Sfântul Apostol Pavel, în Galateni, capitolul 4, începând cu versetul 4 (apostolul şi din ziua de Paşti, şi din ziua de Crăciun – este acelaşi apostol), zice: „Iar la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere”. Şi în continuare spune: „Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori împreună cu Dumnezeu”. Şi spune aşa: „Dumnezeu mi-a dat în inimă pe Duhul Fiului Său”. Ne-a dat în inimă. Cine? Dumnezeu ne-a dat în inimă pe Duhul Fiului Său, Care strigă: „Avva!”, adică „Tată”. Iată, dacă tu ai în tine, cum zice Sfântul Pavel iarăşi, în Romani, capitolul 8, versetul 9: „Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui”. „Ne-a dat în inimă pe Duhul Fiului Său.” Cine ne-a aşezat? Dumnezeu! Ce ne-a dat? Pe Duhul Fiului Său! Unde ni L-a aşezat? În inimă!
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Scumpilor fraţi (zic aşa pentru că-mi sunteţi scumpi), iubite surori (zic aşa pentru că îmi sunteţi iubite)! Dacă voi sunteţi surori cu Domnul Iisus, cu Fiul lui Dumnezeu, cu Mântuitorul meu personal, cum să nu-mi fiţi iubite? Când cineva îi spune Domnului Iisus: „Afară Te aşteaptă Mama Ta şi fraţii Tăi, surorile Tale…”, El ce a răspuns? Putea să zică: „Da, ştiu! Fecioara Maria (aşa cum îi spunem noi) şi fraţii Mei (adică veri dulci, veri primari, fiindcă El fraţi nu a mai avut) Mă aşteaptă afară”. Dar El nu a răspuns aşa (…), ci a spus: „Tot cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri Îmi este mumă soră şi frate”. Ei, deci, de aceea ne sunteţi dragi şi scumpi.
Şi nouă să ne intre bine în cap lucrul acesta, că suntem fraţi şi surori cu Fiul lui Dumnezeu. Nu e tocmai uşor. Nu e tocmai puţin. E mult de tot. Mai mult nici nu se poate.
Şi acum îmi aduc aminte de un cuvânt al bătrânului Apostol Pavel, căruia, măcar că i-au spus bătrân, nu tocmai bătrân a fost când a plecat la cele veşnice tăindu-i-se capul (…) la Roma, fiindcă a cutezat să intre în curtea împărătească, să străbată chiar şi-n familia împărătească şi să vorbească despre Numele cel dulce şi scump de Care el era vrăjit. Şi de Care voia să-i facă pe toţi să fie vrăjiţi. Şi, fratele meu şi tu, soră scumpă, dacă nu vei fi vrăjită de acest Nume, tu nu vei vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Spune Sfântul Apostol Pavel înainte cu puţin, cu foarte puţin timp înainte de plecarea lui de pe acest pământ: „Lupta cea bună m‑am luptat; călătoria am săvârşit; credinţa am păzit. De acum mă aşteaptă cununa cea neveştejită pe care îmi va da-o Domnul, Judecătorul cel drept, nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”. Deci, fratele meu şi sora mea, şi ţie personal, Judecătorul cel Drept vrea să-ţi dea coroana, cununa cea neveştejită, şi te aşteaptă cu ea.
„Dar ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi”, zice Sfântul Apostol Petru, ca să aşteptăm cununa cea neveştejită pentru care unii au suferit temniţă, închisori cumplite şi bătăi, şi moarte [şi au fost] poate schingiuiţi în chipul cel mai barbar sau mai oribil posibil… Deci, aşa au moştenit ei coroana cea de mare preţ, despre care ne spune o cântare de la [slujba înmormântării] aşa: „Toţi care, în viaţă, crucea ca jugul aţi purtat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă, veniţi de luaţi darurile şi cununile cereşti ce le-am pregătit Eu vouă”. Pentru cine se pregătesc cununile cereşti, coroanele cereşti şi darurile cereşti, cadourile cereşti? Pentru cine se pregătesc? Pentru cei care vor fi iubit venirea Lui; care îşi aşteaptă aşa cum îşi aşteaptă călătorul ziua, mai ales când nu-i lună şi e beznă. Abia aşteaptă să apară zorile, să vadă odată unde calcă! Fiindcă atunci când e întuneric beznă şi mai ales când umbli prin locuri necunoscute, parcă calci în străchini. Nu ai siguranţă la nici un pas. Aşa suntem noi aci, în Valea Plângerii. Şi atunci să nu-L dorim noi pe Soarele Dreptăţii, pe Luceafărul cel Strălucit care este Domnul Iisus? Să-L dorim, să-L dorim! Şi, de dragul Lui, de dragul Lui, să ne iubim până la jertfă. Căci aşa am primit poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Deci, nu mai mult. Nici cu un centimetru, nici cu un milimetru mai mult decât pe tine [nu ţi se cere] să-l iubeşti pe aproapele tău. Dar ce să facem dacă atât ţi se pretinde să-l iubeşti?…
Fraţilor dragi, „lupta cea bună m-am luptat”, zice Sfântul Pavel. Lupta cea bună… Înseamnă că nu toate luptele sunt bune! Sunt şi lupte rele. Nu-i vedeţi pe unii oameni ce greu îşi câştigă o bucată de pâine, şi unii ce uşor o câştigă? Câtă sudoare, câtă trudă, câte nopţi nedormite, câtă oboseală şi alergare, cum zice proorocul David: „…ca să mâncaţi o pâine câştigată cu amar”. Pe când „El, preaiubiţilor Lui, le dă pâinea ca în somn”. Zice: „Zadarnic vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi noaptea târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu amar”. Pe când „El, preaiubiţilor Lui (iar de iubiţi şi de preaiubiţi e vorba), le dă pâinea ca în somn”.
Fratele meu, dacă primeşti pâinea ca în somn, de ce e frământată mintea ta mereu tot cu „Marta” şi cu grijile acestea pământeşti? De ce, dacă El spune că „preaiubiţilor Lui le dă pâinea ca în somn”? De ce nu te duci cu încredere? De ce nu păşeşti pe punte cu încredere? De ce nu te uiţi din capul punţii dincolo, la ţintă? De ce te uiţi la straja de care trebuie să te ţii sau la puntea de pe care [s-ar putea] să cazi? De ce nu te uiţi cu ochii ţintă, cum zice Sfântul Pavel în Evrei 12, „cu ochii ţintă la Căpetenia desăvârşirii, la Domnul Iisus”? Atunci tu nu dai greş, atunci tu nu oboseşti pe cale, atunci pâinea ţi-o mănânci ca în somn şi e dulce şi bună.
„Lupta cea bună m-am luptat.” Fratele meu, tu te lupţi lupta cea bună? Fratele meu, Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola a doua către Timotei: „Fiule Timotei…, tu te luptă şi suferă… ca un bun ostaş al lui Hristos”. Iar tu te luptă! Şi o vorbă (chiar din lume) spune: „Fără luptă nu-i cunună”. Deci tu te luptă. Tu! Nu te gândi la altul. Tu personal, tu te luptă! Cu ochii la ţintă. Cu ochii la Domnul Iisus. Căci fără de luptă nu-i cunună.
Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu prin care ne cunoaştem, ce lucru minunat… ce lucru minunat a făcut pentru noi! Ca, o ţară, de la un capăt la altul, să fie străbătută de fraţi şi de surori care să se iubească, să se îndrăgească, să se caute, să se respecte, să îşi scrie, să se mângâie, să se ajute din toate punctele de vedere. Aceasta e o minune a lui Dumnezeu – şi aşa şi cerem mereu: „…precum în cer, aşa şi pe pământ”. „Fie voia Ta, vie împărăţia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ”. Precum acolo e această sfântă armonie, El aşa vrea şi aci, şi pe pământ, [între] aceia care-I zic lui „Tată”.
Sfântul Apostol Pavel, în Galateni, capitolul 4, începând cu versetul 4 (apostolul şi din ziua de Paşti, şi din ziua de Crăciun – este acelaşi apostol), zice: „Iar la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere”. Şi în continuare spune: „Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori împreună cu Dumnezeu”. Şi spune aşa: „Dumnezeu mi-a dat în inimă pe Duhul Fiului Său”. Ne-a dat în inimă. Cine? Dumnezeu ne-a dat în inimă pe Duhul Fiului Său, Care strigă: „Avva!”, adică „Tată”. Iată, dacă tu ai în tine, cum zice Sfântul Pavel iarăşi, în Romani, capitolul 8, versetul 9: „Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui”. „Ne-a dat în inimă pe Duhul Fiului Său.” Cine ne-a aşezat? Dumnezeu! Ce ne-a dat? Pe Duhul Fiului Său! Unde ni L-a aşezat? În inimă!
Ai tu, fratele meu, sora mea – şi mă întreb şi eu: am eu Duhul lui Hristos în mine? Că Duhul lui Hristos e plin de dragoste, e plin de pace, de îngăduinţă, de răbdare, de îndelungă răbdare, de bunătate, de blândeţe, de smerenie, de credincioşie. Verifică-te singur! Ai tu Duhul lui Hristos în tine? Că, dacă-L ai în tine, acela, prin buzele şi limba ta, Îi spune Lui „Tată”. „Şi ne-a dat, zice, pe Duhul Fiului Său în inimă, Care strigă „Avva” (în limba greacă), adică „Tată.”
Ce sunt adunările noastre, ce sunt bucuriile noastre, decât nişte şcoli biblice, nişte şcoli ale Duhului Sfânt? Cine este învăţătorul astăzi, lăsat de Mântuitorul nostru pe pământ? „Mă duc, zice, şi-L voi trimite la voi”, cum s-a spus în primele cuvinte şi în rugăciune, pe Duhul Sfânt. El este Învăţătorul nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur zice aşa: „Vreodată, fiule, când nu vei înţelege ceva din Sfântul Cuvânt, întrebă pe cei ce au îmbătrânit şi au încărunţit pe paginile ei. Şi dacă se întâmplă ca să nu fie de faţă nici unul, ca să ai prilejul să-l întrebi, pune genunchii la pământ, ridică mâinile spre cer şi cere-I lui Dumnezeu Tatăl, prin Domnul Iisus, să-ţi dea pe Duhul Sfânt; duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de frică de Dumnezeu… să ceri pe Duhul Sfânt. Şi El va fi Lumina şi Călăuza ta şi nu te vei rătăci, nu te vei pierde în beznă”.
Slăvit să fie Domnul!
LUPTA CEA BUNĂ
Prima vorbire a fratelui Ioan Opriş de la nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1976
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului,vol. 4
