
5 Urcau pe Capitoliu, cu sau fără voie, pentru a aduce jertfe divinităţilor păgâne.
de oameni, au căzut1; totuşi pe aceştia, cu toate că s-au lepă¬dat de noi, nu-i părăsim, ci chiar şi pe ei i-am îndemnat şi îi îndemnăm să se pocăiască, cu nădejdea că în vreun fel vor putea primi îngăduinţă de la cel care le-o poate da2, ca să nu se facă mai răi, de vor fi fost părăsiţi de noi.
3.1. Vedeţi aşadar, fraţilor, că sunteţi datori să faceţi şi voi acest lucru, astfel încât, până şi aceia care au căzut, dar la îndemnul vostru şi-au îndreptat sufletele, de vor fi fost prinşi din nou, să mărturisească3, ca să-şi poată îndrepta căderea de mai-înainte. Sunt şi altele ce cad în sarcina voastră, şi pe care chiar vi le-am adăugat mai jos: astfel, dacă aceia care au căzut în această ispită, vor fi cuprinşi de boală, dar se vor pocăi pentru fapta lor, şi chiar vor dori împărtăşania, trebuie fără îndoială ajutaţi: fie văduve, fie năpăstuiţi, care nu se pot hrăni singuri, fie cei ce sunt în temniţe, ori cei alungaţi din casele lor, trebuie de bună seamă să aibă alături purtători de grijă; dar nu vor trebui uitaţi nici catehumenii4 prinşi de boală, pentru a li se veni în ajutor.
2. Şi, ceea ce este foarte important, trupurile martirilor sau ale celorlalţi fraţi, dacă nu sunt îngropate, mare primejdie îi ameninţă pe cei cărora le cade în sarcină această lucrare. Aşadar, de oricare dintre voi şi în orice împrejurare va fi fost săvârşită această lucrare, suntem încredinţaţi că acesta este socotit un bun rob şi precum cel care
1 Au căzut (în apostazie), în fapt au abjurat, s-au lepădat de credinţa lor, de Hristos, intrând în categoria acelor Lapsi „căzuţi”, a căror reprimire, după cum vom vedea, a stârnit mari controverse în Biserică la acea dată.
2 Arhiereul locului, uneori chiar sinoadeleconciliile ori, la limită, Dumnezeu însuşi.
3 Mărturisirea nu fără grave consecinţe în instanţă [păgână] a apartenenţei la religia creştină.
4 Catehumeni, caticumini, gr. Karrjj(ouievo(;, aspiranţi, creştini în devenire, în curs de catehizare (xaTijw).
întru foarte puţin a fost credincios, să fie aşezat peste zece cetăţi. 1
Să facă însă Dumnezeu, Care dă toate celor care nădăjduiesc în El, ca noi toţi să ne aflăm în aceste bune lucrări.
3. Vă doresc sănătate fraţii care sunt în lanţuri, şi preoţii2, şi toată Biserica, care însăşi veghează cu cea mai mare grijă pentru toţi cei care cheamă numele Domnului. Dar şi noi vă cerem ca, la rândul vostru, să ne pomeniţi3.
4. Să ştiţi însă că Bassianus a ajuns la noi. Şi vă cerem vouă, care aveţi iubire de Dumnezeu, să transmiteţi o copie a acestei scrisori către oricine veţi putea cu prilejurile potrivite, sau să scrieţi una a voastră, fie să trimiteţi un vestitor, ca să rămână tari şi statornici în credinţă.
Vă dorim, fraţi preaiubiţi, să fiţi mereu bine sănătoşi.
1 Cf. LucaXIX, 17.
2 Preoţii îi indică aici pe presbyteri, gr. irpea,JvTepot, arhiereii.
3 A-i pomeni, desigur, în rugăciuni.
SFÂNTUL CIPRIAN EPISCOPUL CARTAGINEI
Scrisori / Editura Sophia
