„Că a Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea Ta este rădăcina nemuririi“ (Înţel. 5, 3).
Zgomotos trece viaţa noastră şi aşa de iute precum o fugă. Toţi suntem încărcaţi de evenimente pe care suntem siliţi să le luăm în seamă şi să le tratăm ca atare. Dar mă întreb: Care evenimente ne marchează cel mai mult şi ne fac mai responsabili? Oare cele pe care ni le dă lumea şi cele ale ei, ori cele pe care ni le aduce credinţa?
Cele pe care le aduce lumea ne încătuşează şi ne robesc, legându-ne de fire şi de materie cu un lanţ care parcă n-ar mai avea moarte niciodată. Ne scufundă într-un fel de întristare care ne face să ne simţim singuri, chiar atunci când suntem înconjuraţi de mulţime. Căci lucrurile, fiind trecătoare, sunt într-o continuă schimbare şi ele nu pot aduce deplina fericire. Iar aceste evenimente ale lumii fac pe mulţi oameni să nege pe Dumnezeu şi să devină atei. Şi a face asta pentru mine este cel mai nefericit lucru. Cât de dureros este să auzi: Eu pot să trăiesc şi fără Dumnezeu! Unii ca aceştia acceptă numai lumea aceasta văzută cu neputinţele şi durerile ei, cu amăgirile şi stricăciunile ei, lăsându-se fără nici o împotrivire târâţi şi scufundaţi apoi până în străfundurile mocirlei necredinţei.
Iată ce spune Sfânta Scriptură despre cel care face parte dintre aceştia: „Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care îl spulberă vântul, este ca pâcla subţire pe care o împrăştie vijelia, ca fumul pe care îl suflă o adiere şi ca amintirea unui oaspete de o zi, care se destramă (Înţel. 5, 14).
Dar evenimentele pe care ni le aduce credinţa sunt atât de dragi şi scumpe sufletului nostru! Când ele se împletesc armonios cu cele pământeşti, nu poate fi nici un pericol de cădere. Ele sunt cele ce ne fac mai simţitori şi mai buni, mai atenţi şi mai devotaţi credinţei. Ele ne marchează cel mai mult. Ele ne deschid ochii sufletului pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu şi a-L putea înţelege în profunzime. Numai ele ne menţin sufletul frumos şi statornic în împlinirea faptelor bune, în dăruirea iubirii tuturor, la fel. Ne vor ajuta să înţelegem tot mai mult sensul suferinţei şi, mai mult, cel al jertfei. Vom învăţa astfel să nu mai atribuim lui Dumnezeu tot răul ce se întâmplă în lume.
Am văzut în lumea aceasta oameni săraci dar mulţumiţi de starea lor, tocmai pentru că ei cunoşteau astfel de evenimente binecuvântate. Şi tot datorită înţelegerii acestora am văzut oameni plângând cu amar înaintea lui Dumnezeu, dar fără urme de deznădejde. Credinţa lor era zidită pe temelia iubirii de Dumnezeu şi vânturile, oricât de potrivnice, n-o mai clătinau.
Rog pe Domnul Dumnezeul nostru bun să ne rânduiască în sfânta Lucrare a Oastei Lui cât mai multe evenimente cereşti, pentru a ne căli în ajutorarea şi apărarea credinţei din Biserica noastră de orice dezbinări şi de orice duşmani. Să răspundem celor care nu pot crede, cu cuvintele lui Nicolae Arseniev: „În Realitatea vie a lui Dumnezeu se regăsesc rădăcinile noastre şi pavăza noastră, ţinta noastră supremă şi izvorul tăriei, ţelul ultim al vieţii noastre şi al vieţii Universului“.
Slăvit să fie Domnul!
Ecaterina GHERGHEL – Govora
