Vino, Vântule Ceresc,
şi-mi alină dulce
Crinii care-i pregătesc
Domnului a-i duce;
doi cu doi împreunaţi,
să-i unească Harul,
să-i primească sărutaţi
Crucea şi Altarul.
Adu-mi, Vântule Divin,
dulcile ecouri
a nuntaşilor ce vin
către noi pe nouri,
ca şi noi, care suim
către ei cărarea,
să grăbim să ne-ntâlnim,
să unim cântarea…
Poartă, Vântule Slăvit,
sfintele seminţe
ce rodesc desăvârşit
unicei credinţe,
ca pământul greu arat
de durerea mută
să rodească grâu curat,
numai rod de-o sută.
Vino, Vânt Ceresc, şi-mi du
luntrea mântuirii
pân’ la Ţărmul unde Tu
ne-ai pus semn iubirii;
acolo-nfăşoară-i drag
steag de cununie,
taina mea de După Prag
nimeni s-o mai ştie.
Eternele poeme / Traian Dorz. Ed. A 2-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2009
